Timpul nu mi-a prea permis în ultimele luni să vorbesc mai amplu despre fiecare carte citită. Nu știu de ce am impresia, de la începutul acestui an, că timpul fuge mult prea repede, cu o sete nepotolită. E aproape sfârșitul anului și nu prea țin minte cum a trecut, prinsă între obligații personale și profesionale. Clipele pe care le-am smuls din acest an făcând ceea ce mă împlinește și mă relaxează mai presus de orice, și anume cititul, mi se par prea puține în comparație cu câte mi-aș fi dorit. Am abandonat o mulțime de cărți anul acesta tocmai sub această presiune constantă a trecerii timpului și din dorința de a citi povești care să se potrivească sufletului meu. De foarte multe ori, am descoperit că starea mea nu coincidea cu cartea pe care o citeam și m-am bazat foarte mult pe instinct în materie de lectură. Așa am ajuns să citesc cărți pe care le țin în bibliotecă de câțiva ani, cărți începute și abandonate cândva sau cărți despre care nu îmi imaginam că îmi vor plăcea atât de mult. "CĂLĂTORIA ESTE SINGURUL LUCRU CARE SE POATE CUMPĂRA ȘI TE FACE MAI BOGAT."Am prins gustul cărților de călătorie citind Oyibo, o carte descoperită absolut întâmplător, despre aventura a doi tineri care s-au urcat pe motociclete și au străbătut toată Africa. A fost uimitor să citesc povești reale despre fiecare țară pe care au străbătut-o, despre capcane birocratice și pericole neștiute, dar și despre frumusețea întâlnită la fiecare pas. Silviu Reuț, autorul volumului Hoinar prin America Latină, spune următorul lucru : călătoritul este o mentalitate, o atitudine, un fel de a vedea lumea. Iar pentru el, călătoritul a devenit mai mult decât o mentalitate, a ajuns modul în care descoperă lumea din jur, modul în care crește și se dezvoltă pe plan emoțional. Cartea lui începe cu o constatare tristă a felului în care rețelele sociale au schimbat conceptul călătoriilor, anumite destinații devenind populare doar datorită peisajelor care arată bine pe Instagram. Călătoria, în opinia lui Silviu, este o experiență care te schimbă la nivel mental, nu doar un drum al corpului fizic în alt spațiu. Călătoria este o provocare pe care ți-o lansezi singur, o dorință de a ieși din zona de confort pentru a descoperi lucruri noi despre propria persoană, o chemare apărută de nicăieri. Cele două cărți sunt foarte asemănătoare și constituie o bază bună pentru discuții profunde despre călătorit și călători. Am fost la capătul lumii este un jurnal de călătorie diferit, plin de emoție, de trăire autentică, de mirare în fața miracolelor lumii. Perspectiva celor doi autori este cea a vulnerabilității - trebuie să îți permiți să fii vulnerabil atunci când călătorești, să te lași în voia vieții și a întâmplărilor de care vei avea parte, să părăsești spațiile deja cunoscute și confortabile. Îți trebuie mult curaj, pasiune și un suflet deschis pentru a putea descoperi lumea la fel cum o fac cei doi, ai nevoie de o încredere oarbă că cineva acolo sus te păzește constant și te ghidează. Cartea lui Silviu Reuț descrie frumusețea Americii Latine, în timp ce Liviu Stănescu ne prezintă cele mai îndepărtate sau fantastice locuri din lumea asta. Emoția este prezentă pretutindeni, iar mirarea în fața frumuseții și diversității acestei lumi crește cu fiecare loc vizitat. Complicațiile, situațiile stresante, birocrația sunt prezente și ele la tot pasul, dar sunt îndulcite de întâlnirile cu oamenii, cu poveștile lor de viață și modul de a supraviețui în propriul mediu. Aquitania a fost una dintre cele mai plăcute surprize literare de anul acesta. Autoarea a ales un personaj fascinant al istoriei - regina Eleanor de Aquitania - și a pornit într-o călătorie de documentare asiduă. Eleanor de Aquitania provenea dintr-o familie extrem de bogată, o familie cu multe secrete întunecate și a avut o viață intensă până la momentul morții sale, la vârsta de 82 de ani. A avut o influență enormă asupra multor aspecte ale vieții de la curtea Franței, a fost o femeie puternică și ambițioasă, care nu s-a lăsat înfrântă de traumele pe care le-a trăit sau de minciunile care i-au influențat decisiv destinul, a fost o persoană loială și iubitoare, plină de viață, îndrăgostită de viață în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite. S-ar putea scrie o adevărată enciclopedie despre viața ei și aventurile prin care a trecut, dar autoarea a decis să se concentreze pe o perioadă plină de schimbări din viața lui Eleanor - moartea tatălui său și, imediat după, căsătoria cu fiul regelui Ludovic al VI-lea, omul pe care îl considera responsabil de moartea părintelui său. Pornind în această nouă călătorie plină de furie și cu o imensă dorință de răzbunare, Eleanor este surprinsă de complicitatea, iar mai apoi de iubirea pe care ajunge să le simtă în preajma soțului său. Cei doi tineri, străini de comploturile și minciunile care împânzeau curtea Franței de la acea vreme, se lasă purtați de destin, fiecare fiind conștient de secretele pe care le poartă. Amândoi au parte de o maturizare forțată, lăsându-se conduși la început de cei mult mai responsabili de treburile regatului. Eleanor este nevoită să-și croiască propriul drum ca regină și să renunțe la firea sa răzvrătită care i-a provocat doar suferință. Iubirea dintre ea și Ludovic se dovedește mai puternică decât s-ar fi așteptat, înfruntând furtuni groaznice, secrete dureroase și trădări înalte. Liane Moriarty - Merele nu cad niciodată. O familie respectată de întreaga comunitate. O căsnicie de peste 50 de ani, o faimoasă academie de tenis și patru copii sănătoși. Imaginea familiei perfecte constituie rețeta sigură pentru dezastru. Într-o noapte ca oricare alta, o tânără bate la ușa familiei Delaney, după o ceartă cruntă cu iubitul ei, cerând ajutor. De la momentul acesta lucrurile încep să galopeze fulgerător către distrugerea acelei perfecțiuni afișate în fața întregii lumi. Liane Moriarty a reușit să mă țină din nou în priză prin intermediul acestei povești despre familie, despre oamenii pe care îi iubești cel mai mult pe lume și despre cei care te rănesc cel mai tare. Uneori, oamenii din cele două categorii sunt aceiași. Tolstoi și-a început romanul Anna Karenina cu o frază devenită deja emblematică : Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. Iar epoca modernă ne demonstrează că acolo unde fericirea pare ceva de la sine înțeles, se ascund cele mai mari dureri, secrete și neînțelegeri, familia fiind doar o imagine perfectă prezentată pe rețelele de socializare sau în fața aparatelor de filmat. În spatele ușilor închise, se ascunde tristețea care îi macină zi de zi pe membrii familiei, tristețe care se transformă în furie și gânduri criminale, așa cum veți descoperi în povestea familiei Delaney. Nu vreau să vă dau mai multe detalii pentru că aș strica bucuria lecturii acestui roman, dar vă recomand s-o citiți pe Moriarty dacă nu ați făcut-o până acum și sunt sigură că veți fi captivați încă de la primele pagini. O altă lectură surprinzător de plăcută a fost romanul lui Isabel Cañas , Hacienda. Unde se termină noaptea. Un roman gotic cu acțiunea plasată în Mexic, după Războiul de Independență. Beatriz deplânge moartea violentă a tatălui său din timpul războiului și singurătatea care a cuprins-o de atunci. Când Don Rodolfo o cere în căsătorie, Beatriz nu stă prea mult pe gânduri, atrasă de frumusețea și bogăția lui, dar și de posibilitatea unui loc în care să se simtă în siguranță. Zvonurile nu îl ocolesc pe Don Rodolfo, dar Beatriz decide să nu le dea importanță. Ajunsă în noua ei casă, Hacienda San Isidro, fata nu bănuiește că lucrurile nu sunt ceea ce par. Somnul îi este invadat de vise stranii, voci care încearcă să o atragă în întuneric. Casa pare locuită de spirite malefice, iar Beatriz începe să își pună întrebări legate de Don Rodolfo și de prima lui soție, care a murit în condiții misterioase. Beatriz se simte prinsă într-o capcană, fără multe posibilități de scăpare și își dă seama ce decizie nesăbuită a luat acceptând cererea în căsătorie. Un roman plin de suspans și momente încărcate de tensiune, a cărui acțiune curge rapid, plin de elemente paranormale, forțe neștiute și energii care ne controlează viața.
