Tony Mitton - Fiul lui Takumi
5/4/2019
Drumul spre maturizare nu e unul facil. E presărat cu pericole, oameni numiți binecuvântări și oameni numiți lecții, experiențe care au tendința de a modela caracterul uman până în adâncurile lui. Pentru mulți dintre noi, e un drum inițiatic, asemănător celui parcurs de eroii din basme, o cale dură care ne permite să ne regăsim și să ne cunoaștem în profunzime. Pentru Ryo, eroul acestei povești, maturizarea se va arăta sub forma diferitelor încercări și experiențe din afara zonei lui de confort. Fiul unui olar dintr-un sătuc din Japonia, Ryo se află la granița fragilă dintre copilărie și adolescență. Este conștient de ceea ce lasă în urmă, dar și de ceea ce îl așteaptă. Visează la o viață spectaculoasă, plină de adrenalină, iar acest lucru se accentuează după ce vede un războinic înfruntând o bandă de tâlhari. Din ce în ce mai curios în legătură cu acest bărbat, Ryo află că face parte dintr-un grup numit Cei Tainici și pleacă de acasă, din dorința de a li se alătura. Experiența de care are parte alături de acești oameni îl va ajuta să înțeleagă cine este cu adevărat și ce vrea să realizeze în viață. Drumul va fi unul anevoios, o călătorie în care va învăța mai mult decât și-ar fi putut imagina, fiind totodată martorul bucuriilor și tragediilor care se petrec în jurul său. Fiul lui Takumi este o lectură antrenantă, plină de aventuri și lecții de viață, folositoare oricărui viitor adolescent. Face parte din colecția Literati, dedicată cititorilor cu vârste între 8 și 14 ani, lecturi menite să le deschidă orizonturile și să-i facă părtași la experiențe trăite de personaje din întreaga lume. Colecția îi aduce în fața altor mentalități, a altor culturi și a altor moduri de viață, diferite de tot ceea ce au cunoscut până acum, pentru a-i separa puțin de zona lor de confort și a-i pregăti pentru tumultoasa perioadă numită adolescență.
Am putea compara drumul lui Ryo spre maturizare cu un drum inițiatic, parcurs de aproape toți eroii din basmele copilăriei, însă el nu se luptă cu balauri sau creaturi supranaturale, ci cu propriile limite, emoții, temeri. Drumul său e unul al cunoașterii, într-o perioadă în care nu știe cine este cu adevărat și cine vrea să devină, ce vrea să realizeze și ce să lase în urma sa. Adolescența înseamnă nenumărate întrebări , gânduri și probleme (aparent) fără soluție. Dilemele se rezolvă cu ajutorul experienței, al oamenilor pe care-i acceptăm în preajma noastră, dar și a celor de care ne vom aminti mai târziu drept adevărate lecții. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
February 2023
|