Timpul nu mi-a prea permis în ultimele luni să vorbesc mai amplu despre fiecare carte citită. Nu știu de ce am impresia, de la începutul acestui an, că timpul fuge mult prea repede, cu o sete nepotolită. E aproape sfârșitul anului și nu prea țin minte cum a trecut, prinsă între obligații personale și profesionale. Clipele pe care le-am smuls din acest an făcând ceea ce mă împlinește și mă relaxează mai presus de orice, și anume cititul, mi se par prea puține în comparație cu câte mi-aș fi dorit. Am abandonat o mulțime de cărți anul acesta tocmai sub această presiune constantă a trecerii timpului și din dorința de a citi povești care să se potrivească sufletului meu. De foarte multe ori, am descoperit că starea mea nu coincidea cu cartea pe care o citeam și m-am bazat foarte mult pe instinct în materie de lectură. Așa am ajuns să citesc cărți pe care le țin în bibliotecă de câțiva ani, cărți începute și abandonate cândva sau cărți despre care nu îmi imaginam că îmi vor plăcea atât de mult. "CĂLĂTORIA ESTE SINGURUL LUCRU CARE SE POATE CUMPĂRA ȘI TE FACE MAI BOGAT."Am prins gustul cărților de călătorie citind Oyibo, o carte descoperită absolut întâmplător, despre aventura a doi tineri care s-au urcat pe motociclete și au străbătut toată Africa. A fost uimitor să citesc povești reale despre fiecare țară pe care au străbătut-o, despre capcane birocratice și pericole neștiute, dar și despre frumusețea întâlnită la fiecare pas. Silviu Reuț, autorul volumului Hoinar prin America Latină, spune următorul lucru : călătoritul este o mentalitate, o atitudine, un fel de a vedea lumea. Iar pentru el, călătoritul a devenit mai mult decât o mentalitate, a ajuns modul în care descoperă lumea din jur, modul în care crește și se dezvoltă pe plan emoțional. Cartea lui începe cu o constatare tristă a felului în care rețelele sociale au schimbat conceptul călătoriilor, anumite destinații devenind populare doar datorită peisajelor care arată bine pe Instagram. Călătoria, în opinia lui Silviu, este o experiență care te schimbă la nivel mental, nu doar un drum al corpului fizic în alt spațiu. Călătoria este o provocare pe care ți-o lansezi singur, o dorință de a ieși din zona de confort pentru a descoperi lucruri noi despre propria persoană, o chemare apărută de nicăieri. Cele două cărți sunt foarte asemănătoare și constituie o bază bună pentru discuții profunde despre călătorit și călători. Am fost la capătul lumii este un jurnal de călătorie diferit, plin de emoție, de trăire autentică, de mirare în fața miracolelor lumii. Perspectiva celor doi autori este cea a vulnerabilității - trebuie să îți permiți să fii vulnerabil atunci când călătorești, să te lași în voia vieții și a întâmplărilor de care vei avea parte, să părăsești spațiile deja cunoscute și confortabile. Îți trebuie mult curaj, pasiune și un suflet deschis pentru a putea descoperi lumea la fel cum o fac cei doi, ai nevoie de o încredere oarbă că cineva acolo sus te păzește constant și te ghidează. Cartea lui Silviu Reuț descrie frumusețea Americii Latine, în timp ce Liviu Stănescu ne prezintă cele mai îndepărtate sau fantastice locuri din lumea asta. Emoția este prezentă pretutindeni, iar mirarea în fața frumuseții și diversității acestei lumi crește cu fiecare loc vizitat. Complicațiile, situațiile stresante, birocrația sunt prezente și ele la tot pasul, dar sunt îndulcite de întâlnirile cu oamenii, cu poveștile lor de viață și modul de a supraviețui în propriul mediu. Aquitania a fost una dintre cele mai plăcute surprize literare de anul acesta. Autoarea a ales un personaj fascinant al istoriei - regina Eleanor de Aquitania - și a pornit într-o călătorie de documentare asiduă. Eleanor de Aquitania provenea dintr-o familie extrem de bogată, o familie cu multe secrete întunecate și a avut o viață intensă până la momentul morții sale, la vârsta de 82 de ani. A avut o influență enormă asupra multor aspecte ale vieții de la curtea Franței, a fost o femeie puternică și ambițioasă, care nu s-a lăsat înfrântă de traumele pe care le-a trăit sau de minciunile care i-au influențat decisiv destinul, a fost o persoană loială și iubitoare, plină de viață, îndrăgostită de viață în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite. S-ar putea scrie o adevărată enciclopedie despre viața ei și aventurile prin care a trecut, dar autoarea a decis să se concentreze pe o perioadă plină de schimbări din viața lui Eleanor - moartea tatălui său și, imediat