Începutul lui aprilie a venit cu o răceală puternică și o stare generală care mi-a răpit toată concentrarea necesară lecturii. Am început vreo 5 cărți și le-am abandonat pe toate pe rând, după primele 20 de pagini. Nu am putut să citesc nimic scris cu profunzime sau subiecte delicate, care cer atenție sporită, așa că m-am îndreptat spre secțiunea cu thrillere din bibliotecă. Singurele cărți care mă salvează atunci când nu mai știu ce să citesc și care mă scot cu ușurință din orice stare proastă. Le păstrez întotdeauna pentru momentele astea de cumpănă, când pare că nimic nu îmi place și reușesc să mă captiveze de fiecare dată.
0 Comments
Martie a fost o lună foarte bună. Am călătorit prin lumi inedite - pe cele mai înalte vârfuri muntoase alături de David Neacșu ; în culisele lumii plină de strălucire a Hollywood-ului; înapoi în timp, pe vremea când Elena Ferrante era adolescentă, apoi studentă, pentru a afla sursele de inspirație pentru romanele sale ; într-o lume momentan imposibil de imaginat așa cum o descrie Emily St. John Mandel, dar și în lumea artei, unde lucrurile frumoase nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere.
A fost o lună destul de ciudată din punct de vedere al lecturii, deoarece m-am apucat de foarte multe cărți și am abandonat la fel de multe. Am reușit să ies din acea stare de nu-mi place nimic cu ajutorul a două thrillere care m-au ținut în priză suficient timp cât să redescopăr plăcerea unei povești bine scrise. Încă am sentimente contradictorii legate de Pasagerul lui McCarthy, dar vreau neapărat s-o reiau la un moment dat, când va veni și timpul ei. Anul acesta a început cu un contrast întâlnit din ce în ce mai des - ori pun mâna pe o carte minunată, pe care o recomand apoi tuturor celor care mă ascultă, ori abandonez o carte despre care toată lumea are doar cuvinte de laudă.
Am intrat în 2024 cu câteva restanțe despre care am omis să vă povestesc și cu multe altele în materie de citit. 2023 a fost un roller-coaster , cu perioade extrem de bune și perioade în care nu am pus mâna pe nicio carte, am abandonat o mulțime de cărți pe care nu le-am menționat aici în speranța că mă voi întoarce la un moment dat la unele dintre ele. De-abia aștept să văd ce surprize ne pregătesc editurile anul acesta, deși momentan mă concentrez pe toate cărțile pe care le-am primit / cumpărat la sfârșit de an plus cele care mă așteaptă în bibliotecă de vreo 2-3 ani. Din mulțimea de restanțe, am în gând trei titluri - Către paradis, de Hanya Yanagihara ; 4 3 2 1 de Paul Auster și Cetatea cucului din nori de Anthony Doerr, cărți menționate în multe topuri din 2023. Finalul acestui an ne va spune dacă m-am ținut de plan sau nu. Voi ce mai citiți?
Scris ca un omagiu adus lui Charles Dickens, romanul Barbarei Kingsolver are în centru un scandal de proporții, care a zguduit America din temelii, scoțând la iveală sărăcia profundă și disperarea unei categorii de oameni condamnate din naștere. Scandalul Purdue Pharma, evidențiat cu succes în două filme apărute pe Netflix, Pain Hustlers și Painkiller , a aruncat o lumină sumbră asupra consecințelor lăcomiei umane, a capitalismului care îi transformă pe bogați în foarte bogați, iar pe săraci îi calcă în picioare și asupra discrepanțelor sociale enorme dintre statistici și realitate. Născut dintr-o mamă dependentă și un tată absent, Demon își croiește drum prin viață cu pași șovăitori. Copilăria îi este marcată de lipsuri, dar și de fantoma tatălui său, care plutește undeva deasupra existenței sale, un personaj misterios pe care nu l-a cunoscut niciodată și după care tânjește constant de-a lungul existenței sale. Destinul i se schimbă pentru prima dată atunci când mama sa se recăsătorește cu un bărbat agresiv, un monstru cu chip de om care le aduce doar necazuri. În urma problemelor cu noul soț, mama lui Demon se droghează din nou, iar băiatul este aruncat în realitatea crudă a plasamentului. Primul cămin provizoriu este o fermă de tutun, al cărei proprietar lua copii în plasament în regim de urgență, fiind obligat de situția financiară precară și lipsa mâinii de lucru. Nu este cea mai rea situație în care se va afla Demon, urmează alte și alte umilințe, întâlniri cu oameni marcați profund de propria sărăcie materială și emoțională. Nu vă dau mai multe detalii pentru a nu știrbi din plăcerea lecturii, căci romanul te ține în priză până la ultima pagină, călătoria lui Demon prin prăpastia socială a Americii, sărăcie și dependență fiind una captivantă și șocantă în același timp. A sosit din nou momentul să facem bilanțul acestui an și planuri noi pentru următorul, liste interminabile cu