Începutul lui aprilie a venit cu o răceală puternică și o stare generală care mi-a răpit toată concentrarea necesară lecturii. Am început vreo 5 cărți și le-am abandonat pe toate pe rând, după primele 20 de pagini. Nu am putut să citesc nimic scris cu profunzime sau subiecte delicate, care cer atenție sporită, așa că m-am îndreptat spre secțiunea cu thrillere din bibliotecă. Singurele cărți care mă salvează atunci când nu mai știu ce să citesc și care mă scot cu ușurință din orice stare proastă. Le păstrez întotdeauna pentru momentele astea de cumpănă, când pare că nimic nu îmi place și reușesc să mă captiveze de fiecare dată. Am început cu ultimul roman al lui Clare Mackintosh, Ultima petrecere, o poveste desfășurată într-o comunitate mică din Țara Galilor, un loc unde toată lumea cunoaște pe toată lumea și secretele nu pot fi ascunse pentru foarte mult timp. Totul începe cu o tradiție anuală - locuitorii satului Cwm Coed întâmpină fiecare an înotând în apele semi înghețate ale lacului Llyn Drych (Lacul Oglinzii). De data aceasta, tradiția e mai plină de însemnătate, căci aproape tot satul se află la fastuoasa petrecere organizată de Rhys Lloyd în complexul său de lux. Însă toate zilele premergătoare acestei petreceri anunțaseră un dezastru, iar la miezul nopții acesta se materializează sub forma cadavrului lui Rhys Lloyd care plutește pe apele lacului. Anchetatorii se văd puși în fața unei munci imposibile - toată lumea îl antipatizează pe Rhys, prin urmare toți ar putea fi considerați suspecți. Secretele încep să iasă la iveală odată ce presiunea crește și, aparent, fiecare ar fi avut propriile motive să-l ucidă pe proprietarul complexului de lux de pe malul lacului.
Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta de comunitate restrânsă, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, dar pe măsură ce piesele de puzzle se așează la locul lor, devine evidentă fundația clădită din tăcere, minciună și secrete. Autoarea a scris o poveste moralizatoare despre consecințele faptelor pe care oamenii le fac atunci când nu-i vede nimeni și despre surprinderea acestora atunci când totul se întoarce împotriva lor. Cartea lui Javier Cercas, Terra Alta, stă în bibliotecă de aproximativ 5 ani și acum i-a venit în sfârșit rândul. Romanul începe cu o crimă înfiorătoare, multe întrebări și prea puține piste pentru descoperirea criminalilor. Victimele sunt soții Adell, cea mai bogată familie din Terra Alta, o regiune aridă, bătută de vânturile Cataloniei. După ce am parcurs aproximativ un sfert din roman, am început să intuiesc direcția pe care autorul o trasează și nu m-am înșelat foarte mult, căci deslușirea misterului se află la îndemâna oricărui cititor suficient de atent. A fost prima întâlnire cu Cercas și nu pot să spun că mi-a displăcut, dar nici nu am rămas profund impresionată. Mi-a plăcut stilul autorului, un pic neobișnuit pentru un thriller, foarte puțin dialog, dar suficient de multă tensiune. Terra Alta este de fapt o trilogie, dar din câte știu, celelalte două volume nu au fost traduse în română. Romanul care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei este Minciunile pe care le spun, de Julie Clark, o altă apariție recentă în colecția Crime a editurii Trei. Identități multiple, răzbunare, minciună, destinele frânte a două femei. Ingeniozitatea autoarei constă în a strecura detalii peste detalii, aparent nesemnificative, care într-un final formează un puzzle perfect. Totodată romanul vorbește despre compromisurile pe care oamenii sunt dispuși să le facă pentru a avansa în carieră, croindu-și drumul pe un munte de nefericire lăsat în urmă. Puterea socială sau financiară, prestigiul - toate se pot evapora într-o clipită atunci când consecințele faptelor îi ajung din urmă. Nimeni nu este invincibil în fața puterii numită karma sau în vizorul unui om care nu mai are nimic de pierdut.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|