Romain Gary - Păsările se duc să moară în Peru. Nuvela care dă titlul acestui volum, a fost publicată pentru prima dată în 1964, în revista Playboy și a fost transformată într-un film avându-i în distribuție pe Jean Seberg, Maurice Ronet și Pierre Brasseur. Toate cele șaisprezece nuvele vorbesc despre puterea și slăbiciunile ființei umane, despre granițele din viața unui om, despre deciziile care modelează și transformă natura umană. Cu umor și ironie fină, Gary vorbește despre situații de viață și de moarte, despre iubire și cinism, despre nenumăratele fațete ale caracterului uman și cum se transformă acesta în urma experiențelor pe care ne este dat să le trăim sau pe care le căutăm o viață întreagă.
0 Comments
Isabel Allende este una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii. Originară din Peru, și-a petrecut copilăria în Chile, patria mamei sale, primind o educație destul de dură din partea bunicului său. A fost un copil rebel, o adolescentă care punea la îndoială fiecare aspect al lumii înconjurătoare, fiecare regulă sau cutumă moștenită de generații. Nu și-a întrevăzut drumul pe care avea să pășească, dar cumva drumul a ales-o pe ea, scoțându-i în cale circumstanțe favorabile. A ajuns să scrie fără să aibă habar că această îndeletnicire îi va asigura independența financiară sau dragostea a milioane de cititori. A combinat magia cu realismul, a scris despre femei care și-au înfruntat destinul cu demnitate și curaj și a iubit cu pasiune fiecare clipă. Și-a dat seama că poveștile pot schimba lumea și că vorbind despre ceea ce ne doare sau ne întristează poate fi o cale spre vindecare. Cartea de față este manifestul autoarei pentru normalitate, pentru femei care să se simtă libere să-și trăiască viața așa cum vor. Autoarea susține că a fost adepta feminismului încă din grădiniță, dinainte să știe ce înseamnă această mișcare. Poate datorită spiritului său rebel, a severității bunicului sau a faptului că mama sa nu și-a urmat niciodată visele. Își amintește că mama sa picta, dar nu a perseverat niciodată cu această pasiune deoarece arta era considerată ca aparținând bărbaților, iar veniturile nu ar fi fost sigure sau constante. Aceste fapte au impulsionat-o pe tânara Isabel să facă doar ceea ce dorește, indiferent că a fost vorba despre carieră, căsnicie sau maternitate. Scrisul a fost mai degrabă mâna destinului, un drum pe care s-a văzut deja pășind, dinainte de a i se confirma talentul. Scrisul i-a fost adus satisfacții imense, o stabilitate financiară și i-a dat curajul de a continua să lupte pentru cauzele în care crede. Romanul vorbește despre feminism, nedreptate, femei extraordinare care au schimbat lumea și continuă s-o facă, alegeri și echilibru. Femeile au fost discriminate din cele mai vechi timpuri și continuă să fie în nenumărate moduri, indiferent de progresele la care am asistat sau de valoarea pe care unele dintre ele au adus-o anumitor meserii sau descoperiri importante. Multe dintre femeile acestei lumi sunt în continuare dominate, fără speranța de a fi independente (atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional), sunt victime ale violenței, ale rasismului și discriminării, ale tradițiilor religioase sau sociale. Femeilor li se spune de mici că anumite teritorii le sunt interzise, că nu ar fi bine să facă anumite lucruri pentru a nu fi judecate, că există un anumit tip de comportament pe care trebuie să-l afișeze în public. Să nu își afișeze slăbiciunile, să nu vorbească prea mult, să nu atingă subiecte precum sexualitatea sau marile probleme ale lumii, să fie mai mult tăcute și mereu prezentabile, să își cunoască locul și să respecte mereu deciziile sexului masculin. Crescând cu atâtea prejudecăți și opinii eronate, ne este destul de greu să ne descoperim cu adevărat, să ne cunoaștem și să ne iubim toate calitățile sau defectele, să știm ce ne face plăcere, să sancționăm anumite gesturi sau comportamente. Totodată, avem o putere inexplicabilă și infinită în aproape orice situație prin care trecem. Probabil că ne naștem cu ea, iar la momentul potrivit aceasta se manifestă. Și odată ce devenim conștiente de această forță din interior, nu mai există nimic care să ne oprească.