cărți de citit, planuri și speranțe. Dacă am avut o vagă bănuială de câțiva ani încoace, anul acesta mi s-a confirmat pe deplin - fiecare carte are timpul ei. Am citit foarte mult bazându-mă pe instinct, pe starea mea de la acel moment, pe felul în care m-a prins cartea și cât de mult m-am regăsit în poveste. Am bifat niște restanțe care stăteau cuminți în bibliotecă de câțiva ani și am descoperit cărți uimitoare, printre care romanul Sofiei Segovia, Zborul albinelor. O poveste plină de magie despre puterea destinului, despre relațiile dintre oameni și experiențele pe care ne este dat să le trăim, care se vor întâmpla oricum, indiferent unde sau cât de mult am fugi de ele. Am abandonat cărți extrem de populare pe rețelele sociale, pentru că nu le-am simțit cum ar fi trebuit, dar am și dus până la capăt cărți care nu mi-au plăcut deloc sau de la care aveam mari așteptări, cum ar fi unul dintre căștigătorii premiului Pulitzer de anul acesta - Hernan Diaz, Încredere. Nu știu de ce a ajuns cartea asta să fie o dezamăgire atât de mare, deși a început foarte promițător și este scrisă într-un mod total diferit de ceea ce citesc de obicei. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, puneți mâna pe ea și aduceți-mi argumente care să-i facă cinste. Un alt titlu din partea căruia nu mă așteptam la surprize neplăcute a fost Portretul căsătoriei, de Maggie O'Farrell și spun asta cu durere în suflet. Hamnet rămâne una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată și am presupus că nu mi-ar displăcea nimic din ceea ce scrie autoarea, indiferent care ar fi subiectul abordat. O surpriză foarte plăcută a fost cartea lui Leah Hazard, Pântecul. O consider obligatorie pentru orice femeie, chiar dacă nu am rezonat neapărat cu toate ideile prezentate acolo, dar este, mai presus de orice, o odă dedicată femeii, feminității, minunii de a fi femeie. Erik Larson nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, așa că vă îndemn să-l citiți dacă nu ați făcut-o până acum. Despre Cătălin Vasilescu nu știam absolut nimic înainte să îi citesc cartea, dar mi-a plăcut la nebunie. Sunt extrem de fascinată de tot ceea ce înseamnă istoria medicinei / chirurgiei, iar Creatorul de fețe a fost o poveste în egală măsură emoționantă și terifiantă despre începuturile chirurgiei estetice. O să vă reamintesc un titlu din lista de favorite de anul trecut, cartea lui Sam Kean, Chirurgul și cuțitul de gheață, dacă sunteți interesați să citiți despre acest subiect. Lăsând la o parte părțile sângeroase pe care probabil mulți oameni nu le-ar difera, atât Sam Kean, cât și Lindsey Fitzharris sunt doi povestitori excepționali.
Lista de mai jos nu e un top neapărat, nu vorbim de cărți bune și cărți proaste, ci doar de cărți care mi-au intrat la suflet și cărți care nu s-au potrivit neapărat cu viziunea mea. Eu consider că din fiecare carte avem ceva de învățat. Este mai degrabă o sursă de inspirație pentru viitoare lecturi și dacă ar trebui să mă rezum la două titluri obligatoriu de citit, primul ar fi Uimire, romanul lui Richard Powers. O poveste absolut înduioșătoare despre iubire, familie, capcanele normalității definite de această lume întoarsă cu susul în jos. Iar al doilea titlu, cartea cu care mi-am încheiat acest an, Demon Copperhead, de Barbara Kingsolver, o frescă socială a Americii mai puțin cosmetizate, o incursiune adâncă în lumea sărăciei, a dependenței de opioide, a nenorocului cu care te nașți și de care nu mai reușești să scapi nicicând. Carmen Strungaru - Agutoki. Agutoki este povestea unui călătorii fascinante în Papua Noua Guinee, dar și a unei cariere construite cu grijă și ambiție într-o periodă și într-o țară nu tocmai propice progresului științific. Carmen Strungaru este biolog specializat în Etologie Umană și Animală, pasionată din fragedă pruncie de toate vietățile naturii înconjurătoare și comportamentul lor în diferite situații. Povestea ei începe cu energia nestăvilită a unui copil, curiozitatea debordantă și dorința de a acumula cât mai multe informații despre natură și ființele care trăiesc în preajma noastră. Este o călătorie înapoi în timp, marcată la fiecare pas de pasiunea pentru știință, de dorința de a progresa în acest domeniu, de nevoia sentimentului de utilitate. Parcursul profesional a fost un proces lent și greoi, dar sigur, iar încântarea de a ajunge pentru prima dată la un congres de specialitate (într-o perioadă în care asemenea lucruri erau aproape fantasmagorice la noi în țară) a reprezentat primul pas spre normalitate, o deschidere a lumii întregi și a tuturor misterelor sale. Deși nu sunt prea bună prietenă cu non-ficțiunea, aș