Scriam anul trecut despre prima ei carte, Instinct. Mă atinsese până în străfundul sufletului, demonstrându-mi încă o dată (deși nu era nevoie) importanța cuvintelor care ating acolo unde trebuie, când trebuie. Sunt puțini autori care ajung la sufletul atât de bine protejat al cititorului, reușind să dea la o parte toate învelișurile de protecție. Dar când intră acolo, rămân pentru totdeauna. Jurnalul primei mele morți este povestea Valentinei, o tânără hotărâtă să se sinucidă după multe dezamăgiri crunte. Îmbinare între roman și jurnal intim, dezvăluirile Valentinei încep încă din adolescență, de la prima mare dragoste și continuă cu toți oamenii care i-au atins sufletul sau dimpotrivă, toți oamenii de care s-a folosit și care au folosit-o la rândul lor, în căutarea unui fărâme de dragoste. Determinarea ei de a-și întrerupe socotelile cu viața nu vine dintr-odată, ea se dezvoltă treptat, pe măsură ce sufletul ei este umilit, rănit, vindecat și iarăși pus la pământ. Cred că nu mai e nevoie să spun că ne vom regăsi cu toții în povestea ei și că Ioana certifică faptul că suntem ființe dependente de dragoste și de ceilalți. "Leacul oricăror dureri este iubirea. Fără doar și poate." Sună romantic și siropos, sunt convinsă că vor exista mulți sceptici, însă din proprie experiență vă spun că orice cititor are nevoie de cărți de genul ăsta - să-i amintească de lucrurile care contează cu adevărat, să aibă grijă de sufletul lui, căci materialul dispare la fel de repede cum a venit. Ioana nu ignoră nici dezamăgirile și momentele de cumpănă care survin după o despărțire. Cu timpul, se transformă în răni imposibil de vindecat sau ignorat. "Ce, credeați că rănile se vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă din lume." Iubirea ca medicament universal, ca metodă de vindecare pentru orice necaz nu este o noutate în literatură, nici în viață. Nu este o carte pentru romantici incurabili, dimpotrivă - te pune față în față cu viața, cu propriile temeri legate de deschiderea față de celălalt, față de dragoste și urmările ei. Nu există om pe lume care să nu fi suferit măcar o dezamăgire, căruia viața să nu-i fi dat măcar o lecție. Iar pe măsură ce poveștile de dragoste și oamenii care contează pier în tumultul vieții, sufletul își caută noi metode de vindecare, din ce în ce mai temător față de noi începuturi. Ioana nu își îndeamnă cititorii la visare, ci la autocunoaștere, la iubire de sine și încredere totală în propria persoană și deciziile luate - nu lăsați pe nimeni, niciodată, să pună la îndoială ceea ce sunteți, ceea ce ați realizat, ceea ce ați decis pentru viața voastră! Toți trăim cu deciziile noastre și consecințele care vin după... Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |