• Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.
  • Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.

Anca Nedelcu, Elena Diana Nedelcu - Genialii

6/29/2019
Profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, susținătoare a lecturii de la vârste fragede, Anca Nedelcu a scris această carte pentru a oferi celor mici exemple de succes și devotament, atent alese din istoria vastă a țării noastre. Din dorința de a aduce ceva diferit în ofertanta literatură pentru cei mici, autoarea a ales cinci personaje care au făcut cinste țării noastre și care pot fi considerate modele în ceea ce privește pasiunea, munca neobosită și lupta pentru propriile vise : Grigore Antipa, Iulia Hașdeu, Traian Vuia, Constantin Brâncuși și George Enescu. Oameni care au vorbit despre România în toate colțurile acestei lumi, au purtat-o în suflet și au recunoscut cu mândrie că s-au născut aici. Oameni care ne-au făcut țara faimoasă și pe alte continente și despre care se vorbește și astăzi cu admirație. 

Grigore Antipa a fost primul ecolog, hidrobiolog și oceanolog din România. A fost pasionat de mări și peștii care le populează, a descoperit o nouă specie de meduză și a publicat studii despre Marea Neagră. Muzeul care îi poartă numele a fost printre primele de acest fel din întreaga lume, multe altele preluând modelul din București sau apelând la ajutorul autorului său pentru proiectare. Iulia Hașdeu, fiica celebrului Bogdan Petriceicu Hașdeu, a fost un copil supradotat, care la patru ani și jumătate vorbea fluent trei limbi străine, știa să citească și să scrie, era pasionată de pictură și muzică. A fost printre cei mai tineri studenți ai Universității din Sorbona, trăind într-o scurtă perioadă de timp ceea ce alții trăiesc într-o viață. A murit la 18 ani, suferind de tuberculoză, talentul său neobișnuit fiind descoperit abia după moartea sa, prin intermediul poeziilor, schițelor și eseurilor, majoritatea publicate postum de către tatăl ei. Traian Vuia a fost un nume important în istoria aviației internaționale. Fascinat de zmeie, a creat mai târziu Liliacul , primul aparat autopropulsat, care s-a ridicat de la pământ și a zburat 12 metri. I-au urmat Vuia 2 și altele, contribuția lui la progresul aviatic fiind astfel recunoscută în întreaga lume. Constantin Brâncuși , marele sculptor și artist, unul dintre favoriții lui Peggy Guggenheim, e un adevărat simbol al României de azi. Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii - ansamblul monumental aflat la Târgu-Jiu, a fost dovada lui de iubire față de țara în care s-a născut, deși a călătorit prin toată lumea, dovedindu-și măiestria și pasiunea în fața celor mai importanți critici de artă. George Enescu, geniu al muzicii sau micul Mozart , are astăzi un festival care îi poartă numele. Lui îi datorăm cele două Rapsodii Române, talentul său fiind apreciat în toată Europa și în Statele Unite ale Americii, unde a susținut turnee și a dirijat orchestre faimoase. 
Picture
De ce Genialii? Pentru că, în marea de cărți pentru copii care oferă exemple de personalități puternice, femei sau bărbați care au luptat pentru ceea ce și-au dorit (Good night stories for rebel girls, de exemplu - două volume care mie îmi plac foarte mult, atât datorită poveștilor, cât și datorită ilustrațiilor) se vorbește prea puțin despre ai noștri. Despre oamenii care nu s-au sfiit să iasă din tipare, să-și dorească mai mult, să obțină mai mult și, în același timp, să rămână legați de pământul pe care s-au născut. Țara noastră a dat naștere multor valori despre care nu știm aproape nimic, dar care i-au dus numele peste mări și țări. O mulțime de oameni care au fost cei mai buni într-un domeniu anume, deschizând drumul pentru cei care urmau să vină, devenind exemplu de curaj și ambiție sau adevărate simboluri ale domeniului în care au excelat. Viitorul copiilor noștri se poate construi doar prin cunoașterea trecutului, prin exemplele de oameni puternici și dedicați cauzei, fără să cădem în extrema patriotismului exagerat. Ni s-a spus de atâtea ori că suntem în urmă cu zeci de ani față de alții, dar au existat și există oameni pentru care aceste insulte nu reprezintă nimic, ei alegând să meargă pe drumul lor, să se detașeze de toată negativitatea din jur. Avem nevoie de oameni care să ne crească ambițiile, visele și speranțele, să ne îndemne către experiențe noi, înafara locurilor pe care le cunoaștem. 

Cartea o găsiți aici. 
0 Comments



Leave a Reply.

    Cititori feroce

    Promovează pagina ta

    Categories

    All
    #basmemoderne
    BEBE LIBRARIE
    EDITURA ARTHUR
    EDITURA CURTEA VECHE
    EDITURA DPH
    EDITURA FRONTIERA
    EDITURA INTAGLIO
    EDITURA NEMI
    EDITURA TREI
    EDITURA UNIVERS
    EDITURA VELLANT
    HUMANITAS JUNIOR
    LITERATI
    PANDA
    PANDORA M
    PUBLICA YOUNGSTER

    Archives

    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    October 2019
    September 2019
    June 2019
    May 2019
    March 2019
    February 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    January 2018
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016

Powered by Create your own unique website with customizable templates.