Maja Lunde - Istoria albinelor

Nu suntem nimic fără pasiune. (1852) 

O familie numeroasă, formată din prea multe fiice și un singur fiu înseamnă nu doar fericire, ci și multă dezamăgire. Mai ales când fiul tău nu pare interesat de ceea ce îți dorești tu pentru el, ci se distruge cu bună știință, considerându-te responsabil pentru toate nenorocirile. Nu e ușor nici să descoperi că una dintre fiicele tale posedă o inteligență rară și că e dispusă să te ajute zi și noapte pentru a-ți îndeplini visele, în timp ce tu o dezamăgești încontinuu. ​Nu e simplu să-ți vezi toate visele năruite, de mai multe ori, să speri la marea descoperire care o să îți schimbe viața și să nu trăiești suficient de mult pentru a avea parte de ea. William Savage visează să lase în urmă o moștenire de care să beneficieze lumea întreagă și chiar o face, prin intermediul fiicei sale, Charlotte. Însă el nu ajunge la această concluzie decât în ultima clipă, când e prea târziu pentru regrete sau sentimente... 

Fără muncă nu suntem nimic. (2007) 

Provenind dintr-o familie de apicultori cu tradiție, George nu știe să facă altceva decât munca în preajma albinelor. Pentru fiul lui visează același destin, însă Tom își dorește să devină scriitor, visează doar la cuvinte puse pe hârtie și vrea să îi cucerească pe oameni prin prisma acestora. Relația dintre ei este una tensionată, niciunul nu face eforturi să îl înțeleagă pe celălalt, iar George face greșeală după greșeală încercând să își convingă fiul că nimeni nu va putea să ducă tradiția mai departe la fel de bine ca el. George se află la o cotitură de drum, neștiind în ce direcție o va lua afacerea sa, fiind supus tot mai mult presiunilor sociale, metodele tradiționale pierzând tot mai mult teren în fața modernității. Împărțit între relația disfuncțională cu fiul său, datoriile bancare și incertitudinea viitorului, George se vede pus în fața faptului împlinit, atunci când afacerea sa este afectată de CCD(Colony Collapse Disorder), albinele sale dispărând în proporție de 90%...

Fără educație nu suntem nimic. (2098) 

Într-un viitor distopic, albinele au dispărut, iar oamenii se confruntă cu nenumărate probleme legate de alimentație, sănătate și familie. Tao și soțul său sunt nevoiți să muncească din greu pentru a supraviețui, iar timpul petrecut cu copilul lor este mult prea puțin în comparație cu îndatoririle de care trebuie să se achite. Lumea nu mai arată deloc ca cea pe care o cunoaștem astăzi, fiind nevoită să suporte consecințele nenumăratelor răzbunări ale planetei, pe care oamenii le-au ignorat cu bună știință și în pofida cărora au continuat să lupte pentru putere, nefiind interesați ce sau pe cine calcă în picioare. Omenirea este controlată la sânge în toate aspectele vieții de zi cu zi, mâncarea este puțină și greu accesibilă, iar generațiile viitoare sunt pregătite din copilărie să fie mai eficienți decât părinții lor și să muncească cot la cot cu aceștia. Educația nu este atât de importantă din moment ce resursele sunt tot mai puține, iar supraviețuirea din ce în ce mai incertă.  ​

În prezent, continuăm să ne distrugem planeta cu bună știință, trăim vieți mult prea pline și ne creștem copiii în acest haos. 

Istoria albinelor e un roman vizionar, care vrea să atragă atenția nu doar asupra problemelor legate de mediul înconjurător, ci mai ales asupra viitorului omenirii și încotro ne îndreptăm dacă vom continua să trăim la fel ca astăzi. Ni se spune (din ce în ce mai des) că planeta e în pericol din cauza noastră, nenumărate specii sunt pe cale de dispariție, iar viața ar putea arăta cu totul altfel în câțiva ani dacă vom continua să considerăm mediul înconjurător o resursă cu potențial nelimitat. Se vorbește tot mai mult despre ecologie, despre noi moduri de a ne hrăni și a ne îmbrăca, despre noi metode de a ne construi case și a le întreține, toate fiind soluții cât mai prietenoase posibil cu mediul în care trăim. E clar că urmează schimbări majore pentru întreaga omenire și nu știu dacă suntem pregătiți pentru ele sau capabili să înfruntăm consecințele propriilor acțiuni. Ne aflăm încă într-o stare de somnolență, cu conștiința adormită, legănați de confortul propriei lumi... 

Însă tema fundamentală a romanului și punctul comun al celor trei povești e relația părinte-copil. Pornind de la cea mai importantă relație din viața unui om, Maja Lunde expune cu seninătate toate momentele frumoase și cele mai puțin frumoase dintre un părinte și copiii săi - bucuriile nemărginite, grijile fără sfârșit, proiecțiile asupra viitorului și așteptările (uneori) lipsite de temei. Orice părinte își dorește anumite lucruri pentru copilul său. proiectându-i acestuia întreaga viață încă din prima clipă și dându-și seama , pe măsură ce trec anii, că nevoile și visele acestuia sunt total diferite de ceea ce și-a imaginat. Iar la un moment dat, orice părinte trebuie să înțeleagă că acest lucru este în regulă. Nici mai mult, nici mai puțin decât perfect în regulă. Chiar dacă îi creștem și îi iubim fără margini, ei știu cel mai bine ce vor să devină, cum vor să trăiască și cu cine, pe ce cărări vor să calce și pe care vor să le evite. Și tocmai această diversitate de caractere, aceste diferențe dintre noi, au puterea de a ne apropia, dacă știm cum să le gestionăm. Nu e suficient să îi pregătim pentru viață așa cum ne-am fi dorit să ne pregătească părinții noștri, ci să fim alături de ei în fiecare clipă și să ne adaptăm nevoilor lor, lăsându-le la o parte pe ale noastre. Cred că asta e de fapt cheia supraviețuirii pentru întreaga omenire. Schimbarea trebuie să înceapă în fiecare familie, empatia să se nască în relațiile cu cei mai dragi oameni, iar dragostea să se răspândească treptat și spre cei pe care nu-i cunoaștem atât de bine și spre mediul în care trăim. 

​Cartea o găsiți aici.