Cartea o găsiți aici. Isabel Allende este o scriitoare fascinantă, o povestitoare fără seamăn, care transformă teme precum identitatea, dragostea sau războiul în romane pe care nu ai cum să le lași din mână. Primul contact pe care l-am avut cu scriitura ei a fost Paula, o carte care evocă cea mai dureroasă experiență din viața autoarei. Paula a fost fiica ei, bolnavă de porfirie, moartă la o vârstă fragedă, iar romanul care îi este dedicat conține tot ceea ce mama ei nu a putut să îi spună la timp. Au urmat Portret în sepia, Suma zilelor, Eva Luna, Amantul japonez - cărți care m-au făcut să mă îndrăgostesc de stilul și creativitatea ei, de poveștile care combină realitatea cu magia, de personajele pe care le creează și mesajul din spatele cuvintelor. Dacă există un subiect care revine constant în romanele ei, acesta e statul Chile, țara ei de origine și pământul pe care îl iubește cu patimă. Isabel e nepoata fostului președinte Salvador Allende, personaj care apare în romanul de față, de aici interesul ei pentru politica și modul de supraviețuire al statului Chile. O lungă petală de mare are ca fundal politic Războiul Civil din Spania și lovitura de stat care se încheie cu moartea președintelui Salvador Allende. Victor Dalmau se pregătește să devină medic atunci când Spania este lovită de război , ceea ce îi schimbă cursul vieții pentru totdeauna. Tratarea celor răniți , precum și severitatea rănilor și numărul tot mai mare al acestora îi conferă lui Victor un suflu nou, o chemare mai puternică decât teama și deznădejdea de a trăi într-o țară decimată. Între timp, în casa lui sosește o tânără pianistă, Roser Bruguera, una dintre cele mai talentate eleve ale tatălui său. Ea și fratele lui Victor, Guillem se îndrăgostesc iremediabil, dar la sfârșitul războiului Roser este văduvă și însărcinată cu primul ei copil. Nevoită să fugă din calea trupelor franchiste și străbătând un drum lung până în Chile, Roser îl regăsește ca printr-o minune pe cumnatul ei, Victor. Cei doi, dezrădăcinați și triști, decid să înceapă o viață nouă, să lupte în continuare pentru a-și găsi drumul în ciuda tuturor obstacolelor. Victor decide să o ia de soție pentru că nepotul lui să crească într-o familie adevărată, însă motivele lui se leagă și de propriile sentimente care devin tot mai puternice față de Roser. O poveste de dragoste în mijlocul nenorocirilor e semnul distinctiv al autoarei, o modalitate de a sugera că lumina își găsește loc chiar și prin cele mai întunecate colțuri, iar speranța supraviețuiește chiar și în cele mai disperate vremuri. Tema exilului , a dezrădăcinării este ancora care leagă evenimentele acestui roman, autoarea încercând să redea propria experiență a izolării într-o țară străină. În contextul social de astăzi, aceasta este mai actuală ca niciodată, fie că ne referim la milioanele de refugiați care fug din calea războiului sau a celor care sunt nevoiți să lase totul în urmă pentru a avea un trai mai bun. Exilul, forțat sau nu, reprezintă o răscruce la care omul își reconsideră prioritățile, identitatea și viitorul, încearcă să decidă dacă ceea ce se așterne în fața lui e mai important decât ceea ce lasă în urmă. Această fugă pentru supraviețuire, redată în povestea lui Victor și a lui Roser, doi oameni disperați să se reinventeze, este o capacitate de care omul speră să nu aibă nevoie niciodată. Capacitatea de a te adapta într-un loc necunoscut, de a lua viața de la capăt printre chipuri străine și dificultăți pe care nu le poți aanticipa. Isabel Allende reușește, ca de fiecare dată, să creeze o lume în care cititorii să se piardă cu ușurință, un tărâm al poveștilor cu tâlc și al personajelor care se reinventează constant, uimind prin naturalețea și curajul lor. Un roman care te pătrunde până în adâncurile sufletului, scoțând la iveală destine uimitoare, povești de viață care merită să fie spuse mai departe și oameni care aleg să lupte pentru fericirea lor în pofida tuturor greutăților.
