David Foenkinos - Familia Martin

Naratorul romanului, un scriitor aflat în pană de inspirație, decide să iasă pe stradă și să scrie o carte despre prima persoană care îi iese în cale. Acea persoană se dovedește a fi Madeleine Tricot, o fostă croitoreasă care lucrase la casa de modă Chanel, o persoană cu multe povești interesante de spus. Propunerea scriitorului este întâmpinată cu încântare, Madeleine fiind oarecum bucuroasă că poate să îi împărtășească cuiva tot ceea ce are de spus. De la povești despre Karl Lagerfeld, pentru care lucrase mult timp și până la amintiri dragi despre viața alături de soțul ei răpus de un cancer, Madeleine nu se sfiește să vorbească în fața unui străin. Doar că în scenă apare Valerie, una dintre fiicele lui Madeleine, extrem de suspicioasă în privința intențiilor scriitorului. 

Valerie este sceptică la început, privind cu încruntare toată această poveste dubioasă despre scrierea unui roman și alegerea mamei ei ca personaj principal. După care se răzgândește și își dorește să fie ea eroina, sau mai precis, toată familia ei - familia Martin. Iar de aici lucrurile încep să se complice. Familia, cu toate obiceiurile ei complicate și greu de deslușit pentru cineva din afară, începe să pună stăpânire pe fiecare clipă din viața scriitorului. Fiecare membru încearcă să atragă atenția asupra lui, să stea cât mai mult în lumina reflectoarelor, să își spună părerea. Devin evidente secretele din interiorul acestei familii, minciunile mai mult sau mai puțin nevinovate, frustrările și durerile fiecăruia. Scriitorul își dă seama că are de-a face cu oameni reali, care nu pot fi controlați după bunul plac, spre deosebire de personajele inventate care acționau și simțeau pe baza condeiului său. Observând această familie, ajunge să își pună o mulțime de întrebări legate de scris, de relațiile dintre oameni, de ceea ce vor oamenii să citească sau să audă. Oare ar trebui să povestească chiar tot ce vede? Sau ar trebui să se limiteze la ceea ce cititorii vor considera relaxant, ușor, plăcut de citit? 

Cu umor și autoironie, Foenkinos scrie despre meseria de scriitor și dilemele ei existențiale. Parte comedie, parte tragedie, romanul este un mix perfect între dramele din interiorul unei familii și îngrijorările unui scriitor care își dorește iubirea și atenția publicului, dar și să evolueze din punct de vedere al scriiturii. Eterna dilemă a popularității versus a calității unei cărți. Dacă publicul este înnebunit după un anumit titlu asta îi conferă calitate? Dacă oamenii citesc daoar cărțile în care se regăsesc sau cele care le abat gândurile de la cotidian, mai există loc și pentru cele care pun întrebări incomode, care sapă adânc în sufletul și conștiința fiecăruia? 

Cartea o găsiți aici.