• Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.
  • Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.

Jhumpa Lahiri - Porecla

1/8/2018
Jhumpa Lahiri e o autoare la care țin foarte mult. Cărțile ei zăceau în biblioteca mea, iar eu mă uitam cu jind la ele, neștiind dacă îmi va plăcea sau nu stilul ei, dacă mă va captiva îndeajuns încât să îi caut apoi toate romanele traduse. Am început cu Distanța dintre noi, apărută în colecția Babel a editurii Nemira și astfel am pus mâna și pe celelalte două - Interpret de maladii și Porecla, ambele din colecția Cotidianul, pe care mulți dintre voi probabil o aveți în biblioteci sau dimpotrivă - nu ați auzit de ea niciodată. A fost o tentativă excelentă de a educa populația în spiritul cărților bune, distinse cu diverse premii literare, însă a eșuat la un moment dat, iar eu îi duc dorul și acum. Interpret de maladii am pierdut-o într-un autobuz din Cluj, deși eram pe la jumătate și îmi plăcea incredibil de mult - sper ca cel/cea care a găsit-o să o fi apreciat la fel ca mine. Am recitit acum Porecla și sper din suflet că se vor traduce și alte romane scrise de Jhumpa - e într-adevăr o autoare care merită menționată și citită. 
Picture
Porecla e povestea căutării unei identități într-o țară străină, a începerii unei vieți departe de toți și tot ceea ce iubești; un roman magic care dezvăluie lupta mai multor generații de a se regăsi într-o lume fragilă, mult prea nesigură pe propriile-i picioare. Romanul este povestea cuplului Ganguli, plecat din Calcutta spre îndepărtata Americă, țara tuturor posibilităților. Aici cei doi încep o viață nouă, presărată cu bucurii și necazuri la tot pasul. Cartea le urmărește viața pe parcursul anilor, concentrându-se la un moment dat doar pe fiul acestora, Gogol. Numele tânărului, care face trimitere la faimosul dramaturg Nikolai Gogol, va genera nenumărate glume și privire mirate în noua patrie a părinților săi. Însă pentru mama lui, el are o semnificație specială - cartea primită cu ocazia absolvirii clasei a douăsprezecea de la bunicul său fusese un volum de povestiri de Gogol, singura carte pe care o luase cu ea, o amintire dragă a vremurilor în care putea să-și deșerte toate problemele în sânul familiei. Traiectoria vieții lui Gogol este cu totul alta decât cea pe care ar fi avut-o în India, însă tocmai aici se ascunde motivația din spatele emigrării părinților săi. O fi bine? O fi rău? Emigrarea vine cu un preț de plătit, preț pe care familia Ganguli îl va simți până în adâncul sufletului... 

​Porecla este un roman al descoperirii și al căutării continue a propriei identități într-o țară străină, al propriului destin, al unicității într-o lume în care indivizii seamănă prea mult unul cu celălalt. Lupta lui Gogol începe încă din școală atunci când își dă seama că ceilalți au o problemă cu numele lui, deși pe el nu l-a deranjat niciodată. Nu este nevoit să facă anumite lucruri pentru a ieși în evidență - numele lui îl scoate mereu în față de parcă ar fi o altă persoană care îl conduce și decide pentru el. Se lovește de multiple prejudecăți și obstacole pe parcursul anilor, căci sufletul său este plămădit în gălăgioasa Indie, chiar dacă s-a născut în America. Firea lui înclină mai mult către rădăcinile sale, acoperind tot ceea ce a învățat în noua patrie. Este o luptă continuă între cele două laturi ale sale - pământul din care provine și cel care i-a adoptat familia. Nici pentru părinții săi lucrurile nu vor fi ușoare, aceștia străduindu-se din răsputeri să se adapteze la noul climat, noile obiceiuri, noile fețe care îi privesc chiorîș și trec pe partea cealaltă a trotuarului. 

Emigrarea este un subiect des întâlnit în scriitura lui Jhumpa Lahiri - lupta celor plecați departe de casă de a se simți acasă, de a-și construi un viitor departe de tot ceea ce le este cunoscut, fără a renunța la ceea ce îi definește. Acțiunea curge lin în roman, fără prea multe puncte culminante sau situații de criză. Toate emoțiile, faptele și crizele familiei se petrec firesc, fără să existe puncte de cotitură în care cititorul să se întrebe descumpănit ce se va întâmpla mai departe. Este saga unei familii și, în același timp, povestea tuturor imigranților din această lume, o poveste universală și totuși personală, axată pe o singură familie care reprezintă vocea tuturor celor care și-au părăsit patria, în speranța unei schimbări pozitive. 

​Cartea o găsiți aici. 

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.

      Newsletter

    Subscribe to Newsletter
    Cititori feroce

    Promovează pagina ta
    Picture
    Instagram
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture

    RSS Feed

    Picture

    Arhivă

    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    November 2019
    October 2019
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019
    February 2019
    January 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    September 2018
    August 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    February 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    May 2016
    April 2016
    March 2016
    February 2016
    January 2016
    December 2015
    November 2015
    October 2015
    August 2015
    July 2015
    June 2015
    May 2015
    April 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    October 2014
    September 2014
    August 2014

Powered by Create your own unique website with customizable templates.