Ellen Marie Wiseman - Ce a lăsat în urma ei

Declar de la bun început că e una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Am râs și am plâns împreună cu personajele, iar evenimentele petrecute într-un azil pentru boli mentale m-au marcat mai mult decât mi-aș fi imaginat. Psihiatria este o ramură medicală extrem de controversată - sferele realului nu au o limită bine definită față de cele ale patologicului, iar tratamentele din trecut pentru bolile psihice sunt considerate și astăzi adevărate orori. Diagnosticul acestor boli nu este niciodată unul clar sau definitiv, iar pacienții nu se deosebesc neapărat în rândul celorlalți oameni - mulți dintre ei surprind prin varietatea cunoștințelor pe care le dețin, inteligența lor nefiind afectată de celelalte manifestări. Însă, mai presus de partea psihiatrică, autoarea cărții jonglează foarte bine cu emoțiile umane și consecințele lor, jocul acesta oferindu-i cititorului un adevărat regal al lecturii. 

Două destine asemănătoare se întâlnesc la granița trecutului cu prezentul - Isabella Stone, o adolescentă marcată de dramele familiale găsește în tenebrele fostului azil pentru boli mentale, Willard State, o valiză care aparținea Clarei Cartwright, o femeie provenită dintr-o familie la fel de dezechilibrată ca cea a Isabellei. Clara fusese închisă la Willard de către propriul tată, acesta fiind nemulțumit de alegerile amoroase ale fiicei. Supusă la torturi greu de imaginat pentru mintea umană, Clara încearcă de nenumărate ori să-i convingă pe doctori și asistente că este sănătoasă psihic, încercările ei dovedindu-se mult prea slabe față de planurile meschine ale tatălui său. Isabelle găsește în valiză o mulțime de scrisori adresate lui Bruno Moretti (iubitul Clarei) și un jurnal. În Isabelle se dă o luptă crâncenă - este hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu Clara, dacă a reușit să scape de la Willard sau dacă cineva i-a ascultat cu adevărat povestea... 

​N-o să dezvălui mai multe detalii din intriga acestei cărți, însă autoarea surprinde foarte bine varietatea relațiilor dintre oameni și sentimentele care îi leagă - pe de o parte, relațiile Isabellei cu noii ei părinți, cu colegii de liceu, cu mama ei naturală, iar pe de altă parte, Clara și părinții ei. În timp ce Isabelle se luptă pentru a-și înfrânge sentimentele față de Peg și Harry (noii părinți), Clara se întreabă în fiecare zi cum poate trăi mama ei cu conștiința împăcată, știind că și-a distrus ambii copii - pentru tatăl ei, un celebru bancher, nu mai nutrește nicio speranță sau așteptare. Relația Isabellei cu mama ei naturală este una indestructibilă, în ciuda faptului că femeia care i-a dat viață își va încheia existența în închisoare, pentru uciderea soțului. 

Tragicul evenimentelor nu face decât să sporească interesul cititorului, iar răsturnările de situație, prezente la tot pasul, ne descrie lupta interminabilă a unei femei de a-și regăsi dragostea și demnitatea, iar mulți ani mai târziu, pe noua posesoare a amintirilor ei care se luptă pentru a-și crea destinul și a recrea o poveste pe care nu a ascultat-o nimeni, niciodată. Ambiția Isabellei se naște în timpul evenimentelor care îi schimbă viața și nu o mai părăsește, determinându-i caracterul fără de cusur. Făcând o comparație între adolescența Clarei și cea a Isabellei, observăm că ele seamănă - în pofida faptului că făcea parte dintr-o familie bogată, Clara se simțea captivă într-un palat poleit cu aur, neînțeleasă și neiubită ; Isabelle are parte de aceleași frustrări  prin schimbarea interminabilă a familiilor, pierderea dureroasă a ambilor părinți și împărțirea eternă între două lumi, două senzații, două decizii de luat. 

Descrierea tratamentelor psihiatrice, a metodelor barbare de înstrăinare a pacienților și a instituțiilor pentru boli mentale este o concluzie tristă a modului în care a evoluat medicina, gândirea umană și relația medic-pacient. În acele vremuri, nu se știau prea multe despre pacienții cu boli psihice, cel mai adesea fiind considerați posedați sau isterici. Se punea mare accent pe religie, impresiile celorlalți și prestanța familiei din care făcea parte pacientul - practic se lua în seamă orice detaliu neînsemnat, înafară de binele pacientului. Izolarea și tratamentele inumane erau considerate singura soluție pentru a îndepărta demonii, neluându-se în calcul riscurile sau sechelele cu care pacienții erau nevoiți să trăiască până la sfârșitul vieții. 

Autoarea pare cuprinsă de o forță imensă pe tot parcursul poveștii, o hotărâre de a dezvălui detalii din trecut neștiute până acum, de a revela adevăruri care au condus la mari progrese și de a-și trece cititorii prin toată gama de emoții posibile și imposibile. 

​Cartea o găsiți aici. 

---