Cartea o găsiți aici. Cunoscut pentru abordarea sa filozofică asupra tuturor marilor teme din literatură, Milan Kundera rămâne unul dintre autorii de neratat. L-am descoperit în cel mai faimos roman al său, Insuportabila ușurătate a ființei, ecranizat în 1988 cu Daniel Day-Lewis și Juliette Binoche - o reflecție profundă asupra iubirii și a căutării ei. Nemurirea abordează o altă temă fundamentală a literaturii - moartea - prin prisma destinelor a două surori, Agnes și Laura. În timp ce una este prinsă într-o căsnicie nefericită, dar refuză să-și accepte eșecul, cealaltă este mereu în căutarea unei noi provocări în materie de dragoste. În viziunea lui Kundera, dragostea este o metaforă frumoasă pentru teama personajelor de a dispărea din această lume fără să fi însemnat suficient de mult pentru o altă persoană. În spatele acestor povești de dragoste, se află teama de a nu fi iubit, teama de a fi uitat după moarte, teama de o singurătate care se continuă și după încheierea socotelilor cu viața. Un om care știe că este iubit are certitudinea că cineva îi va păstra amintirea vie la mult timp după ce va fi dispărut, va trăi mereu sub o formă sau alta atâta timp cât înseamnă suficient de mult pentru o altă persoană. Dar atunci când iubești fără speranță, când știi cu certitudine că moartea nu are cum să te ocolească (ea nu ocolește pe nimeni), simți povara uitării și a nepăsării încă din timpul vieții. "Nemurirea despre care vorbește Goethe nu are, desigur, nimic comun cu credința religioasă în nemurirea sufletului. E vorba deci de o cu totul altă nemurire, pământească, a celor ce vor rămâne după moartea lor în amintirea posterității. Oricine poate dobândi o nemurire mai mare sau mai mică, mai scurtă sau mai îndelungată, și fiecare se gândește la ea încă din anii adolescenței. [...] Se cuvine să deosebim mica nemurire, amintirea omului în mințile celor care l-au cunoscut (nemurirea visată de primarul satului morav) de marea nemurire , însemnând amintirea unui om în mințile acelora care nu l-au cunoscut personal. Există căi în viață care-l pun pe om de la bun început față în față cu o asemenea nemurire, ce-i drept, nesigură, ba chiar improbabilă, dar incontestabil posibilă : acestea sunt căile artiștilor și ale bărbaților de stat. "
Cred că marile iubiri vin mereu la pachet cu dorința de a sfida moartea, de a fi cumva etern, alături de persoana iubită. Sentimentul ăla de îndrăgosteală care te lovește dintr-odată și se transformă apoi în ceva mult mai intens, ceva ce ești convins că doar tu poți simți, are darul de a te pune serios pe gânduri. Și astfel iubirea și moartea dansează împreună, spre disperarea și neputința noastră. Cartea o găsiți aici. Considerat un copil teribil al literaturii, Houellebecq satirizează, prin intermediul romanelor sale, civilizația și lumea modernă (de la politică și până la cele mai banale aspecte ale existenței umane). Serotonină e prima carte scrisă de el pe care am pus mâna și, mi-e greu să recunosc, nu am fost foarte impresionată. Titlul pare o glumă nereușită, în condițiile în care avem un personaj total nemulțumit de lumea în care trăiește, incapabil să dezvolte relații durabile cu ceilalți, nemulțumit mai ales de sine însuși și proiectând aceste sentimente asupra tuturor capitolelor din viața sa. Un bărbat singur și însingurat, aterizat dintr-o altă epocă într-o lume promiscuă și în continuă mișcare, incapabil să se adapteze în societate și să accepte realitățile vremurilor. A iubit doar două femei în toată viața lui, are porniri criminale și e un misogin de primă clasă. De când a descoperit un antidepresiv-minune, se simte mai bine, dar pornirile sale nu pot fi controlate în totalitate de medicație. Lumea e rea, plină de primejdii și se strânge în jurul lui tot mai mult, accentuându-i depresia și nemulțumirea...
