Interviu Adrian Onciu

I-am luat un interviu scriitorului Adrian Onciu, pe care l-am descoperit foarte recent prin intermediul ultimului său roman, Cu mâinile legate. ​Mai multe detalii despre roman, cum și-a descoperit pasiunea pentru scris și ce cărți l-au marcat de-a lungul timpului, veți afla citind savuroasele lui răspunsuri. 

Tocmai am terminat de citit ultimul tău roman. Ai pictat un tablou destul de fidel al societății actuale. Crezi că peste câteva zeci de ani vom privi romane ca al tău drept istorie sau omenirea chiar se îndreaptă spre dispariție?
Cei care încă nu au citit romanul Cu mâinile legate ar putea să creadă că vorbim despre un soi de Apocalipsă, deși povestea reflectă mai degrabă aspecte domestice ale societății, conflicte în sânul unor familii, drame personale, aspirații, pasiuni interzise  și lupte crâncene pentru înfruntarea propriului destin. Intriga ne arată, printre altele, condiția precară a actorului, subterfugiile, ticăloșiile și lipsa de scrupule a magnaților, manipulările și agresivitatea instituțiilor de presă, corupția generalizată, starea de continuă incertitudine financiară în multe dintre familiile din România. Într-adevăr, cred că este un tablou destul de fidel al societății contemporane, în care personaje imaginare, însă extrem de credibile, reușesc să-l țină pe cititor cu sufletul la gură până la finele cărții. Așadar, nu vorbim doar despre un thriller, ci și despre un roman în care fiecare cititor s-ar putea regăsi într-un personaj, o situație sau măcar un dialog. Ca să fiu optimist, așa cum sunt în genere, omenirea se va îndrepta spre dispariție doar atunci când va înceta să creadă în povești bine scrise.

Crezi în puterea cărților de a educa, de a schimba ceva în oamenii care le citesc și mai apoi în societate?
Dintotdeauna cărțile au avut puterea de a educa. Bine, dacă ne referim la un thriller, e mult spus educație în sensul clasic al cuvântului. Însă da, oricine poate rămâne cu ceva după lecturarea unei cărți de calitate, a unui roman reușit. Că acel ”ceva” este o pildă, un exemplu demn de urmat sau dimpotrivă, de evitat, o altă experiență de viață trăită prin ochii scriitorului, o metaforă, o glumă bună care să-ți stârnească un zâmbet sau pur și simplu un mod plăcut de a petrece timpul liber, asta contează mai puțin. Fiecare nouă carte citită te îmbogățește, dacă nu vorbim despre rebuturi. Până la urmă, te și schimbă într-o oarecare măsură. Iar lectură cu lectură, om cu om, se ajunge, la un moment dat, la o masă critică pozitivă capabilă să urnească și societatea în ansamblul ei.  

Ce soluții la îndemână crezi că există pentru ca lectura să devină un obicei pentru mai mulți oameni?
Una dintre soluțiile la îndemână sunt blogurile de tipul Cititori feroce, pentru care vă felicit. Faceți o treabă minunată în sprijinul lecturii, a scriitorilor români și, nu în ultimul rând, a editurilor care pariază pe acești scriitori. Cred că vom asista la o creștere a apetitului pentru cărți odată cu - sperăm - creșterea nivelului de trai din România. Deci va fi un proces natural, nu neapărat impus de școală, de familie sau de media. Dacă oamenii vor avea mai puține griji cu traiul zilnic, mai mulți bani pentru divertisment și timp liber, atunci cu siguranță se vor îndrepta și către librării. Indiferent de cât de atractiv va deveni internetul.  

​De unde provine pasiunea pentru scris?
Pasiunea pentru scris mi-am descoperit-o relativ târziu, după terminarea liceului. A fost și rodul unei întâmplări. M-am dus la un ziar local, din Iași, să particip la un concurs pentru postul de tehnoredactor, iar directorul publicației mi-a propus să scriu un text despre transportul în comun. Aveau nevoie inclusiv de redactori. De la presa scrisă și până la ciorna primului roman a fost un singur pas, pe care l-am făcut, ce-i drept, după vreo 12 ani de jurnalism. 

Ce cărți te-au marcat de-a lungul timpului?
Știu că unii ar putea să zâmbească, dar vreau să-mi amintesc, acum, doar de o singură carte care mi-a marcat adolescența. E vorba de cele cinci volume ale romanului Cireșarii, de Constantin Chiriță, care ulterior a și fost ecranizat în perioada regimului comunist. Păstrând proporțiile, l-aș putea compara cu îndrăgitul Harry Potter. L-am devorat în câteva nopți nedormite și mult timp după aceea m-am visat luând parte la aventurile celor șapte tineri protagoniști.  Abia acum realizez că și Cireșarii este un soi de thriller. Cine știe, poate de acolo mi se trage pasiunea pentru genul ăsta de literatură.

Dacă ai putea să vorbești cu orice personaj din literatură, care ar fi acela și de ce?
Aș vorbi cu Harry Potter, că tot l-am pomenit. L-aș ruga să facă o magie și să-i convingă pe cât mai mulți să citească ultimul meu roman, Cu mâinile legate. Pentru că, vorba cuiva, nici nu știu ce pierd.