Sabine Bohlmann, O fată pe nume Willow ; colecția Literati(pentru cititorii de 8-14 ani), PandoraM. O poveste fascinantă despre toate forțele nevăzute care ne înconjoară, despre puterea magiei și a comunității. Willow este proaspăta moștenitoare a unei păduri în care se află o căsuță cam dărăpănată, dar și a unor puteri pe care mătușa sa le-a avut de-a lungul vieții. Pusă în fața unei provocări de care nu a mai avut parte până acum, Willow descoperă, cu ajutorul vulpoiului Rufus, minunile lumii înconjurătoare, frumusețea și apartenența noastră la fiecare colțișor din natură. Ilustrațiile sunt semnate de Simona Ceccarelli și oglindesc frumusețea tuturor ființelor și plantelor care ne înconjoară, locul nostru în acest întreg care nu poate funcționa în alt mod. Frumoasa din Pădurea Adormită (ilustrații de Charlotte Gastaut, după un balet de M. Petipa și P. I. Ceaikovski) . Pentru cei pasionați de balet și de unduirile specifice acestuia, această ediție a poveștii Frumoasa din Pădurea Adormită este asemenea unui dans care-ți taie răsuflarea prin frumusețea și execuția sa perfectă. O ediție de colecție pe care trebuie neapărat să o aveți în bibliotecă. Pentru pasionații de știință, Magia realității, scrisă de Richard Dawkins e cadoul perfect. Recomandată copiilor începând cu vârsta de 12 ani, volumul vorbește despre frumusețea științei și a tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Pornind de la evoluția și diversitatea lumii vii, fiecare capitol explică, pe înțelesul tuturor, misterele acestui univers care funcționează într-un echilibru perfect în fiecare zi. Veți găsi răspunsuri la întrebări legate de structura materiei, istoria Soarelui, cum se formează curcubeul, posibilitatea existenței vieții pe alte planete sau apariția universului. Paginile sunt din hârtie de calitate superioară, pline de ilustrații spectaculoase, create de Dave McKean, care să completeze puterea imaginației micilor cititori. O altă carte despre evoluția omenirii de-a lungul secolelor este Când am devenit oameni, dedicată cititorilor de la vârsta de 9 ani. Călătorind înapoi în timp tocmai în epoca hominizilor, volumul se plimbă de-a lungul istoriei noastre și consemnează cei mai importanți pași ai evoluției. Strămoșii noștri trăiau o viață rudimentară, simplă, aveau creierele mai mici și nu își puteau imagina cum va arăta lumea secolului XXI. De la inventarea focului și până astăzi, am parcurs un drum lung - ne-am construit unelte, am cultivat primele recolte, am construit comunități și apoi orașe, am început să transportăm produse dintr-un loc în altul, apoi să migrăm spre locuri necunoscute sau chiar să descoperim altele noi. Din punct de vedere tehnologic și științific, am evoluat considerabil, creierele noastre s-au mărit tot mai mult, iar capacitatea noastră de adaptare a căpătat forme nemaiîntâlnite. O poveste veche de când lumea și totuși surprinzătoare. Ilustrațiile sunt semnate de Hannah Bailey. Pentru aventurierii de vârstă mai mică, Mauri Kunnas a scris opt povești despre strămoșii ținuturilor nordice, vikingii. Vin vikingii! ne poartă înapoi în timp pentru a descoperi viața de zi cu zi a unei populații de marinari iscusiți, care străbăteau mările și oceanele pentru a crea noi trasee comerciale. Nu toți vikingii erau interesați de comerț, unii dintre ei profitând de oportunitățile care se iveau pentru a se îmbogăți prin furt. Vikingii erau neînfricați și extrem de orgolioși. Iubeau poezia și poveștile frumoase. Credeau în zeități și aveau multe obiceiuri legate de fiecare eveniment din viață. Pentru pasionații de aventuri în spațiu, a apărut al treilea volum al seriei Kepler62. Cei doisprezece copii aleși să salveze omenirea pornesc într-o călătorie către necunoscut, cu ajutorul a trei nave numite după corăbiile lui Cristofor Columb - Nina, Pinta și Santa Maria. După un somn de 400 de ani, două fetițe se trezesc și constată că este ceva în neregulă cu expediția lor, iar la bord există un călător misterios pe care nimeni nu l-a văzut până acum. Urmează o ghicitoare care s-ar putea să ofere răspunsuri, alte provocări și multe aventuri pentru ca cititorii să rămână captivați până la final. Seria este recomandată copiilor începând cu vârsta de 8 ani și va număra 6 volume. Francesc Miralles, autorul bestsellelurilor Povești ca să te iubești mai mult, Povești pentru copii fericiți și Povești pentru copii curajoși, ne poartă într-o lume plină de eroi în armură, repovestind cele mai cunoscute istorii ale Evului Mediu. În Marile legende medievale , veți face cunoștință cu Lancelot, cavalerii Mesei Rotunde, iscusitul Robin Hood, luptător în numele dreptății, Tristan și Isolda, regele Arthur, regina Guinevere și mulții alții. Povești despre eroi, cavaleri și domnițe, povești despre iubire și trădare, minciuni și urzeli meșteșugite, povești aflate la limita fină dintre realitate și fantastic. Ilustrațiile sunt semnate de Adria Fruitos și par o frescă conformă cu realitatea acelei perioade.
0 Comments
|
Categories
All
Archives
April 2024
|