recomanda cartea lui Carmen oricând. Mi-a plăcut extrem de mult determinarea ei și răbdarea cu care a avansat în carieră, deoarece tinerii din ziua de azi sunt tot mai înclinați către un avans fulgerător, bine remunerat, muncă puțină și superficială. Carmen a acceptat acest drum cu demnitate, a muncit și a cercetat, nu și-a pierdut speranța și a ajuns acolo unde altădată nici nu ar fi visat. Melissa Fu - Acolo unde înfloresc piersicii. China, 1938. Tânăra Meilin și fiul său în vârstă de patru ani, Renshu, fug din calea armatei japoneze în căutarea unui refugiu. Călătorind într-o țară devastată de incertitudine și teamă, Meilin se bazează doar pe propria inteligență și capacitate de adaptare. Temerile legate de viitorul fiului său cresc tot mai mult în fiecare zi, dar nu poate face altceva decât să lupte în continuare. Mulți ani mai târziu, Renshu este stabilit în America sub numele de Henry Dao. Fiica lui, Lily, îl întreabă mereu despre copilărie, despre bunicii ei, despre circumstanțele care l-au adus în America. Însă Henry nu vrea să se confrunte cu un trecut aproape îngropat, îi este teamă să răscolească fantomele din acea perioadă sumbră. Prin intermediul acestei familii, Melissa Fu explorează sensurile cuvântului acasă , greutatea lui în această lume deschisă tuturor oportunităților și puterea rădăcinilor într-o perioadă caracterizată de migrații permanente. Jens Liljestrand - Pădurea arde sub pașii noștri. Cartea asta mi-a scos peri albi, am terminat-o cu greu și am vrut s-o abandonez de vreo 35475896 de ori. Într-un viitor (sper cât mai îndepărtat), criza climatică va avea un efect devastator asupra rasei umane și toate statisticile acelea pe care le luăm în derâdere vor avea un impact major asupra vieților noastre. De aici pornește acest roman distopic, deși (în condițiile actuale) nu l-aș putea numi distopie, împărțit în patru perspective diferite asupra evenimentelor. Autorul sondează adânc caracterul uman și complexitățile acestuia, dar și incredibila noastră putere de adaptare. Există niște scene care te lovesc direct la temelie, scene pline de emoție care implică importanța familiei, a siguranței, a apartenenței la un grup, urmate de multă vorbărie fără sens, vorbărie întinsă pe aproape 600 de pagini, de aici venind și nenumăratele gânduri de a renunța la lectură. Dar făcând un bilanț, v-aș recomanda-o din tot sufletul ca exercițiu de răbdare, de imaginație, de reflecție profundă asupra consecințelor faptelor noastre.
Fran Littlewood - Uimitoarea Grace Adams. La prima vedere, doar o carte despre o femeie care trece printr-o criză existențială. Grace Adams este în plin proces de divorț cu omul pe care l-a iubit mai mult decât orice pe lume, iar fiica sa refuză să îi vorbească sau să o vadă. Privind în profunzime, vom descoperi subiecte actuale pe care autoarea le-a abordat prin intermediul acestei povești - adolescența și pericolele ascunse ale tehnologiei, fragilitatea iubirii și a relațiilor interumane într-o lume tot mai conectată la necunoscut și absentă din viața reală. Un roman desfășurat pe două planuri temporale, care te ține cu sufletul la gură, chiar dacă acțiunea se petrece într-o singură zi. Trecerea continuă de la prezentul întunecat la trecutul plin de culoare este savuroasă, emoționantă, înduioșătoare până la lacrimi. Am crezut inițial că voi citi o poveste asemănătoare celor scrise de Isabel Allende, unde realitatea se întrepătrunde subtil cu alte lumi și cu ființele care le populează. A început promițător, cu o poveste veche de când lumea și totuși, nouă de fiecare dată și cu un substrat puternic reprezentat de romanul lui Nathaniel Hawthorne, Litera stacojie. A început cu povestea unei fete dornice să descopere viața, mult prea naivă în comparație cu complexitatea acesteia. Tânăra Ivy Jacob rămâne însărcinată la o vârstă fragedă, iar cel pe care credea că îl va avea alături toată viața îi sugerează să scape de copil, căci el nu își poate periclita viitorul. La aflarea veștii, părinții lui Ivy rămân șocați și îi spun să lase adulții să decidă ce e de făcut. Însă Ivy își aude părinții certându-se din cauza ei, ajungând la concluzia că cea mai bună soluție ar fi să dea copilul spre adopție, iar mintea adolescentei se întunecă brusc în fața acestei trădări. În ciuda situației dificile în care se află, Ivy își iubește deja copilul și decide că nu va permite nimănui să o despartă de el. În plină noapte, pleacă de acasă cu speranța că va reuși să supraviețuiască și să-și crească copilul. Ajunge la o fermă izolată din vestul statului Massachussets, unde este primită cu brațele deschise de membrii Comunității.
