Viața e despre a-ți căuta drumul. Viața e despre a te găsi pe tine. Viața e despre credința că poți face mai mult, mai bine, că poți salva ceea ce e condamnat de la bun început. Viața e despre dragoste. Și dragostea e oarbă.
P.S. Intuiția nu mă înșeală când vine vorba de cărți bune. Și bineînțeles că i-am dat 5 stele pe Goodreads. Ar fi meritat chiar mai multe.
0 Comments
Nota 20, 5 stele pe Goodreads și încă o carte dragă sufletului meu! Imposibil de descris în cuvinte!
"Mamele nu se duc în rai când mor. Capătă învoire specială de la Dumnezeu să mai rămână prin preajmă o vreme şi să-şi vegheze copiii, orice s-ar fi petrecut între ei în timpul scurtei lor vieţi de muritori."
"Oamenii spun că gemenii sunt două trupuri cu un singur suflet. Dar ele erau mai mult de-atât. Erau un singur trup şi un singur suflet. Soartă şi Destul. Când una închidea ochii, cealaltă orbea. Dacă una era rănită, cealaltă sângera. Iar când una dintre ele avea coşmaruri, inima celeilalte bătea nebuneşte în piept." "Puteai să-ţi botezi copilul „Onoare“, atâta timp cât era băiat. Bărbaţii aveau onoare. Bărbaţii în etate sau între două vârste, chiar şi băieţii de şcoală care încă miroseau a lapte de mamă. Femeile nu aveau onoare. În schimb, aveau ruşine. Şi, aşa cum ştia toată lumea, „Ruşine“ ar fi fost un nume jalnic." "Nu-i trecuse niciodată prin minte că puteai să înşeli pe cineva drag. Până în ziua aia, nu ştiuse că puteai să iubeşti pe cineva din toată inima şi totuşi să fii gata să-l răneşti. Era întâia lui lecţie despre complicatele însuşiri ale iubirii." "Sunt două lucruri pe lume care fac un băieţandru să devină bărbat. Primul e dragostea unei femei. Al doilea e ura altui bărbat“. "Nu existau pavaje de aur în Istanbul. Ori altundeva în lume. Nici vise de împlinit. Astfel de lucruri existau doar în basme şi legende. Lumea reală, cu oamenii ei reali, semăna cu un amestec de zahăr şi ţărână şi avea, mai mult sau mai puţin, acelaşi gust. Oare ea nu ştia asta?" "Mă întreb adesea cum e să ai o soţie. O femeie care să-ţi cunoască slăbiciunile şi eşecurile mai bine chiar decât tine, toate spaţiile moarte, care să aibă harta sufletului tău desenată în palmă şi să te iubească totuşi. Cineva care să-ţi sădească în inimă o viaţă de lucruri atât de plăcute, însă atât de mici, încât să nu-ţi dai seama cât depinzi de ele până când le pierzi." "Atunci şi acolo am înţeles că nu e bine să tremuri de frică. Dacă aş fi dat dovadă de slăbiciune, m-ar fi călcat în picioare. Toată lumea asta blestemată m-ar fi călcat în picioare. Dar dacă eram puternic, într-adevăr puternic, nimeni n-ar fi putut. De atunci nu m-am mai arătat niciodată slab. Plin de vinovăţie, da. Complet orbit de greşeli. Dar nu slab. Niciodată." "Ea era poarta lui spre o lume care, deşi mai neclară şi mai periculoasă, părea totodată mai reală. Îl deranja enorm că era o iubire nepermisă, însă posibilitatea de-a o pierde în orice moment nu făcea decât să-i sporească dorinţa chinuitoare de-a o avea. Era veriga lipsă din viaţa lui, legătura cu trecutul, cu strămoşii, cu latura lui orientală. Iubirea ei compensa piesele rătăcite şi timpul pierdut." "Când deveneai prima oară tată, îţi închipuiai copilul ca pe o prelungire a ta. Te umplea de mândrie, de un sentiment de împlinire şi înrădăcinare, până ajungeai să-ţi dai seama, încetul cu încetul, că un copil era propria lui creaţie. Nu se abătea de la destinul lui, oricât de mult ţi-ai fi dorit, l-ai fi îndemnat sau l-ai fi silit să meargă pe urmele tale" "Peste ani, lucrând în numeroase oraşe vestice şi observând viaţa primei generaţii de imigranţi, îşi aducea mereu aminte scena aceea. Şi ei erau smulşi din mediul lor natural. În noul decor respirau greu, vulnerabili, aşteptând ca oceanul să-i ia înapoi sau ca nisipul să le înghită stinghereala, să-i ajute să-şi găsească locul."
Cartea asta m-a lăsat fără replică.
