Privind la stele e o pânză complet albă la început, care își dezvăluie nuanțele rând pe rând, continuând să surprindă la fiecare pas cu combinațiile de culori, asocierile și modul în care este pictată, reușind să devină semn de exclamare abia la final, când semnificațiile sale ies la iveală, totul capătă sens și culorile se împletesc într-un tablou fascinant al vieții și al morții. Polisner creionează cu măiestrie povestea unui adolescent care se luptă cu provocările pe care le implică o boală mentală, un adolescent pasionat de artă, de vizitele la muzee și picturile lui Van Gogh. Klee trăia până nu demult în New York, fiecare respirație îi vibra în ritmul orașului care nu doarme niciodată, iar viața sa se învârtea în jurul vizitelor săptămânale la MoMA, discuțiilor interminabile cu tatăl său și planurilor legate de viitor. Astăzi, se află pe un pat de spital, la limita dintre coșmar și realitate, încercând să-și aducă aminte ce l-a adus în starea asta și cine sunt toți oamenii care roiesc în jurul lui. Amintirile îi revin pe rând și totul se întunecă din nou - și-a pierdut identitatea, tatăl și orașul în care simțea că trăiește. Este înconjurat de străini, de oameni care nu îl înțeleg și nu îl acceptă. Și pentru ca totul să fie și mai dramatic, se află într-un centru de psihiatrie, dar nu își aduce aminte de ce se află acolo și de ce primește atâtea medicamente. Mintea lui este făcută praf, nu înțelege de ce dr. Alvarez se poartă cu mănuși în preajma lui și de ce nimeni nu îi spune ce s-a întâmplat. Își aduce vag aminte o lumină orbitoare, lama unui cuțit, mult sânge în jurul lui și oameni agitați care îl zgâlțâie încontinuu. Tot mai mulți autori își îndreaptă atenția către bolile mintale, reușind să aducă puțină lumină asupra acestui univers atât de blamat, de evitat și de neînțeles. Subiectul este destul de popular și în rândul cititorilor, în special adolescenți și cred că acest lucru se datorează faptului că trăim vremuri în care totul se poate schimba de la o clipă la alta, iar oamenii încep să înțeleagă mai multe despre ei înșiși și despre cei din jurul lor. Suntem îndemnați să acceptăm diversitatea în toate formele ei, dar această diversitate nu înseamnă doar să-i tolerăm pe cei diferiți de noi, ci să încercăm să-i ajutăm, să-i înțelegem. Bolile psihice încă reprezintă un subiect tabu, de care majoritatea oamenilor se feresc sau preferă să stea deoparte - poate din teamă, poate din comoditate, poate din prea puțină informare asupra subiectului. Cert e că aceste cărți au deschis o ușă spre o lume prea puțin tolerată și ne-au arătat că în spatele bolilor mintale se află oameni neînțeleși, incapabili să se adapteze în societate, incapabili să comunice cu cei din jurul lor. Oameni ale căror trăiri sunt mult prea reale pentru a fi descrise în cuvinte, care sunt diferiți de familiile lor și nu se pot adapta nici în mediul în care există, nici așteptărilor venite din partea celorlalți.
Klee e un adolescent pasionat de artă într-o școală în care majoritatea băieților joacă fotbal și fluieră după majorete. Pentru el, să se adapteze ar însemna să aleagă între ceea ce vor ceilalți de la el și propriile vise. Iar acest lucru e incorect pentru oricine, nu doar pentru un adolescent aflat la început de drum, derutat și smuls brutal din mediul lui. Povestea lui Klee e una frumoasă, în ciuda experiențelor dureroase prin care trece și a drumului greu pe care îl are de parcurs pentru a-și aminti ce s-a întâmplat și a se redescoperi pe sine. E o relatare profundă și intimă a ceea ce înseamnă să te lupți cu o boală mintală, o detaliere dureroasă a luptelor zilnice și a drumului anevoios spre vindecare. Am fost destul de captivată de la început, intrigată de detaliile puține și scenele care aparent nu aveau nicio legătură și tot mai curioasă pe măsură ce citeam și puneam cap la cap piesele de puzzle. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
November 2023
|