Comunitatea, un cult opresiv înființat de Joel Davis, considera că lumea exterioară este plină de pericole și tentații fățișe și că o viață simplă este o alegere mult mai bună. Prin viață simplă se subînțelegea un set de reguli stricte de la care nu aveai voie să te abați, niciun contact cu lumea exterioară, muncă fizică intensă și smerenie totală. Orice încălcare a regulilor se pedepsea dur, prin violență verbală și fizică, prin umilire și subestimare. Cărțile era considerate obiecte malefice. Copiii le aparțineau tuturor, nu li se permitea să rămână alături de mamele lor și erau învățați de la o vârstă fragedă să fie cât mai tăcuți, să nu râdă prea tare, să fie umili în prezența adulților. Copiii nu mergeau la școală și erau obișnuiți cu munca încă de mici. Nu se permitea purtarea hainelor colorate sau a bijuteriilor. Nu era permis niciun moment de bucurie sau relaxare, o viață împlinită putând fi obținută doar prin muncă și supunere totală. Joel este atras de Ivy din prima clipă, fără să știe că e însărcinată. Ivy găsește în Joel ceea ce nu i-au oferit părinții ei și nici tatăl copilului - vorbe dulci, înțelegere, o aparentă fascinație pentru persoana ei. Joel era suficient de matur și viclean pentru a avea un efect instant asupra oamenilor din preajma lui, acest efect fiind amplificat asupra unei adolescente dezamăgite de toți oamenii din viața ei. Fericirea nu durează mult, iar după o săptămână de la naștere Ivy este separată de fetița ei, Mia. Această nouă durere o determină să-și deschidă larg ochii și să realizeze ce greșeală imensă a făcut, acceptând ajutorul lui Joel. Anii trec, iar Mia se transformă într-un copil curios, asemenea mamei sale, dornic să descopere lumea și cu o plăcere acută de a încălca regulile. O serie de evenimente nefaste o aduc pe Mia în pragul disperării, hotărâtă să se sinucidă. Însă salvarea ei se află în paginile unui roman numit Litera stacojie, pe care Mia începe să-l răsfoiască, devenind din ce în ce mai mirată să recunoască în carte chiar povestea mamei sale. Din acea clipă, singura ei dorință este să-l întâlnească pe omul a cărui minte a născocit acele cuvinte care i-au adus alinare - Nathaniel Hawthorne... Încă am sentimente contradictorii în legătură cu această carte. Prima parte mi-a plăcut enorm, nu am putut lăsa cartea din mână până nu am aflat dacă Mia a reușit să scape din Comunitate, dacă și-a făurit șansa la o viață normală așa cum își dorea. Însă a doua parte, un fel de călătorie în timp, la începutul carierei de scriitor a lui Hawthorne, mi s-a părut foarte forțată. A fost ca și cum aș fi citit o poveste extraordinară, iar cineva m-ar fi smuls brusc din acest univers și m-ar fi plasat în altul, unul în care nu puteam percepe nici timpul, nici spațiul. Am simțit o rupere totală de ceea ce mă așteptam să fie cartea, am fost dezamăgită de deznodământul relației lui Mia cu Joel, de implicațiile călătoriei în timp în prezentul ei. Am avut impresia că pe la jumătatea procesului creativ, autoarea s-a răzgândit și a vrut să scrie o altă carte, una care să prindă mult mai bine la public decât o altă poveste despre femei abuzate și umilite. Accentul pus pe puterea femeilor și capacitatea lor de a se adapta în orice condiții s-a păstrat pe tot parcursul cărții, autoarea făcând o legătură între destinul lui Ivy din epoca modernă cu destinele celor considerate "vinovate de acte de vrăjitorie" din Salem. Făcând un bilanț, ca să nu mă lungesc inutil, Ora nevăzută este, în primul rând, un roman despre puterea salvatoare a cărților, despre alinarea și magia pe care cuvintele le pot produce. O poveste care ne aduce aminte de rolul femeii în societate, de prejudecățile care ne însoțesc încă din cele mai vechi timpuri, de inegalitatea la care (încă) sunt supuse femeile și lupta acestora pentru a trăi o viață normală, împlinită. Cartea o găsiți aici. Timpul nu mi-a prea permis în ultimele luni să vorbesc mai amplu despre fiecare carte citită. Nu știu de ce am impresia, de la începutul acestui an, că