Mi-e dor de teatru. Mi-e dor de atmosfera din sală, de anticiparea plăcută dinaintea începerii spectacolului, de sentimentul că faci parte din ceva măreț, iar faptele extraordinare se întâmplă chiar în fața ta. Recunosc că ajung mai des la mall decât la teatru, lucru de care nu sunt mândră. Citind această carte, m-a cuprins o nostalgie legată de perioada liceului în care nu treceau două săptămâni fără o vizită la Teatrul Național Cluj-Napoca, de senzația că lumea se deschide în fața noastră prin intermediul actorilor și al jocului lor. ![]() Homo in fabula conține 4 piese de teatru despre condiția umană, relația cu Dumnezeu, luptele interne și externe pentru supraviețuire și atingerea fericirii, complexitatea umană în toată splendoarea ei. Volumul începe cu o scurtă prefață de Alexandra Mita și continuă cu Stâlpul inocenței, Și Dumnezeu greșește, Un pahar de vin și Ultimul mareșal. Deși piesele de teatru nu se prea regăsesc prin lecturile mele, m-a impresionat modul în care dialogul dintre oameni poate transmite atât de mult, atâtea emoții, revelații și slăbiciuni, atâta durere și bucurie laolaltă, fără să fie nevoie de prea multe descrieri ale trecutului personajelor sau locurilor în care se petrece acțiunea. Teatrul are darul de a-și subjuga admiratorii, în orice formă s-ar afla el, obligând oarecum la antrenarea minții și a imaginației. Teatrul reprezintă o experiență în sine, total diferită de cărți, operă sau alte forme de cultură. Mircea Rotaru este actor la Teatrul Mic Sibiu, iar cartea s-a născut din experiența acumulată pe scenă, dar și în viață. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|