Dincolo de satira îndreptată în special asupra politicilor UE și a lumii în care trăim, cartea are un limbaj greoi, de cele mai multe ori dificil de înțeles dacă nu ești familiarizat cu istoria recentă a Franței și politica lui Macron. Acuzațiile lui Houellebecq se întind de fapt asupra tuturor țărilor care fac parte din UE și, în special, asupra ideii de politică drept unică soluție salvatoare. Politica a ajuns incapabilă să rezolve marile probleme cu care se confruntă lumea modernă, ba chiar le adâncește de cele mai multe ori, creând confuzie și nesiguranță. Autorul nu crede în această modernitate auto-impusă, acest progres care, de fapt, ne-a adus într-un punct fierbinte ca specie - nu știm încotro ne îndreptăm, cum și câți dintre noi vom supraviețui acestei lumi scăpate de sub control. Problema poluării și industrializarea din domeniul alimentar sunt doar două dintre task-urile pe care nu știm cum să le rezolvăm și care ne dau fiori pe șira spinării. (O altă perspectivă, la fel de sumbră, e filmulețul realizat de mult-aclamata Greta Thunberg și despre care toată lumea vorbește. Nu neapărat în termeni buni.) Direcția spre care se îndreaptă romanul, tonul sumbru și eternele disperări ale personajului principal îl fac greu de citit și de interpretat. Te simți cumva prins într-o capcană, obligat să te uiți mai atent la lumea din jurul tău și să te întrebi cu cât ai contribuit la distrugerea ei, să o vezi cumva cu alți ochi, dintr-o perspectivă mult mai înfricoșătoare. Celălalt subiect fierbinte pe care se concentrează romanul e depresia omului modern. Etern vehiculata depresie, boala secolului XXI, o lume plină de inadaptați care nu mai știu să se descurce nici până la colțul străzii. Însă perspectiva autorului asupra depresiei e una care ia în derâdere această boală, un fel de auto-ironie susținută de bărbatul care nu mai găsește bucurie nici în exterior, dar nici în interiorul său. Toate elementele care au condus la această stare sunt acolo - eșecuri sentimentale, inadaptare socială și profesională, lipsa afecțiunii în familie - dar cumva sunt privite ca motive ușor de demontat ; toți trecem prin chestii dificile, de ce unii dintre noi sunt capabili să treacă peste și să aibă o viață normală, iar alții să le readucă în schemă de fiecare dată când ceva nu le merge bine? Practic, autorul desființează aceste ipoteze intens vehiculate, susținând că și în trecut oamenii au avut probleme, s-au întâmplat tragedii, însă omul modern are tendința de a le amplifica, de a le analiza încontinuu, fără a fi capabil să la facă față la fel cum o făceau strămoșii săi. Toate elementele lumii moderne, începând cu tehnologia și toate lucrurile care (aparent) ne ușurează viața, nu fac decât să ne adâncească acest sentiment de inferioritate, de învinovățire continuă, Houellebecq fiind nostalgic după vremurile care nu mai sunt, în care omul reușea (în viziunea lui) să trăiască frumos, în ciuda greutăților. Recunosc că nu am rezonat aproape deloc cu viziunea autorului, exagerarea agresivă fiind una din părțile care construiesc satira, dar și motivul pentru care mi s-a părut dificil de citit și de digerat. Evocarea poveștilor de dragoste e partea soft a romanului, dar nu reușește să elimine complet viziunea misogină a personajului, deși acesta încearcă să-și creeze imaginea unui romantic incurabil. Pierderea femeilor pe care le-a iubit, pe care o jelește cu atâta patimă, nu îl împiedică să aibă fel și fel de aventuri sau să jignească femeile de care încearcă să scape. Deși nu mi-a plăcut interpretarea sau tonul romanului, Serotonină rămâne o carte dedicată tuturor inadaptaților acestei lumi, tuturor celor care nu se regăsesc în epoca modernă, tuturor nostalgicilor care încearcă să schimbe lumea în care trăim. "Am cunoscut fericirea, știu ce înseamnă, pot să vorbesc competent despre ea și-i cunosc și sfârșitul, ce urmează de obicei