Laura Imai Messina - Ce încredințăm vântului

Ce încredințăm vântului este o poveste inspirată dintr-un loc real, aflat în nord-estul Japoniei, în Prefectura Iwate. Acolo se află o cabină telefonică, instalată în grădina unei case de la poalele Muntelui Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre cele mai afectate de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul cabinei se află un telefon negru, care nu este însă conectat și care poartă glasurile în vâzduh. Cabina a devenit loc de pelerinaj și consolare pentru toate persoanele care au pierdut oameni dragi din cauza tsunami-ului. Cartea este un omagiu adus acestor victime, dar și celor care au rămas în urmă, un prilej pentru ca vorbele nerostite, disperare și tristețea să se manifeste într-un spațiu sigur. Este un roman despre iubire și pierdere, despre vindecarea sufletului după o experiență traumatizantă și conectarea cu alți oameni care trăiesc ceva similar. 

Yui, personajul principal, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de 3 ani pe data de 11 martie 2011. Viața ei se răstoarnă într-o prăpastie adâncă, totul în jur dispare, iar disperarea pune stăpânire pe Yui, care nu mai găsește niciun motiv suficient de bun pentru a trăi. În timpul unei emisiuni de radio, aude din întâmplare despre Telefonul Vântului, locul unde cei îndurerați le transmit celor dragi ceea ce nu au mai apucat să le spună în timpul vieții. Toți cei ajunși acolo împărtășesc aceeași durere fără limite și încearcă să se ajute unul pe celălalt, împărtășindu-și poveștile despre cei pe care i-au pierdut. Yui decide să facă și ea această călătorie, să urle în bătaia vântului tot ceea ce simte, tot ceea ce o doare, tot ceea ce ar vrea să îi spună în fiecare zi fiicei și mamei sale. Ajunsă acolo, îl cunoaște pe Takeshi, un văduv a cărei fiică refuza să vorbească și această întâlnire îi schimbă viața din nou. Pe acest tărâm neobișnuit, oamenii găsesc un nou sens de a-și continua viețile, de a regăsi speranța și poate, iubirea. 

Ce încredințăm vântului este un roman emoționant, o călătorie dificilă printre traume și pierderi, dar și un omagiu adus vieții și speranței. Sufletul uman are nenumărate resurse de a supraviețui, însă uneori are nevoie de ajutor și de cele mai multe ori de prezența altor suflete care bat în același ritm. Avem nevoie unii de ceilalți atât în bucurie, cât și în deznădejde, iar această poveste este doar un exemplu al beneficiului de a face parte dintr-un grup, de a împărtăși ceea ce simți cu alți oameni, de a-ți spune povestea, de a te regăsi în preajma celorlalți. Cartea o găsiți aici.