timpul fuge mult prea repede, cu o sete nepotolită. E aproape sfârșitul anului și nu prea țin minte cum a trecut, prinsă între obligații personale și profesionale. Clipele pe care le-am smuls din acest an făcând ceea ce mă împlinește și mă relaxează mai presus de orice, și anume cititul, mi se par prea puține în comparație cu câte mi-aș fi dorit. Am abandonat o mulțime de cărți anul acesta tocmai sub această presiune constantă a trecerii timpului și din dorința de a citi povești care să se potrivească sufletului meu. De foarte multe ori, am descoperit că starea mea nu coincidea cu cartea pe care o citeam și m-am bazat foarte mult pe instinct în materie de lectură. Așa am ajuns să citesc cărți pe care le țin în bibliotecă de câțiva ani, cărți începute și abandonate cândva sau cărți despre care nu îmi imaginam că îmi vor plăcea atât de mult. "CĂLĂTORIA ESTE SINGURUL LUCRU CARE SE POATE CUMPĂRA ȘI TE FACE MAI BOGAT."Am prins gustul cărților de călătorie citind Oyibo, o carte descoperită absolut întâmplător, despre aventura a doi tineri care s-au urcat pe motociclete și au străbătut toată Africa. A fost uimitor să citesc povești reale despre fiecare țară pe care au străbătut-o, despre capcane birocratice și pericole neștiute, dar și despre frumusețea întâlnită la fiecare pas. Silviu Reuț, autorul volumului Hoinar prin America Latină, spune următorul lucru : călătoritul este o mentalitate, o atitudine, un fel de a vedea lumea. Iar pentru el, călătoritul a devenit mai mult decât o mentalitate, a ajuns modul în care descoperă lumea din jur, modul în care crește și se dezvoltă pe plan emoțional. Cartea lui începe cu o constatare tristă a felului în care rețelele sociale au schimbat conceptul călătoriilor, anumite destinații devenind populare doar datorită peisajelor care arată bine pe Instagram. Călătoria, în opinia lui Silviu, este o experiență care te schimbă la nivel mental, nu doar un drum al corpului fizic în alt spațiu. Călătoria este o provocare pe care ți-o lansezi singur, o dorință de a ieși din zona de confort pentru a descoperi lucruri noi despre propria persoană, o chemare apărută de nicăieri. Cele două cărți sunt foarte asemănătoare și constituie o bază bună pentru discuții profunde despre călătorit și călători. Am fost la capătul lumii este un jurnal de călătorie diferit, plin de emoție, de trăire autentică, de mirare în fața miracolelor lumii. Perspectiva celor doi autori este cea a vulnerabilității - trebuie să îți permiți să fii vulnerabil atunci când călătorești, să te lași în voia vieții și a întâmplărilor de care vei avea parte, să părăsești spațiile deja cunoscute și confortabile. Îți trebuie mult curaj, pasiune și un suflet deschis pentru a putea descoperi lumea la fel cum o fac cei doi, ai nevoie de o încredere oarbă că cineva acolo sus te păzește constant și te ghidează. Cartea lui Silviu Reuț descrie frumusețea Americii Latine, în timp ce Liviu Stănescu ne prezintă cele mai îndepărtate sau fantastice locuri din lumea asta. Emoția este prezentă pretutindeni, iar mirarea în fața frumuseții și diversității acestei lumi crește cu fiecare loc vizitat. Complicațiile, situațiile stresante, birocrația sunt prezente și ele la tot pasul, dar sunt îndulcite de întâlnirile cu oamenii, cu poveștile lor de viață și modul de a supraviețui în propriul mediu. Aquitania a fost una dintre cele mai plăcute surprize literare de anul acesta. Autoarea a ales un personaj fascinant al istoriei - regina Eleanor de Aquitania - și a pornit într-o călătorie de documentare asiduă. Eleanor de Aquitania provenea dintr-o familie extrem de bogată, o familie cu multe secrete întunecate și a avut o viață intensă până la momentul morții sale, la vârsta de 82 de ani. A avut o influență enormă asupra multor aspecte ale vieții de la curtea Franței, a fost o femeie puternică și ambițioasă, care nu s-a lăsat înfrântă de traumele pe care le-a trăit sau de minciunile care i-au influențat decisiv destinul, a fost o persoană loială și iubitoare, plină de