"Fără cărți, cele mai bune lucruri din lumea noastră ar fi căzut în uitare." Stau și mă întreb câteodată cum o fi viața pentru cei care nu citesc. Cum o fi existența celor care nu evadează periodic în alte lumi și-n alte timpuri? Cu ce își alină zilele sau nopțile? Unde găsesc vindecare sau refugiu? Căci pentru mine, asta înseamnă cărțile. Un refugiu sigur de fiecare dată când rutina cotidiană pare prea mult, un moment în care simt doar liniște, o metodă de relaxare și purificare de tot ceea ce mă încarcă. Această iubire infinită pentru cărți mă face să mă întreb unde am fi fost astăzi fără ele. Cum ar fi arătat societatea sau lumea noastră fără milioanele de cuvinte dătătoare de speranță? Din aceeași iubire pentru lectură și binecuvântările ei, Irene Vallejo ne poartă într-o călătorie fascinantă, înapoi în timp, în perioada în care cărțile erau tratate asemenea celor mai rare comori. Unii conducători de atunci au înțeles rapid importanța manuscriselor rare sau a papirusurilor care conțineau informații importante, încercând prin orice mijloace să intre în posesia acestora. Așa începe și povestea - cu un grup de bărbați călare, care străbat drumurile Greciei din ordinul Regelui Egiptului. Oamenii care îi văd trecând îi consideră periculoși, neștiind ce misiune trebuie să ducă la bun sfârșit. Regele, un vizionar pentru acele timpuri, vrea să adune toate operele scrise de la începutul timpului și să le expună în Marea Bibliotecă din Alexandria. O comoară pe care nu poate să o împartă cu altcineva. Călătorind pe cele mai vechi fire ale istoriei, un fapt de netăgăduit iese în evidență - inteligența strămoșilor noștri este infinit mai mare decât contribuția noastră la tot ceea ce înseamnă progres. Infinitul într-o trestie este o lectură perfectă pentru toți iubitorii cărților și nu numai, o istorie fascinantă despre evoluția umană și capacitatea creierelor noastre de a transforma informațiile asimilate în ceva palpabil. În Arta măcelăritului, Lindsey Fitzharris spune povestea chirurgului Joseph Lister, cel care a revoluționat chirurgia secolului al XIX-lea, dezlegând mistere precum rata mare a infecțiilor postoperatorii, antisepsia etc. Nu este o carte pentru cei slabi de înger și nici Creatorul de fețe nu se lasă mai prejos. În noul roman, Fitzharris își setează ca reper problema soldaților mutilați din Primul Război Mondial și spune povestea lui Harold Gillies, chirurgul care a pus bazele chirurgiei estetice așa cum o cunoaștem astăzi. Harold Gillies a fost un chirurg vizionar, un om cu o dorință profundă de a ajuta și părintele chirurgiei estetice. Născut în Noua Zeelandă, absolvent de medicină la Cambrigde, Gillies a întrevăzut un viitor plin de miracole chirurgicale atunci când l-a observat pe colegul său, Hippolyte Morestin îndepărtând o tumoră de pe fața unui pacient și acoperind zona cu piele recoltată de la același pacient. Primul Război Mondial era în plină desfășurare, iar Gillies încă nu bănuia ororile pe care le va vedea pe front. Nu a trecut mult timp și a fost clar pentru toată lumea că tehnologia militară o depășea cu mult pe cea medicală, iar traumatismele suferite de soldați erau dintre cele mai grave, multe fiind incompatibile cu viața. Soldații nu se confruntau doar cu problemele medicale generate de rănile suferite, ci și cu traumele psihice legate de aspectul fizic și percepția celor din jur. Gillies a înfăptuit miracole pentru mulți dintre ei, oferindu-le un aspect fizic apropiat de normele acceptate de societate și o viață în care speranța să-și facă loc din nou. În 2018, Madeline Miller câștiga Goodreads Choice Award la categoria fantasy pentru romanul Circe. De atunci, această carte a fost omniprezentă pe toate rețelele sociale și s-a creat un adevărat fenomen în jurul său. A fost deschizătoare de drumuri pentru romanele bazate pe mitologia greacă, reinterpretări moderne ale clasicelor povești pe care le citeam în copilărie, dar scrise dintr-o perspectivă feminină, scoțând în evidență faptele de vitejie ale femeilor din acele vremuri și celebrând feminitatea în toate formele ei. Pe Pat Barker am descoperit-o prima dată, citindu-i romanul Tăcerea femeilor. A urmat Pandora, o reinterpretare magnifică a mitului Pandorei, scrisă de Susan Stokes-Chapman.
Ne întoarcem înapoi în timp, la puțină vreme după căderea cetății Troia. O lume plină de ruine, mistuită de ură și deznădejde. Războiul dintre ahei și troieni s-a încheiat după zece ani de lupte, timp în care aproape toată lumea a uitat motivele pentru care au început acest carnagiu. Aheii sunt nerăbdători să se întoarcă acasă, în timp ce troienii zac în tabăra dominată de umbra morții. Aheii așteaptă un vânt prielnic ca să poată călători pe mare, iar așteptarea scoate la suprafață vechi dușmănii, îndoieli și gânduri potrivnice. Bărbați și femei deopotrivă încearcă să reconstruiască o lume distrusă până la temelii de un război ale cărui reverberații ajung de la Muntele Olimp până la Muntele Ida. Cele două romane se bazează în principal pe poveștile femeilor, ale supraviețuitoarelor și războinicelor care și-au văzut bărbații murind, măcinați de un conflict inutil, pornind înverșunați pe câmpul de luptă. După război, se creează alianțe surprinzătoare, unele din dorința de răzbunare, altele doar din necesitatea de supraviețuire. Femeile suportă consecințele deciziilor luate de bărbați , la fel ca întotdeauna. Trebuie să-și croiască drumul apelând la viclenie, șarm sau folosindu-și farmecele pentru a obține puțină putere. Troia nu va mai fi niciodată măreața cetate plină de bogății și prosperitate. Femeile din Troia și O mie de corăbii se concentrează pe reconstruire ca metodă de a supraviețui. Într-o lume distrusă până la temelii, oamenii care au mai rămas încearcă să-și croiască un nou destin. E nevoie de agilitate și inteligență, de oportunitate și ambiție pentru a căpăta puțină putere într-o lume formată din învingători și învinși.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|