Eterna luptă dintre ceea ce trebuie să faci și ceea ce ai vrea să faci cu adevărat e perfect descrisă, dar și trăită de protagonist. Prins în mrejele vieții de familie, o familie pe care și-a dorit-o, pe care o iubea și prețuia mai mult decât orice, se vede pus în fața unei probe grele a destinului : dragostea lui din tinerețe, cea mai bună prietenă, apare după un răstimp în care nu a mai știut nimic de ea și îi dă viața peste cap, atât la propriu, cât și la figurat. Cu toate că iubirea părea mai puternică decât oricând, îi ia ceva timp să se acomodeze cu disparițiile, dar și aparițiile la fel de surprinzătoare ale iubitei, cu secretele ei care păreau că nu se mai termină. Prins între ciocan și nicovală, între dragostea pentru fiicele lui, dar și pentru singura locatară a inimii lui, ajunge să spună minciuni peste minciuni, să înșele, să facă compromisuri. Exact lucrurile pe care nu voia să le facă vreodată. Lucrurile pe care le vedea în comportamentului socrului său, un om pe care îl admira și detesta deopotrivă. Suprasolicitarea își spune la un moment dat cuvântul, iar dispariția definitivă a persoanei iubite îl lasă mut, trist, fără speranță sau cale de întoarcere. Soția îl iartă, revine la viața pe care o cunoștea atât de bine înainte, dar rămâne cu golul pe care nimeni și nimic nu ar putea să îl umple vreodată. Ce m-a impresionat atât de mult? poate vă întrebați. Universul lui Murakami e același și de fiecare dată altul, te prinde în mreje de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul. Multe zile după ce am terminat cartea simțeam un gol adânc, ca și cum eu aș fi pierdut totul, viața mea ar fi fost atacată de un uragan și așteptam o soluție salvatoare. E ceva magic în cărțile lui. E nonconformist și în același timp...uman. Dacă aveți alte păreri (fie ele negative sau pozitive) sau comentarii, le aștept cu drag aici pe blog!
La sud de graniță, la vest de soare by Haruki Murakami
My rating: 5 of 5 stars Breathless. View all my reviews
"Love is a temple
Love is a higher law You ask me to enter But then you make me crawl" "În restaurante nu s-au simțit niciodată prea bine. Au început să le frecventeze când aveau deja mai mulți bani, când idila lor scârțâia ca un leagăn care nu-și mai face treaba ca lumea." "Sâmburele distrugerii sălășluia deja în exaltarea lor. Doi timizi pietruiți cu revanșe, care-și aruncă unul altuia o singură mitomanie, aceea a uniunii lor. Un teribil exemplu de pereche contemporană." "Totul. Pur și simplu totul. Și asta a fost adevărata greșeală. Să se închidă într-o singură iubire și să-i ceară totul. Pur și simplu pentru că ai nevoie de tot. Să înveți totul de la început, să umbli, să te îmbraci, să faci dragoste. Și-au dat tot, s-au învățat unul pe altul totul. O nouă viață în comun, dusă de două ființe ude și nesigure ca doi mânji abia născuți care se ridică și încearcă să rămână în picioare." "La urma urmei nu erau chiar atât de diferiți de ceilalți. Ca și cum durerea, după multe bolboroseli lăuntrice, n-ar fi vomat altceva decât prostie. O înșiruire de certuri la un nivel dezolant. El făcea pipi fără să ridice capacul, ea se așeza și se uda. Era de-ajuns s-o facă să urască viața." "Trebuie să pună în ordine fotografiile. Cele de la nuntă cu orezul, petalele de trandafir și tot ce a urmat, la mare, în parc. Trebuie să le păstreze pentru copii, pentru când vor fi destul de mari ca să nu le rupă. Va trebui să le arate și să le spună vedeți, ne-am iubit,cu adevărat mult, v-am vrut, cu adevărat mult. Și să nu vă gândiți niciodată că e vina voastră." "Cât de mult îi lipsește o asemenea privire. Dacă n-o cunoști, te târâi prin viață și nu-ți lipsește. Dar dacă o nenorocită ți-a pus pe umeri aripile alea și te-a făcut să te simți eroul unui scenariu temerar, rămâi toată viața un cerșetor în căutarea pleoapelor care se deschid doar pentru a te privi și se închid ca să te prindă în laț." O biografie dureroasă a cuplului modern, dar și o carte despre dulcea rutină alături de omul iubit, lângă care ai construit atâtea, despre cât de bine se împletește iubirea cu ura, încât la un moment dat ajungi să nu mai faci diferența între ele și despre cum ajungem după un timp, mai îndelungat sau nu, să constatăm că dragostea are o mie de valențe, că se transformă zi de zi, mai ales după venirea unui copil și că s-ar putea să fie compromisul cel care ne ia de mână undeva pe parcursul drumului. E atât de greu să construiești ceva cu omul care reprezintă tot universul tău și e atât de simplu să distrugi ani întregi de eforturi, dragoste și respect. Poate că până la urmă, doar cei mai raționali dintre noi realizează că sufletul-pereche e tatăl/mama copiilor tăi, că niciodată o altă persoană nu o să ți se strecoare atât de adânc în suflet și trup. Poate că totuși, Dumnezeu ne-a adus împreună cu un motiv. Finalul cărții rămâne oarecum deschis, Delia și Gaetano (protagoniștii) neștiind dacă să-și mai dea o șansă sau să accepte că s-a terminat, s-au distrus și autodistrus suficient, legătura lor rămânând oricum indestructibilă prin viețile nevinovate pe care le-au adus pe lume, Cosmo și Nico.
