Simultaneitatea contrariilor extreme (David Arnold - Gașca pofticioșilor)

David Arnold scrie cele mai frumoase povești de pe pământ. După ce am terminat Ținutul țânțarilor, mă gândeam că și-a atins apogeul - mai mult, mai bine și mai surprinzător de atât nu se poate. Însă Gașca pofticioșilor mi-a demonstrat contrariul - o poveste pentru adolescenți mascată într-un thriller palpitant, o poveste de dragoste care continuă și după moarte și o carte care demonstrează că viața nu e niciodată așa cum spun ceilalți, viața nu se ghidează după prejudecăți sau oameni care nu gândesc cu sufletul. 

Gașca pofticioșilor e un roman despre apartenența la grup, unitate și experiențe trăite împreună - e povestea lui Vic, un adolescent cu sindromul Moebius (o afecțiune neurologică extrem de dură) care traversează o perioadă neagră. Tatăl său tocmai murise, răpus de o boală cruntă, iar maturizarea tânărului rămas în urmă se petrece mai repede decât și-ar fi dorit. Evenimentele se precipită atunci când mama sa e cerută de soție de noul iubit - Vic simte că pământul îi fuge de sub picioare și pleacă de acasă luând cu el doar urna tatălui său. De aici înainte începe o poveste de dragoste spusă lumii întregi, un elogiu adus vieții și tuturor ființelor vii, prieteniei și toleranței. David Arnold scrie despre discriminare în toate felurile ei, conștient de faptul că aceste povești îi ajută mult pe cei discriminați și (probabil) le vor deschide ochii tuturor celor lipsiți de empatie. 

Romanul se bazează pe o teorie foarte interesantă - simultaneitatea contrariilor extreme - faptul că suntem formați din părți bune și din părți proaste, care se manifestă în funcție de experiențele pe care le trăim ; faptul că putem simți mai multe în același timp, fără ca un sentiment să-l anihileze pe celălalt - putem simți iubire și ură pentru aceeași persoană, fără ca relația noastră să fie definită într-un fel anume. Contradicțiile nu ne sunt străine, la fel ca greșelile, sentimentele amestecate, dificultatea de a lua anumite decizii. Suntem oameni și avem nevoie să fim acceptați, iubiți, înțeleși de cineva. Avem nevoie de toleranță, în special când lumea ne amintește constant că suntem diferiți. Avem nevoie de dragoste la fel de mult ca de aer. Avem nevoie să fim acceptați pentru ceea ce suntem în loc de a fi blamați pentru ceea ce nu suntem. Acestui amalgam de sentimente le dă naștere Vic - prin blândețea lui infinită, prin modul de a privi lumea ca pe un miracol absolut, prin inocența și puritatea caracterului său. 

Gașca pofticioșilor este o poveste pe care nu o voi uita niciodată. Am fost convinsă mereu că diferența dintre o carte și o carte bună este caruselul de emoții prin care treci în timp ce citești, iar David Arnold scrie cărți-reper, la care te întorci mereu cu aceeași nerăbdare, cu aceeași emoție și dragoste de a-i savura cuvintele. 

"Suntem cu toții parte din aceeași poveste, fiecare câte un capitol diferit. Poate că nu avem puterea de a alege decorul sau intriga, dar putem alege ce fel de personaj vrem să fim." 

"Gândiți-vă numai : sunt miliarde de amintiri într-un creier, fiecare dintre ele înecându-se într-un torent furios, icnind și încercând să se agațe de viață, de o funie, de o ramură de măslin. Amintirile care durează nu sunt accidente. Sunt supraviețuitori." 

"Corpul omenesc e o mașinărie misterioasă, capabilă să simtă extraordinar de multe emoții, adesea contradictorii, în același timp. Ca și în cazul coincidențelor, treaba nu e atât de improbabilă pe cât se crede. Suntem făpturi complexe, așa că e logic să existe o probabilitate matematică destul de ridicată ca o singură unitate să experimenteze emoții multiple." 

"Gândiți-vă la asta : un miliard de mici întâmplări, moleculele tenace ale șansei - o adiere de vânt ici, o poticneală pe trotuar dincolo - împingând intriga noastră înainte, construindu-ne decorul, formându-ne caracterul, până când suntem cine suntem, unde suntem și așa cum suntem.."  

​Cartea o găsiți aici. 

---