O radiografie necruțătoare a căsniciei, a traumelor pe care fiecare partener le aduce în relație și a certitudinii fără drept de apel ca oamenii nu pot schimba ceea ce sunt ; esența unei persoane rămâne aceeași mereu, chiar dacă se va preface pentru un timp, chiar dacă se va îndrăgosti fără speranță, chiar dacă va avea impresia că iubește absolut totul la omul de lângă. Oamenii se întâlnesc, se plac, poate ajung să se iubească, poate ajung să creadă că vor o viață întreagă alături de o singură persoană. Ignoră cu bună știință tot ceea ce îi făcea fericiți cândva, libertatea de a face oricând exact ceea ce vor și se dedică unei singure relații, ignorând mesajele din subconștient. Au impresia că, la un moment dat, persoana de lângă se va schimba, va deveni ceea ce au nevoie, ceea ce au căutat mereu. Ajung la trista concluzie că nu s-au schimbat deloc de-a lungul timpului și că persoana pe care o iubesc a rămas aceeași. Un om îți arată adevărata sa față din primele clipe. Doar că oamenii refuză adevărul, refuză să vadă ceea ve stă exact în fața ochilor lor și merg mai departe, până când nu mai există speranță. Fleishman are necazuri s-ar putea să fie cel mai bun roman despre relațiile interumane pe care l-am citit. Cu blândețe, cu umor și ironie, autoarea analizează un cuplu absolut normal și se întreabă ce s-a întâmplat cu iubirea lor. Ce s-a ales de acea pasiune devastatoare de la început? Ce s-a ales de sentimentul de apartenență? Când au încetat să se mai dorească unul pe celălalt? Dar mai ales, cum poți să respecți o promisiune o viață întreagă când lucrurile se schimbă constant în jurul tău? Poate că, până la urmă, așa cum concluzionează personajele, suntem cu toții îndrăgostiți de ideea de iubire - acea iubire pură, care nu ține cont de defecte, crize de furie, oboseală sau stări proaste. Avem nevoie să fim văzuți și ascultați mereu. Această nevoie primordială, de a fi văzuți cu adevărat, este un preț pe care nu toți sunt dispuși să-l plătească. Cerem prea mult de la omul de lângă noi pentru că suferim de pe urma lucrurilor care ne-au marcat și dacă avem parte de iubire pentru un timp, credem (atât de naivi!) că vom avea parte de ea toată viața. Că un singur om, pe care l-am ales din inimă, ne va iubi mereu indiferent de circumstanțe. Iar această dorință sălbatică de a fi iubit, în cazul unor oameni, se transformă în teamă. Ne dorim și ne este frică în același timp. Ne accentuăm defectele și ne ascundem calitățile, testăm omul de lângă noi în nenumărate feluri ca să vedem dacă el va rămâne în continuare, implicat, dacă merităm cu adevărat acea iubire la care am visat încă din adolescență. Căsătoria ne poartă pe drumuri necunoscute, uneori din inerție, alteori în amintirea momentelor care ne-au tăiat respirația. Indiferent de dorințele pe care le avem la un moment dat, căsătoria ne-a schimbat pentru totdeauna. Nimic nu va mai fi la fel. Divorțul nu poate rupe de tot o legătură în care ai investit tot ce aveai, acel moment când ai pus toate cărțile pe masă și i-ai mărturisit unei persoane că nu mai există cale de întoarcere, că nu mai există niciun plan B pentru tine. Scrisă din perspectiva cele mai bune prietene a lui Toby Fleishman (un alter-ego al autoarei - la un moment dat mi s-a părut o combinație de ficțiune și autobiografie), cartea se concentrează și asupra condiției femeii în lumea modernă, asupra presiunilor sub care muncește, își întemeiază o familie și jonglează apoi cu toate. Lumea nu se așteaptă ca o femeie să câștige mai mulți bani decât soțul ei sau să aibă o carieră full-time, ci să muncească ca și cum nu ar avea copii și să își crească copiii ca și cum nu ar munci niciodată. De ce bărbaților nu li se cere același lucru? De ce lipsa lor de implicare în viața propriilor copii este privită cu ochi buni, ba chiar admirată? De ce li se permite aproape orice pe lumea asta, inclusiv puțină relaxare atunci când au nevoie de ea? De ce o femeie nu poate spune pur și simplu STOP? Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|