viață, îndrăgostită de viață în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite. S-ar putea scrie o adevărată enciclopedie despre viața ei și aventurile prin care a trecut, dar autoarea a decis să se concentreze pe o perioadă plină de schimbări din viața lui Eleanor - moartea tatălui său și, imediat după, căsătoria cu fiul regelui Ludovic al VI-lea, omul pe care îl considera responsabil de moartea părintelui său. Pornind în această nouă călătorie plină de furie și cu o imensă dorință de răzbunare, Eleanor este surprinsă de complicitatea, iar mai apoi de iubirea pe care ajunge să le simtă în preajma soțului său. Cei doi tineri, străini de comploturile și minciunile care împânzeau curtea Franței de la acea vreme, se lasă purtați de destin, fiecare fiind conștient de secretele pe care le poartă. Amândoi au parte de o maturizare forțată, lăsându-se conduși la început de cei mult mai responsabili de treburile regatului. Eleanor este nevoită să-și croiască propriul drum ca regină și să renunțe la firea sa răzvrătită care i-a provocat doar suferință. Iubirea dintre ea și Ludovic se dovedește mai puternică decât s-ar fi așteptat, înfruntând furtuni groaznice, secrete dureroase și trădări înalte. Liane Moriarty - Merele nu cad niciodată. O familie respectată de întreaga comunitate. O căsnicie de peste 50 de ani, o faimoasă academie de tenis și patru copii sănătoși. Imaginea familiei perfecte constituie rețeta sigură pentru dezastru. Într-o noapte ca oricare alta, o tânără bate la ușa familiei Delaney, după o ceartă cruntă cu iubitul ei, cerând ajutor. De la momentul acesta lucrurile încep să galopeze fulgerător către distrugerea acelei perfecțiuni afișate în fața întregii lumi. Liane Moriarty a reușit să mă țină din nou în priză prin intermediul acestei povești despre familie, despre oamenii pe care îi iubești cel mai mult pe lume și despre cei care te rănesc cel mai tare. Uneori, oamenii din cele două categorii sunt aceiași. Tolstoi și-a început romanul Anna Karenina cu o frază devenită deja emblematică : Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. Iar epoca modernă ne demonstrează că acolo unde fericirea pare ceva de la sine înțeles, se ascund cele mai mari dureri, secrete și neînțelegeri, familia fiind doar o imagine perfectă prezentată pe rețelele de socializare sau în fața aparatelor de filmat. În spatele ușilor închise, se ascunde tristețea care îi macină zi de zi pe membrii familiei, tristețe care se transformă în furie și gânduri criminale, așa cum veți descoperi în povestea familiei Delaney. Nu vreau să vă dau mai multe detalii pentru că aș strica bucuria lecturii acestui roman, dar vă recomand s-o citiți pe Moriarty dacă nu ați făcut-o până acum și sunt sigură că veți fi captivați încă de la primele pagini. O altă lectură surprinzător de plăcută a fost romanul lui Isabel Cañas , Hacienda. Unde se termină noaptea. Un roman gotic cu acțiunea plasată în Mexic, după Războiul de Independență. Beatriz deplânge moartea violentă a tatălui său din timpul războiului și singurătatea care a cuprins-o de atunci. Când Don Rodolfo o cere în căsătorie, Beatriz nu stă prea mult pe gânduri, atrasă de frumusețea și bogăția lui, dar și de posibilitatea unui loc în care să se simtă în siguranță. Zvonurile nu îl ocolesc pe Don Rodolfo, dar Beatriz decide să nu le dea importanță. Ajunsă în noua ei casă, Hacienda San Isidro, fata nu bănuiește că lucrurile nu sunt ceea ce par. Somnul îi este invadat de vise stranii, voci care încearcă să o atragă în întuneric. Casa pare locuită de spirite malefice, iar Beatriz începe să își pună întrebări legate de Don Rodolfo și de prima lui soție, care a murit în condiții misterioase. Beatriz se simte prinsă într-o capcană, fără multe posibilități de scăpare și își dă seama ce decizie nesăbuită a luat acceptând cererea în căsătorie. Un roman plin de suspans și momente încărcate de tensiune, a cărui acțiune curge rapid, plin de elemente paranormale, forțe neștiute și energii care ne controlează viața.