după. O singură persoană îți lipsește, dar totul e pustiu, cum ar zice cineva, deși termenul "pustiu" e destul de slab, aduce o adiere din secolul XVIII de rahat, nu mai descoperi în el acea violență sănătoasă a zorilor romantismului, adevărul e că o singură ființă îți lipsește și totul e mort, lumea e moartă și tu însuți ești mort sau mai degrabă preschimbat într-o statuetă de ceramică, iar toți ceilalți sunt și ei niște statuete de ceramică, izolând de minune din punct de vedere termic și electric, astfel încât nimic nu te mai poate atinge cu excepția suferințelor interne, născute din dezagregarea trupului tău independenti, {....}" "(Se scursese totuși destul de ciudat viața asta a mea, dacă te uitai mai de-aproape. De fapt, timp de mai mulți ani, după despărțirea de Camille, îmi spusesem că aveam să ne reîntâlnim, mai devreme sau mai târziu, că era inevitabil, că aveam câtă vreme ne iubeam, că trebuia să lăsăm, așa cum se spune, lucrurile să se cicatrizeze, dar că eram încă tineri, că aveam toată viața înainte." Cartea o găsiți aici. "Florența părea destul de pustie, dar Piața Domului era arhiplină. Am stat o vreme, până când ne-a răzbit, totuși, un mare frig. Atunci am pornit spre casă tăcuți, cum mergem noi de cele mai multe ori. La toate porțile erau cununi și ghirlande cu flori, steluțe și beculețe, iar vitrinele magazinelor fuseseră împodobite ca de mare sărbătoare. Și chiar era mare sărbătoare - asta se simțea până și în aer!" Pe fundalul unui oraș care vibrează în ritmul artei, se desfășoară trei povești despre dragoste și moarte, toate având ca numitor comun descrierile arhitecturale ale Florenței. Volumul conține o nuvelă, care îi dă și titlul, și două povestiri - Peregrinările principelui Baldinarri, Nunta de argint. Realitatea cotidiană, problemele mărunte sau colosale ale personajelor, sentimentele și temerile lor se împletesc și cu alte lumi, fantasticul făcându-și apariția ca un element surpriză. Din toate frazele răzbate o dragoste imensă pentru frumos, pentru artă în toate formele ei și, în special, pentru elementele arhitectonice ale Florenței, care sunt martorii tăcuți ai poveștilor. Kaya de Vos e arhitectă, îndrăgostită de detalii și de proiecte provocatoare. Scrisul e un cadou pe care și-l face din când în când, nefiind dornică de afirmare peste noapte sau supusă vreunor presiuni. Dacă ceea ce scrie poate să bucure măcar câțiva oameni, se declară mulțumită. Nuvela care dă titlul acestui volum este o poveste de dragoste captată în paginile unui caiet cu scoarțe galbene. O tânără se recuperează după un accident, suferind o amnezie parțială și încercând să-și redobândească amintirile și esența personalității ei. Din paginile jurnalului aflăm povestea Carinei, o tânără studentă la Academia de Artă. Tinerețea ei, lipsa de experiență, precum și dorința de a se exprima prin intermediul artei reprezintă temele narațiunii sale. Carina nu a cunoscut dragostea adevărată, dar visează la ea și aceasta apare în viața ei sub forma unui tânăr pe nume Michelangelo, care o salvează dintr-un incendiu. Relația lor se transformă ușor într-o iubire de neuitat, plină de pasiune și duioșie, deși în jurul tânărului plutește un anumit mister. Explicația lui o aflăm pe parcursul acțiunii, finalul relației lor fiind unul extrem de bine executat de autoare. Peregrinările principelui Baldinarri spune povestea unei arhitecte care a dispărut subit după o întâlnire cu un bărbat misterios ; prezentul și trecutul se întrepătrund pentru a ajuta la misterul din spatele dispariției. Se observă că autoarea cunoaște extrem de bine această lume, povestirea fiind impregnată cu detalii ale meseriei de arhitect, încadrate perfect de-a lungul întregului volum. Cea de-a treia povestire, Nunta de argint, este una în care iubirea depășește granițele morții, cadrele romantice ale Florenței accentuând frumusețea și bogăția detaliilor.