după, căsătoria cu fiul regelui Ludovic al VI-lea, omul pe care îl considera responsabil de moartea părintelui său. Pornind în această nouă călătorie plină de furie și cu o imensă dorință de răzbunare, Eleanor este surprinsă de complicitatea, iar mai apoi de iubirea pe care ajunge să le simtă în preajma soțului său. Cei doi tineri, străini de comploturile și minciunile care împânzeau curtea Franței de la acea vreme, se lasă purtați de destin, fiecare fiind conștient de secretele pe care le poartă. Amândoi au parte de o maturizare forțată, lăsându-se conduși la început de cei mult mai responsabili de treburile regatului. Eleanor este nevoită să-și croiască propriul drum ca regină și să renunțe la firea sa răzvrătită care i-a provocat doar suferință. Iubirea dintre ea și Ludovic se dovedește mai puternică decât s-ar fi așteptat, înfruntând furtuni groaznice, secrete dureroase și trădări înalte. Liane Moriarty - Merele nu cad niciodată. O familie respectată de întreaga comunitate. O căsnicie de peste 50 de ani, o faimoasă academie de tenis și patru copii sănătoși. Imaginea familiei perfecte constituie rețeta sigură pentru dezastru. Într-o noapte ca oricare alta, o tânără bate la ușa familiei Delaney, după o ceartă cruntă cu iubitul ei, cerând ajutor. De la momentul acesta lucrurile încep să galopeze fulgerător către distrugerea acelei perfecțiuni afișate în fața întregii lumi. Liane Moriarty a reușit să mă țină din nou în priză prin intermediul acestei povești despre familie, despre oamenii pe care îi iubești cel mai mult pe lume și despre cei care te rănesc cel mai tare. Uneori, oamenii din cele două categorii sunt aceiași. Tolstoi și-a început romanul Anna Karenina cu o frază devenită deja emblematică : Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. Iar epoca modernă ne demonstrează că acolo unde fericirea pare ceva de la sine înțeles, se ascund cele mai mari dureri, secrete și neînțelegeri, familia fiind doar o imagine perfectă prezentată pe rețelele de socializare sau în fața aparatelor de filmat. În spatele ușilor închise, se ascunde tristețea care îi macină zi de zi pe membrii familiei, tristețe care se transformă în furie și gânduri criminale, așa cum veți descoperi în povestea familiei Delaney. Nu vreau să vă dau mai multe detalii pentru că aș strica bucuria lecturii acestui roman, dar vă recomand s-o citiți pe Moriarty dacă nu ați făcut-o până acum și sunt sigură că veți fi captivați încă de la primele pagini. O altă lectură surprinzător de plăcută a fost romanul lui Isabel Cañas , Hacienda. Unde se termină noaptea. Un roman gotic cu acțiunea plasată în Mexic, după Războiul de Independență. Beatriz deplânge moartea violentă a tatălui său din timpul războiului și singurătatea care a cuprins-o de atunci. Când Don Rodolfo o cere în căsătorie, Beatriz nu stă prea mult pe gânduri, atrasă de frumusețea și bogăția lui, dar și de posibilitatea unui loc în care să se simtă în siguranță. Zvonurile nu îl ocolesc pe Don Rodolfo, dar Beatriz decide să nu le dea importanță. Ajunsă în noua ei casă, Hacienda San Isidro, fata nu bănuiește că lucrurile nu sunt ceea ce par. Somnul îi este invadat de vise stranii, voci care încearcă să o atragă în întuneric. Casa pare locuită de spirite malefice, iar Beatriz începe să își pună întrebări legate de Don Rodolfo și de prima lui soție, care a murit în condiții misterioase. Beatriz se simte prinsă într-o capcană, fără multe posibilități de scăpare și își dă seama ce decizie nesăbuită a luat acceptând cererea în căsătorie. Un roman plin de suspans și momente încărcate de tensiune, a cărui acțiune curge rapid, plin de elemente paranormale, forțe neștiute și energii care ne controlează viața.
Romain Gary - Păsările se duc să moară în Peru. Nuvela care dă titlul acestui volum, a fost publicată pentru prima dată în 1964, în revista Playboy și a fost transformată într-un film avându-i în distribuție pe Jean Seberg, Maurice Ronet și Pierre Brasseur. Toate cele șaisprezece nuvele vorbesc despre puterea și slăbiciunile ființei umane, despre granițele din viața unui om, despre deciziile care modelează și transformă natura umană. Cu umor și ironie fină, Gary vorbește despre situații de viață și de moarte, despre iubire și cinism, despre nenumăratele fațete ale caracterului uman și cum se transformă acesta în urma experiențelor pe care ne este dat să le trăim sau pe care le căutăm o viață întreagă.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|