Inteligența nu a fost nicicând doar umană (Shelby Van Pelt - Remarcabile făpturi inteligente)1/13/2023 Tova Sullivan are aproape șaptezeci de ani și lucrează la acvariul din Sowell Bay. Curăță fiecare colțișor cu o precizie aproape obsesivă, este politicoasă și extrem de atașată de toate creaturile care o înconjoară la locul de muncă. Tova este tăcută, introvertită, nu este curioasă în legătură cu viețile altor oameni, respectă intimitatea tuturor și știe să asculte. Tova este mai mult decât ceea ce pare. Este o lumină care poate pătrunde cel mai adânc întuneric, o forță capabilă să schimbe micro-universul în care trăiește. Viața i-a fost marcată de o tragedie. Și-a pierdut fiul pe când acesta abia împlinise optsprezece ani. Un accident stupid sau un nenoroc, nimeni nu știe. Erik era un bun înotător, căpitanul echipei de canotaj și totuși barca lui apăruse la mal goală. Toată lumea încercase s-o convingă pe Tova că fusese o sinucidere, dar Tova refuzase să creadă acest lucru. Erik avea toată viața înainte, era inteligent, îi plăcea să exploreze și avea multe de oferit lumii. La aproape șaptezeci de ani, Tova nu mai speră că va afla vreodată adevătul, dar viața ei este pe cale să se schimbe datorită unei caracatițe geniale și a unui tănăr de treizeci de ani, tulburat, cu grave probleme de personalitate. Marcellus a fost salvat din ocean și adus la acvariu de la o vârstă fragedă. Și-a petrecut toată viața în captivitate. A ajuns să înțeleagă oamenii mai bine decât se înțeleg ei înșiși. Îi simte în moduri inexplicabile și se arată doar când consideră că e necesar. Geamurile bazinului său au avut parte de mulți pumni și au auzit multe strigăte de la ființe lipsite de respect, care considerau că biletul plătit la intrare le dă dreptul de a vedea caracatița. Marcellus nu îi urăște pe oameni, de multe ori le este chiar milă de ei și nu le poate înțelege comportamentul. La fel cum oamenii îl consideră doar o caracatiță lipsită de creier sau de emoții. În realitate însă, Marcellus are o inteligență rară, trei suflete care ar putea cuprinde întreaga omenire și o dorință imensă de a schimba lumea din jur. Din păcate, timpul lui Marcellus se scurge mult prea repede, iar Tova supraviețuiește de prea mult timp cu o gaură în inimă. Înainte de a părăsi această lume, Marcellus vrea să îi redea Tovei bucuria de a trăi... Remarcabile făpturi inteligente este una dintre cele mai populare cărți de pe internet în momentul de față (și pe bună dreptate). Având în centru o caracatiță plină de empatie, o femeie mult prea încercată de viață și un tânăr care nu și-a găsit niciodată locul pe lume, cartea spune o poveste înduioșătoare despre prietenie, pierdere, iubire, empatie și aparențe. Marcellus este dovada vie a faptului că oamenii nu sunt specia superioară și că iubirea se poate naște în orice formă de viață. Inteligența nu aparține doar speciei umane, ci este prezentă la multe alte specii de la care noi, oamenii, am avea multe de învățat. Marcellus nu este doar inteligent, ci și plin de empatie și dornic să transforme lumea înainte de a o părăsi pentru totdeauna. Deși nu iubește neapărat oamenii și nu-i vrea prin preajmă, Tova îi demonstrează zi de zi că ființele umane pot fi uneori incredibile. Iar această grijă și gingașie pe care Tova i le arată îl determină să-și ducă planul la bun sfârșit. Din când în când, în marea de oameni conduși de aceleași dorințe sau vise, cineva iese în evidență dând dovadă de calități atribuite doar eroilor din basme. Iar atunci lumea începe să se schimbe puțin câte puțin.
Este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți din acest an, indiferent de următoarele lecturi. Își merită toate aprecierile, recenziile pline de laude și recomandările. O găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|