Petronela Rotar - Sfârșitul nopții

Marile momente ale vieții nu vin întotdeauna atunci când te aștepți, ci au un fel de a se insinua câte puțin în fiecare zi. La fel ca disperările, tristețile sau transformarea după-amiezii în noapte deplină. Sfârșitul nopții e despre oameni aflați în momente cruciale, la răscruce de drumuri sau în imposibilitatea de a lua o decizie care să le alunge mizeria existenței. E despre fiecare dintre noi, atunci când viața ne pune la pământ, brutal și fără speranță. 

Sfârșitul nopții e o colecție de nouăsprezece povestiri, care uimesc cititorul prin detașarea și sinceritatea cu care sunt scrise. Oameni cărora li se întâmplă lucruri obișnuite sau extraordinare, oameni puși față în față cu întâmplările tumultoase ale vieții, pierduți sau pe drumul spre pierzanie, suferinzi sau îndrăgostiți - toți duc o luptă intensă cu propriile gânduri și sentimente, care îi mistuie mai mult decât persoanele sau faptele din jur. Lupta cu propriul sine e o încercare constantă de-a lungul vieții, lucru evidențiat în fiecare povestire, definitorie pentru fiecare personaj care ne este prezentat. 

Petronela Rotar scrie limpede, uneori cu ironie, alteori cu compasiune, însă întotdeauna cu pură sinceritate despre dragoste, trădări, emoții și viață. Lăsând la o parte tumultul și imprevizibilitatea, viața surprinde cel mai adesea, uimește și rezolvă ceea ce pare de nerezolvat. Șansele de reabilitare nu vin imediat, ci atunci când e mai mare nevoie de ele, așa cum se întâmplă în multe dintre destinele din carte. Cel mai mult mi-au plăcut La pescuit, pentru revelația femeii captive într-o cușcă invizibilă și Accidentul de schi, pentru absurdul situației prezentate și rezolvarea mai mult decât amuzantă. Nu sunt o fană declarată a prozei scurte, însă există anumite cărți (cum a fost și aceasta) care mă scot din starea mea naturală și mă poartă, pentru scurt timp, într-o altă lume. Mi-a dat impresia unei asumări totale, atât din partea autoarei, cât și a personajelor pe care le descrie. Și dacă tot am deschis discuția despre proza scurtă, nu pot să nu amintesc și Quasar-ul Anei Mănescu, pe care l-am îndrăgit de la primele pagini. 

Cartea o găsiți aici.