După debutul literar din 2016, Dincolo de ferestre, o colecție de povestiri la limita dintre real și fantastic, Irina revine cu un roman surprinzător despre o adolescentă care se îndrăgostește de profesorul ei de engleză. În spatele acestei iubiri imposibile stă de fapt absența tatălui, absență resimțită profund de adolescenta care locuiește cu mama și cu bunica. Mama ei încearcă cu disperare să-și găsească soțul, iar bunica este supusă permanent interogatoriilor Miliției. În tot acest peisaj sumbru, nevoia Anei de a avea un model masculin în viața ei este îndeplinită de domnul Pintea, profesorul de engleză. În persoana lui, vede mai mult decât un posibil iubit. Vede un tată, un sfătuitor, cineva care să îi stea mereu alături și să înfrunte împreună problemele. Dar un eveniment brutal îi schimbă viața pentru totdeauna, iar aici povestea adolescentină devine una de domeniul fantasticului, odată cu apariția lui Lumen, o ființă misterioasă care o călăuzește prin noapte. Cu ajutorul lui Lumen, își poate auzi și analiza gândurile, are curaj să spună lucrurilor pe nume și dezvoltă un simț al dreptății care nu îi dă pace. Ana se maturizează treptat și începe să înțeleagă din ce în ce mai mult despre lume și ce se întâmplă cu adevărat în familia ei, în scara blocului în care locuiește, în țara în care s-a născut. Lumen e de fapt subconștientul ei trezit la viață, care o îndeamnă și o sprijină la fiecare pas, o ajută să crească și să nu se mai lase condusă de teamă. Să învețe să trăiască înainte să fie prea târziu. Mi-a plăcut mult romanul Irinei și trebuie să recunosc încă o dată că așteptările mi-au fost înșelate. M-am așteptat la o poveste cu adolescenți, destul de light, destul de ușor de citit și digerat și am dat peste o împletire minunată între real și fantastic, un roman despre viața din anii '80 și rutina comunismului, despre lupta oamenilor pentru un trai mai bun și o viață lipsită de vizitele inopinate. Pe tot parcursul romanului, ne aflăm la limita dintre real și imaginar, iar sfârșitul nu aduce prea multă lumină asupra întâmplărilor, ci mai degrabă adâncește confuzia cititorului. Finalul mi-a amintit de Mincinoșii lui E. Lockhart, un roman cu un deznodământ total neașteptat, care lămurește și produce confuzie în același timp, genul de încheiere care te lovește în moalele capului și te lasă fără suflare. Pe tot parcursul lecturii, scenariul pe care l-am plăsmuit în minte nu avea nimic de-a face cu adevărata poveste a Anei sau cu explicațiile din ultimele pagini. Vocea Anei e practic singura care spune adevărata poveste, iar puterea ei de convingere e imensă, cititorul fiind călăuzit de adolescentă pe tot parcursul lecturii. Nici măcar intervențiile lui Lumen nu sunt atât de credibile, Ana reușind să-și susțină adevărul chiar și în fața evidenței.
Irina e o autoare de urmărit, evoluția ei fiind vizibilă de la povestirile din cartea de debut la povestea Anei. Fascinația ei pentru partea spirituală se poate întrezări destul de ușor, ceea ce conferă scriiturii ei mai multă autenticitate. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |