Nu suntem oameni dacă nu iubim. (Ana Mănescu - Quasar)

"Lumea e finită. E un cerc. Noi ne repetăm greșelile și iubirile, ne întoarcem la mama, la prima dragoste, la primul sărut, la primul regret. Lumea nu mai e în expansiune. Am stricat-o noi, cu limitarea noastră."

"Ți-am știut cea mai mare frică și dorința care te ținea trează nopțile. Am știut că le vei cunoaște pe amândouă, și groaza, și fericirea, si iubirea, și moartea, și cosmogonia, și apocalipsa. N-am știut că eu le voi aduce însă, n-am știut până n-a fost prea târziu."

Poveștile Anei sunt la fel de frumoase precum e ea. Și nu sunt simple povești, cu un început, o intrigă, un sfârșit și o morală. Nu, acelea sunt pentru copiii care urmează să dea piept cu viața. Acestea sunt pentru cei care au cunoscut deja gustul dulce-amărui al primei iubiri, dar și al primei dezamăgiri, otrava care ți se scurge încet în vene o dată cu trăirea acelei povești care ți se întâmplă o dată-n viață, dar și pentru cei care au cunoscut satisfacția cunoașterii propriei persoane sau care au trecut la un nivel superior. 

Povești pentru cei care încă știu să zâmbească în pofida tuturor relelor. 
Povești pentru oameni care nu și-au pierdut visele, ba din contră. Și le-au împlinit și acum visează din nou. 
Pentru cei care vor să iubească fără limite, ca la început. 
Pentru cei pe care dezamăgirile nu i-au doborât, ci i-au ridicat cu o treaptă mai sus. 
Pentru oameni care știu să trăiască frumos, oameni autentici, oameni care știu că și nuferii cresc în noroi și Doamne, câtă splendoare e în ei. 

Cartea ne pune niște întrebări simple, dar cu impact puternic și răspuns îndelung cercetat. Cine suntem noi, ca oameni? Ce ne definește? Acțiunile, gândirea, sentimentele, oamenii pe care-i avem în preajmă? Puteau oare experiențele pe care le-am trăit să ne facă ceea ce suntem azi? Cât de mult ne definește trecutul și ce loc are în viitor? 
E nevoie de o introspecție personală și o adâncă cunoaștere a sinelui pentru a ne răspunde cinstit la aceste întrebări. Trebuie să fim onești în fiecare zi cu noi, ca să nu ajungem să-i mințim și pe alții și să ne trezim acoperiți de măști pe care nu mai știm să le dăm jos. Cât despre rolul pe care îl joacă dragostea, prietenia, experiențele trăite asupra personalității noastre, cred că fiecare stabilește niște proporții, se mai joacă din când în când cu ele și ajunge să se definească singur. 

"Războaie, vulcani, zei înfuriați, zei resemnați - nu contează cum sfârșim, ci că o facem fără rost, fără să ne fi căit, fără să ne fi iertat, fără să ne fi iubit."

Nu sunt mare fană povestiri, dar Ana m-a cucerit prin stilul ei și scrisul impecabil. Un singur defect are cartea : e prea scurtă.  

Fiți cu ochii pe blog, căci urmează un concurs și puteți câștiga această minunată carte. Iar despre noul roman al Anei am scris aici. Vine toamna cu cărți proaspete! Lecturi plăcute și pline de învățăminte! 

Quasar by Ana Mănescu
My rating: 4 of 5 stars



View all my reviews