Recomand această carte din tot sufletul! Citiți-o și luați aminte! Nimeni nu e mai bun decât omul de lângă voi, omul pe care l-ați ales cu sufletul și pentru totdeauna.
"Remember me, remember me
And ah! envy my fate." "Dacă oamenii ar urca in ierarhia socială proporțional cu incompetența lor, vă garantez că lumea n-ar funcționa cum funcționează. Dar problema nu-i aici. Ceea ce vrea să spună această frază nu este că incompetenții au un locsub soare, ci că nimic nu-i mai dur și mai nedrept decât realitatea umană : oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele, și nu faptele, au putere, unde competența supremă este stăpânirea limbajului. E cumplit, fiindcă, în fond, suntem primate programate pentru a mânca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri si securiza teritoriul și fiindcă cei mai înzestrați pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt întotdeauna duși de nas de ceilalți, cei care vorbesc bine deși ar fi incapabili să-și apere grădina, să aducă un iepure pentru cină sau să procreeze cum se cuvine. Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă." "Nu putem înceta să dorim, iar asta ne glorifică și ne ucide. Dar e atât de extenuant să dorim neîncetat..." "Dacă ne gândim bine la faptul că preocupările primordiale ale primatelor sunt sexul, teritoriul și ierarhia, reflecția asupra sensului rugăciunii la Sfântul Augustin pare relativ frivolă." "Așadar, suntem civilizații atât de măcinate de gol, încât nu trăim decât în angoasa lipsei? Nu ne bucurăm de bunurile noastre sau de simțurile noastre decât când suntem asigurați că putem să ne bucurăm și mai mult de ele? Poate că japonezii știu că nu guști o plăcere decât fiindcă o știi efemeră și unică și, dincolo de această cunoaștere, sunt capabili să-și construiască viața cu ea." "Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în acelați timp frumusețea și moartea. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decît să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decît pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomigdale de la Laduree, își deapănă ei înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata își bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește de conferințele lui Marian, vituperează asupra propriei reflecții și, când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei. Eu însă implor soarta să-mi acorde șansa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva." "...îmi spun că , în cele din urmă, poate că asta e viața : multă disperare, dar și câteva momente de frumusețe în care timpul nu mai este același. E ca și cum notele muzicale ar face un fel de paranteze în timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un întotdeauna în niciodată."
Cred că tocmai am citit una dintre cele mai frumoase și mai captivante cărți care mi-au căzut în mână de-a lungul timpului. De o simplitate extraordinară, dar în același timp dezvăluind complexitatea acțiunilor și sentimentelor umane, "Eleganța ariciului" prezintă destinele unor oameni judecați după aparențe, suflete-pereche, care se regăsesc într-un ultim joc al destinului, poate înainte de a fi prea târziu. Întalnirea este menită să le demonstreze fiecăruia dintre ei că nu sunt singuri pe lume, că personalitatea lor poate fi înțeleasă și iubită. Nota 10 pentru Muriel Barbery, pentru că mi-a atins coardele sufletului.
"In a society where motherhood is regarded as the best thing that can happen to a woman and with an upbringing that tells us to settle for nothing less than excellence, how can I not compare myself to other mothers? And when I weigh myself against other moms, how can I not be envious of their accomplishments and ashamed of my deficiencies? I am not proud of feeling this way but this is what I experience deep down. It is not my love for my baby that I doubt. Love is there, pure and tender, enveloping my soul in its pearly glow. It is my talents as a mother that I find lacking."
"How much of my womanhood is biological, how much of it is socially learned? Of the will to become a mother, which part is innate, which part is imposed? Is it sheer coincidence that I have started contemplating motherhood in my midthirties? Is it because my biological clock is ticking? Or is it because the social chronometer, which continuously compels us women to measure ourselves against one another, is speeding ahead? When everything is so culturally loaded, how am I going to know what is really natural and what is environmental?" Mi-a ajuns la suflet de la primele rânduri. O poveste despre eterna luptă dintre carieră și familie, dar și despre patologia care începe să ia amploare : depresia postnatală. Are substrat, inteligență, dialoguri interesante cu sinele, merită citită. O recomand cu drag!
Lapte negru by Elif Shafak
My rating: 4 of 5 stars "Today, we do not speak or write much about the face of motherhood that has been left in the shadows. Instead, we thrive on two dominant teachings: the traditional view that says motherhood is our most sacred and significant obligation and we should give up everything else for this duty; and the “modern” women’s magazine view that portrays the quintessential “superwoman” who has a career, husband and children and is able to satisfy everyone’s needs at home and at work. As different as these two views seem to be, they have one thing in common: They both focus solely on what they want to see, disregarding the complexity and intensity of motherhood, and the way in which it transforms a woman and her crystal heart." View all my reviews |
Arhivă
April 2024
|