Susan Cain - Dulce-amar

"...sentimentul omului că nu-și găsește loc într-o lume imperfectă..."

Încă din cele mai vechi timpuri, cele mai frumoase opere de artă din lume au fost considerate cele izvorâte din durere, deznădejde, dor profund, tristețe sau dezamăgire. În perioade de restriște sau de schimbări profunde, oamenii și-au transformat sentimentele greu de acceptat în versuri, cântece, tablouri sau orice altă formă de artă. Unii dintre ei au ajuns în atenția publicului larg, stârnind o iubire profundă, o regăsire și o alinare în fața experiențelor marcante ale vieții. Există în fiecare dintre noi o melancolie profundă, mai mult sau mai puțin dezvăluită, o predilecție pentru tristețe și pentru transformările prin care trecem datorită ei. 

Susan Cain își începe romanul cu povestea violoncelistului din Sarajevo, care în mai 1992, în timpul războiului civil, a cântat timp de 22 de zile, ignorând total zgomotul gloanțelor, al artileriei și al clădirilor dărâmate din jurul său. Această poveste ne arată cât de profundă poate fi iubirea în timpuri întunecate și cum binele se îngemănează cu răul în fiecare zi. În tot ceea ce trăim de-a lungul vieții, există atât durere, cât și bucurie și ele de obicei nu se despart niciodată. Viața nu e o călătorie alb-negru, ci una marcată de nenumărate tonuri de gri. Ne naștem cu certitudinea morții, nu știm cât timp avem la dispoziție, iar această umbră planează asupra tuturor deciziilor pe care le luăm. Evident că nu ne gândim la moarte în fiecare zi sau nu reflectăm prea des asupra sfârșitului atunci când totul merge bine. Poate că prima conștientizare profundă a morții o trăim în momentul dispariției bunicilor, care reprezintă o lume în sine. O lume pe care nu o mai putem atinge niciodată. Apoi urmează părinții și încetul cu încetul mortalitatea noastră devine tot mai evidentă. Un cântec despre o iubire neîmpărtășită, o poezie , o amintire dragă - toate ne pot declanșa stări de melancolie sau chiar de tristețe și ne pot transporta înapoi în timp. 

Oricât de ciudat ar părea, avem nevoie de aceste perioade, de aceste stări care ne lovesc pe neașteptate, de conștientizarea morții sau a nedreptăților din lume. Nu există bine fără rău, bucurie fără tristețe, muncă fără greșeală sau experiență fără lecție. Suntem construiți din lumină și întuneric, suntem predestinați să ne balansăm dintr-o parte în alta pe tot parcursul vieții și să ne readaptăm constant în funcție de nevoi sau dorințe. Cartea lui Susan Cain este minunată, poetică, plină de durere și speranță, plină de contradicții și adevăruri. La fel ca în viață. 

Cartea o găsiți aici.