Kate Morton - Fiica ceasornicarului

O crimă petrecută într-un conac fastuos. O casă cu colțuri întunecate, pline de secrete. O gașcă de tineri artiști, liberi și lipsiți de griji, total neștiutori de faptul că viața li se va schimba radical. O vară leneșă și plină de distracție în fața lor, cu un sfârșit total neașteptat. O arhivistă tânără care investighează ceea ce s-a întâmplat, o sută cincizeci de ani mai târziu. O poveste de dragoste interzisă și un martor pierdut în negura timpului. 

Pornind de la aceste premise, Kate Morton spune o poveste despre dragoste și trecerea timpului, împletind cu succes atât destinele personajelor, cât și secretele care îi unesc. Fundalul acțiunii este un conac impresionant, numit Birchwood Manor, un loc încărcat de istorie, intrigi și drame personale. În 1862, conacul îi adăpostea pe artiștii frăției Magenta, împreună cu muzele lor. Grupul venise încărcat de speranță și bună dispoziție, în ceea ce se voia a fi o vară plină de muncă, dragoste și distracție. Lucrurile nu merg pe un făgaș normal și toată aventura lor se termină mai repede decât s-ar fi așteptat, printr-o tragedie care îi zguduie pe tot parcursul vieții. O sută cincizeci de ani mai târziu, Birchwood Manor încă reprezintă un loc demn de explorat, chiar dacă seamănă tot mai tare cu o casă bântuită. Conacul exercită un fel de fascinație ciudată asupra lui Elodie, arhivista londoneză care descoperă carnetul de schițe al pictorului Edward Radcliffe. Convinsă că descoperirea nu a fost o coincidență și cercetând tot mai mult detaliile acestuia, Elodie ajunge să investigheze ceea ce s-a petrecut în vara anului 1862, lăsându-se condusă de detaliile fine ale trecutului și mărturisirile unei femei care cunoaște secretele ascunse cu dibăcie. 

Cunoscută publicului larg datorită romanelor Casa de la Riverton, Orele îndepărtate, Păzitoarei tainei etc. Kate Morton a reușit să ajungă și cu acest roman în topurile internaționale. La început, mi-a fost destul de greu să intru în poveste, simțind la fiecare pas un fel de blocaj, datorat poate detaliilor excesive și a multitudinii de personaje care populează această poveste. Alternanța dintre prezent și trecut nu este deranjantă, dar la începutul poveștii mă simțeam aproape sufocată de detaliile aparent neînsemnate, legate de munca lui Elodie sau de viața ei privată. Am simțit cumva că povestea mă pune la încercare, tărăgănând dezvăluirea adevărului până în ultima clipă. Spre deosebire de alte romane ale lui Morton, care mi s-au părut mult mai abordabile și mai ușor de citit, Fiica ceasornicarului te urcă într-un carusel plin de tensiuni, momente culminante, întâmplări aparent nesemnificative pentru desfășurarea acțiunii, populat de o multitudine de personaje, care nu par să aibă neapărat legătură cu misterul inițial sau cu protagonista timpului prezent. Abilitatea lui Morton de a ține frâiele poveștii suficient de tensionate, dar fără să le rupă, e remarcabilă în acest roman - povestea are tendința de a te captiva cu totul într-un anumit punct, iar complexitatea subiectelor abordate, a personajelor și a relațiilor dintre ele merită savurate pe deplin, împreună cu deznodământul care combină perfect toate nuanțele aparent lipsite de importanță. 

Timpul are ciudata abilitate de a umbri amintirile, preschimbându-le tot mai tare pe măsură ce se scurge. Toate lucrurile rele par să se estompeze, iar cele bune să iasă la suprafață de fiecare dată când trecutul dă târcoale prezentului. Dar adevărul are mereu drumul lui, indiferent de amintirile celor implicați sau de estomparea cauzată de trecerea anilor. Ceea ce e menit să se afle, se va afla. Iar ceea ce e menit să rămână îngropat pentru totdeauna, se va preschimba tot mai mult, fiind înghițit de trecerea lină a anotimpurilor...

​Cartea o găsiți aici.