Romain Gary - Păsările se duc să moară în Peru. Nuvela care dă titlul acestui volum, a fost publicată pentru prima dată în 1964, în revista Playboy și a fost transformată într-un film avându-i în distribuție pe Jean Seberg, Maurice Ronet și Pierre Brasseur. Toate cele șaisprezece nuvele vorbesc despre puterea și slăbiciunile ființei umane, despre granițele din viața unui om, despre deciziile care modelează și transformă natura umană. Cu umor și ironie fină, Gary vorbește despre situații de viață și de moarte, despre iubire și cinism, despre nenumăratele fațete ale caracterului uman și cum se transformă acesta în urma experiențelor pe care ne este dat să le trăim sau pe care le căutăm o viață întreagă. Anders Hansen - Creierul puternic. Autorul cărților Creierul deprimat și Creierul ecranului revine cu un nou volum despre importanța mișcării în sănătatea creierului și combaterea depresiei. Autorul, medic primar psihiatru, explică cu ajutorul studiilor științifice și al exemplelor din practica personală, de ce avem nevoie de mișcare zilnică pentru a ne menține sănătoși din punct de vedere fizic și psihic. Creierele noastre au nevoie de mișcare așa cum au nevoie de odihnă după o zi în care au jonglat cu toate responsabilitățile. Este dovedit științific faptul că exercițiile fizice combat depresia și stările de anxietate, ne mențin creierul tânăr și sănătos și ne prelungesc viața. Depresia este, din păcate, una dintre bolile în continuă creștere în epoca modernă, în special după perioada pandemiei. Trăim o viață destul de sedentară, extrem de ușoară comparativ cu generațiile părinților și bunicilor noștri, dar suntem frustrați, nefericiți, neîmpliniți. Alergăm (în sensul figurat) mereu după altceva, după ceva mai bun, mai strălucitor, mai ademenitor, căci lumea a devenit un loc plin de posibilități, iar la fiecare colț se află o oportunitate care ne poate schimba viața. Cu toate acestea, creierele noastre sunt suprasolicitate, epuizate, nu petrecem suficient timp în natură, nu ne conectăm cu aceasta și nici cu cei din jurul nostru. Din toate aceste motive, plus altele pe care le veți descoperi citind, cartea lui Anders poate fi o trezire la realitate, un motiv de a face schimbări benefice pentru minte și trup. Bunătatea, romanul scris de Polly Samson, este povestea unui cuplu marcat de trădare și minciuni. Declinul unei mari iubiri construite dintr-un act de înșelăciune. Julia este prinsă într-o căsnicie plină de abuzuri atunci când îl cunoaște pe Julian, un tânăr în vârstă de douăzeci și unu de ani, student strălucit. Pasiunea care îi cuprinde se transformă treptat într-o iubire mistuitoare, care dă naștere unor vise absolut firești atunci când doi oameni își doresc o viață împreună. În ciuda tuturor obstacolelor și a sfaturilor din jur, Julia și Julian aleg să-și asculte inimile. Iubirea lor atinge apogeul la nașterea Mirei, copilul mult-dorit, îndelung așteptat. Dar fericirea aceea desprinsă din povești se va sfărâma încetul cu încetul din momentul în care Mira se va îmbolnăvi, iar Julian va trebui să se confrunte cu minciuna soției sale. Inimile se frâng la fel de repede precum prind aripi. Romanul îndeamnă cititorii la o meditația profundă asupra iubirii, asupra compromisurilor pe care oamenii le fac în numele ei. Din dorința de a fi iubiți, acceptați , oamenii aleg să treacă anumite adevăruri sub tăcere, să le separe de realitatea unui prezent marcat de fericire și să spere că acestea nu îi vor bântui mai târziu, amenințând să distrugă toată fundația iubirii. Corina Ozon, cunoscută pentru seria Amanții, dă dovadă de o flexibilitate și o iscusință extraordinare în noul său roman, Cineva din orașul ăsta te iubește. Un roman polițist, cu tușe distopice dintr-un viitor controlat de inteligența artificială. Protagoniștii sunt doi detectivi, Gloria și David, care lucrează la Biroul pentru Cazuri Speciale (CBS) . Fiecare dintre ei se confruntă cu drame personale și cu tensiunea sau anticiparea unei apropieri mai profunde. Romanul debutează cu câteva crime și dispariții suspecte, care iau amploare foarte curând și aparent sunt în strânsă legătură. Elementul comun este tehonologia sau mai precis, controlul acesteia, deci controlul întregii lumi cu privirea pierdută în ecranele omniprezente. Acțiunea devine un fel de luptă a binelui împotriva răului , iar personajele diversificate, provenind din toate mediile sociale, apărători ai propriei istorii. Veți face cunoștință cu ceasornicari din vremuri apuse, interlopi, genii ale tehnologiei sau profesori plictisiți. Lumea, așa cum o știm, este pe cale de dispariție, lucru confirmat oarecum și de romanului