Karen Viggers - Soția paznicului de far

O mamă și un fiu se luptă să-și recapete viețile într-o ultimă încercare disperată. În timp ce pentru unul timpul se scurge mult prea repede, aproape dureros, pentru celălalt trecerea lui e chinuitor de lentă. În urmă cu zeci de ani, Mary Manson trăia împreună cu soțul ei Jack pe insula Bruny. Jack era păzitorul farului într-un ținut măturat de vanturi și de furtuni din îndepărtata Tasmania. Relația lor, începută pe această insulă, a fost plină de fericire și momente de neuitat, la fel ca pentru oricare alți tineri profund îndrăgostiți. Însă viața le-a decimat relația și destinul încetul cu încetul, până când s-au pierdut de tot. Mary e acum la capătul vieții și vrea să moară pe insula Bruny, locul pe care l-a iubit toată viața ei. Poartă cu ea un secret teribil, unul care i-ar putea distruge fărâma de viață care i-a mai rămas. Povestea ei se împletește cu cea a paznicului de pe insulă, omul pe care l-a angajat să o verifice zi de zi. Leon are propriile necazuri acasă, propriul zbucium care nu îi dă pace și o furie dezlănțuită care nu îl părăsește niciodată. Habar nu are de planul bătrânei doamne Mason și ce rol va avea el în îndeplinirea acestuia. Însă nu bănuiește nicio clipă că s-ar putea ajuta reciproc... 

Mezinul familiei, Tom, este cuprins de un dor fără capăt în timp ce trăiește o viață singuratică, departe de oameni și civilizație. Antarctica e pământul după care tânjește, fascinația acelor locuri nefiind mai slabă nici măcar în prezent. Acele locuri i-au furat pentru totdeauna inima și i-au distrus viața în egală măsură. Are nevoie de o nouă șansă și s-ar putea să apară acolo unde nu se așteaptă să o găsească. Dar o nouă plecare pe continentul unde sufletul i-a fost rupt în milioane de bucăți ar fi aproape imposibilă acum, când mama lui e pe moarte și are nevoie de ajutorul lui. 

Romanul se desfășoară pe fundalul a două țări impresionante -  Tasmania și Antarctica. Destinele personajelor sunt modelate de locurile în care și-au petrecut copilăria și de cele pe care le-au descoperit mai târziu, adulți fiind. Experiențele de viață, oamenii și ținuturile își pun amprenta pe fiecare dintre ei. Doamna Mason este complet legată de locul unde a învățat să muncească, să se bucure de natură, să iubească, pe când fiul ei, Tom, este profund împărțit între două lumi - cea a Antarcticii, pe care a părăsit-o cu sufletul pustiit și cea în care își trăiește acum existența cu gândurile în altă parte. Sufletul lui este pe jumătate aici, pe jumătate lipit de trecutul care l-a maturizat. Paznicul de pe insulă, Leon, își dorește să se afle în altă parte, dar datoria pe care o are față de mama lui îl împiedică să se dezvolte, să plece din locurile pe care le cunoaște atât de bine și pe care le-ar lăsa cu drag în urmă. 

Doamna Mason este dovada vie a faptului că nu poți fugi de trecut dacă nu ți-ai încheiat socotelile cu el. Acesta are abilitatea de a te prinde din urmă tocmai în momentele în care viața pare să meargă pe un făgaș normal. Destinul are propriile căi de a se împlini, indiferent de circumstanțe sau de trecerea timpului, indiferent de minciunile cu care ne îndulcim existența. 

Cartea o găsiți aici.