Sam Harris - Despre minciună
4/10/2020
Minciuna are picioare scurte. Decât minciuna, mai bine un adevăr dureros. Autorul pornește de la premisa că niciodată nu ar trebui să spunem vreo minciună, deși nu cred că există om pe lumea asta care să nu fi folosit acest truc în anumite situații. Însă minciuna are rădăcini adânci și de obicei conduce la un șir de minciune care să o acopere pe prima, erodează relații bazate pe încredere și distruge tot ce-i stă în cale. Prin nenumărate exemple , autorul își susține teoria arătând cum se pot distruge legăturile dintre persoane atunci când unul spune o minciună, indiferent că vorbim despre relații personale, relații de la locul de muncă sau pur și simplu circumstanțiale. Oamenii tind să mintă ori pentru a se proteja și a câștiga timp, ori pentru că sunt convinși că celălalt nu este capabil să suporte adevărul. Minciuna capătă diverse forme în fiecare zi a vieților noastre și este aproape imposibil de eradicat. În unele cazuri, este folosită la rang de artă, iar lumea în care trăim pare s-o fi ridicat pe un fel de piedestal. Nimeni nu mai suportă să audă adevărul, pentru că adevărul supără și scoate la iveală tot ceea ce încercăm să ascundem. Toată mizeria de sub măștile pe care le purtăm în lume, toată furia și frustrarea care ne împing la gesturi necugetate, toate urâțenia caracterelor care se vor cinstite și fără pată. Minciuna face parte din noi, oricât de mult am încerca să negăm acest lucru. Oamenii mint forțați de împrejurări, de situații imprevizibile, din teama de a pierde ceea ce au câștigat cu sudoarea frunții, din teama de singurătate etc. Rasa umană mai are mult de muncă până va scăpa de acest subterfugiu. Minciuna este un bine imediat, o ameliorare rapidă a durerii, o soluție de moment pentru o problemă presantă. Un bandaj ușor aplicat peste o rană sângerândă, care nu face decât să amâne dezastrul cu câteva momente. Nicidecum un garou bine strâns sau o vindecare absolută. Minciuna are beneficii pe termen scurt, iar acest lucru, ideea că poți amâna sau chiar evita o posibilă primejdie, va prima mereu în fața adevărului care rănește intens, dar care se vindecă în timp.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2023
|