Corinei. Progresele tehnologice tind să acapareze tot mai multe părți din viața noastră de zi cu zi, ajung să domine sau chiar să ia decizii importante, decizii cu consecințe îngrijorătoare pentru rasa umană. Romanul este o analiză excelentă a ceea ce omul a ajuns datorită minții sale sclipitoare, dar și a vulnerabilității de care dă dovadă în cele mai banale situații. În ciuda inteligenței și a resurselor sale, omul este pe cale să distrugă tot ceea ce i s-a dat, ba chiar și lumea pe care a creat-o cu sudoarea frunții, o lume care îl apasă din ce în ce mai mult, punând presiune pe sufletul lui. Alberto Manguel, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori argentinieni, a devenit cunoscut pentru volumele sale în care explorează lumea cărților, pornind de la perioade îndepărtate ale istoriei până în zilele noastre, oferind în același timp o perspectivă asupra viitorului lumii literare, a scrisului și a cărții în societate. Un cititor în Pădurea de Oglindă se află printre cele mai cunoscute cărți ale sale, o colecție de eseuri care explorează arta cititului și a scrisului, oferind cititorilor o călătorie emoționantă de-a lungul secolelor prin intermediul unor opere celebre și a unor scriitori de renume. Manguel este un maestru al limbajului, folosind realul și fantasticul pentru a-și ademeni cititorii într-o lume dominată de cuvinte. Întrebarea cea mai presantă rămâne : ce loc mai au cărțile în această societate al cărui simbol sunt bâncile? Cât mai modelează cărțile lumea așa cum au făcut-o până acum? Literatura nu oferă răspunsurile rapide de care omul modern are nevoie, ci mai degrabă îl îndepărtează de realitate prin intermediul unor ghicitori, prin intermediul unor povești despre oameni asemenea lui și faptele lor de vitejie. Literatura nu mai impune acel respect de care se bucurau oamenii cărții acum câteva secole, nici nu mai oferă acea stabilitate financiară, dar și-a păstrat aceeași magie pe care doar cititorii o pot înțelege, o magie care acaparează suflete și deschide porțile unor noi universuri. Giulia Caminito - Apa lacului nu e niciodată dulce. Romanul Giuliei Caminito scoate la iveală consecințele îngrijorătoare ale sărăciei, violenței și discrepanțelor sociale. Gaia a fost crescută de o figură maternă dominatoare, capabilă să sacrifice totul pentru bunăstarea familiei sale. Sărăcia i-a întuncat viața Gaiei încă din primele clipe, iar mânia s-a adunat în ea de-a lungul anilor, ajungând la un nivel periculos la vârsta adolescenței. Gaia se află în căutarea unui echilibru, manifestând încă din copilărie o violență în continuă creștere. Micile răutăți au devenit izbucniri teribile, amenințătoare. În spatele acestei violențe se află doar o adolescentă cu o nevoie acută de iubire, de înțelegere, o nevoie credcândă de a fi ascultată și acceptată. De cele mai multe ori îți găsește refugiul pe malul lacului Bracciano, un fel de metaforă întunecată pentru toate lucrurile de care ar vrea să scape. Lacul înghite totul - oameni, visuri, iar Gaia își dorește cu ardoare să înghită și toate necazurile care îi afectează viața, toate nenorocirile care au pus stăpânire pe familia ei, toate dezamăgirile și tristețile care îi împovărează sufletul. Giulia Caminito scrie despre umanitatea ascunsă în spatele violenței, despre toate formele de rebeliune care ascund de fapt o nevoie acută de iubire și despre consecințele acestei lipse de iubire resimțite atât la nivel uman, cât și la nivelul întregii societăți moderne.
B.A. Paris - Terapeutul. Un tânăr cuplu se mută într-un cartier rezidențial numit Cercul, o comunitate cu locuințe exclusiviste. Un proiect imobiliar asemănător unui vis frumos, în care oamenii foarte bogați trăiesc liniștiți, departe de rutina obișnuită a vieții. Totul pare perfecțiunea întruchipată, iar perfecțiunea este, de cele mai multe ori, îmbrăcată în aparențe mincinoase. Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice află detalii șocante despre noua ei casă și despre fosta proprietară, Nina. Dar detaliile sunt puține, iar curiozitatea lui Alice este tot mai mare. Vecinii încep să se arate așa cum sunt de fapt - plini de secrete, misterioși, încercând să păstreze aparența unei lumi indisponibile pentru ceilalți, o lume pe cât de strălucitoare dinafară, pe atât de putredă pe dinăuntru. Misterul se adâncește în timp ce Alice devine din ce în ce mai obsedată de aflarea adevărului. Miza crește atunci când își dă seama că viața ei ar putea fi în pericol... B.A. Paris reușește să mențină tensiunea pe tot parcursul acțiunii, dezvăluind cu fiecare capitol complexitatea și nimicnicia caracterului uman. |
Arhivă
April 2024
|