O tânără femeie este ucisă cu brutalitate, iar întreaga comunitate din care face parte este absolut șocată de acest acces de cruzime. Crima trimite o undă de șoc prin mințile oamenilor, reamintindu-le de o dispariție de acum cincisprezece ani, un caz rămas nerezolvat. Povestită din mai multe perspective, crima se conturează încetul cu încetul din mărturiile tatălui îndurerat, ale puținilor martori care o văzuseră pe fată chiar înainte să moară și a unor obiecte neînsuflețite, precum arma crimei sau masa de metal care a susținut cadavrul. Toți cei audiați par să ascundă secrete întunecate, singurele cuvinte sincere fiind rostite de vânt, ploaie, porumbelul care a vegheat-o pe victimă încă din copilărie sau câinele negru care s-a alimentat ani la rând cu cruzimea criminalului. Răul răzbate din toate colțurile, punând stăpânire pe ființele umane, care încep să se încurce în minciuni și strategii pentru a-și salva pielea. Moartea nu se mulțumește doar cu trupul fraged al fetei, lăsând în urma sa o dâră însângerată care duce în cele din urmă spre aflarea adevărului.
Scriitura lui Radu Găvan nu este nici comodă, nici simplu de procesat. Romanul abundă în scene de violență, sex, cruzime pură, părțile cele mai întunecate ale caracterului uman. În comparație cu obiectele neînsuflețite care vorbesc despre crimă, oamenii par niște demoni scăpați din iad, mânați de propriile dorințe animalice, de putere și avuții. Oamenii par obsedați de ideea de a domina, iar dominația lor își aruncă tentaculele peste orice urmă de puritate, bunătate sau speranță. Lumea este un ciclu infinit al binelui și răului ; ambele se luptă mereu să încline balanța într-o parte sau alta, ajungând din când în când la un echilibru precar și greu de păstrat. Lumea este un loc sălbatic, plin de manipulatori și mincinoși. Nimic nu șochează mai tare decât expunerea adevărului despre lumea în care trăim, prezentarea lui în formă brută, necosmetizată. După o reflecție atentă asupra romanului, îți dai seama că știrile de la televizor sau de pe orice site nu fac decât să vorbească la nesfârșit despre violența caracteristică ființei umane. Violența născută din frustrare, abuz, nefericire adâncă și neconsolată de nimic, ne-iubire întipărită pentru totdeauna pe suflete. Poate că răul pune stăpânire pe unii oameni fără ca aceștia să-și poată explica acțiunile sau sentimentele. Poate că purtăm cu toții în noi această sămânță și fiecare zi este o alegere conștientă dintre bine și rău. Poate că nici măcar nu suntem stăpânii propriilor acțiuni și purtăm în noi energii inexplicabile, invizibile cu ochiul liber, nediagnosticate, nebănuite. Poate că rasa umană va sfârși prin a se autodistruge, sfâșiată de propriii demoni și propriile ambiții bolnăvicioase. Indiferent de toate aceste concluzii, romanul lui Radu Găvan este un îndemn la reflecție, la autocunoaștere , la analiza minuțioasă a propriilor principii și acțiuni, la schimbare provenită din conștientizări dureroase despre propriul sine. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|