Florența nu e doar fundalul acestor povești de dragoste, ci un personaj în sine. Cartea este împânzită de imagini superbe ale orașului, precum și ale celor mai importante locuri sau monumente care pot fi vizitate - Grădinile Boboli, Bazilica Santa Maria del Fiore, râul Arno, Bazilica Santa Maria Novella, Galeriile Uffizi, Piața Michelangelo și multe altele. Datorită multitudinii detaliilor arhitectonice, descrierilor orașului și a notei calde în care autoarea redă aceste povești, avem parte de o lectură care îndeamnă la visare, la dragoste eternă, la călătorii în doi. Pe fundalul acestui oraș care găzduiește secole întregi de istorie, artă, dar și povești pasionale de iubire, e foarte simplu să te pierzi pe străzile înguste, în fața monumentelor impunătoare sau a tablourilor care spun povești despre trecut. Cartea o găsiți aici. În zece ani de emisiune, s-au strâns sute de povești. Unele mai vesele, altele mai triste. Mii de reportaje despre situații cu care ne confruntăm zi de zi, dar și lucruri pozitive - oameni care ne fac cinste atât în țară, cât și peste hotare. Îmi amintesc cu drag fiecare 1 decembrie datorită reportajelor realizate de corespondenții emisiunii, care merg prin întreaga lume și prezintă povești de succes despre cei care au reușit să-și clădească o viață decentă dincolo. Nu lipsesc nici cei care au decis să rămână aici, să lupte cu sistemul și cu obstacolele zilnice pentru a construi ceva durabil și cinstit. Însă poveștile de bază, cele de la care au pornit nenumărate acțiuni, schimbarea unor legi sau pur și simplu lupta pentru mai bine, sunt reportajele din această carte. Cele care au trecut testul ecranului și au rămas în atenția publicului mult timp după difuzare. Unele dintre ele sunt actuale, altele sunt pe drumul spre finaluri fericite, iar restul sunt doar concluzii triste a evenimentelor care ne-au marcat țara și au transformat-o în ceea ce este astăzi. Povestea care deschide acest volum, Avem viață în sânge, a fost punctul de plecare al unui proiect cu care astăzi ne mândrim și pe care sperăm să îl vedem finalizat - primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică din țară, pentru care luptă Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, dar și mii de donatori. La vremea investigației, în anul 2008, România nu avea un registru cu donatori de organe, astfel că cei care nu erau compatibili cu rudele lor erau nevoiți să aștepte un transfer în străinătate, unde ar fi început procedurile pentru găsirea unui donator compatibil. De cele mai multe ori, așteptau în zadar, dosarele le erau plimbate luni în șir. Practic, statul român îi condamna fără drept de apel. Între timp , lucrurile s-au mai schimbat, acest registru există și la noi, dar încă mai avem nevoie de educație în acest sens și de o cunoaștere profundă a ceea ce înseamnă să fii donator. Acest reportaj a fost punctul de pornire pentru o schimbare vitală a țării noastre, dar nu a fost singurul. Au existat nenumărate campanii realizate de acești oameni care și-au dorit să atragă atenția asupra unor probleme importante cu care România se confrunta și încă se confruntă - Tu știi ce mai face copilul tău? , o campanie care avertiza despre numerele alarmante de părinți care pleacă să muncească în străinătate, lăsându-și copiii acasă, neștiind ce mai fac, ce mănâncă, cum se simt de luni sau ani de zile ; despre pădurile României și dezastrul din ele a vorbit de nenumărate ori Alex Dima și continuă să o facă, din moment ce nu s-au rezolvat prea multe, iar ce s-a schimbat reprezintă pași infimi pentru stoparea tăierilor abuzive. Nu lipsesc nici poveștile legate de moartea industriei de la noi din țară - cum am ajuns aici, de ce s-a vândut atât de mult străinilor fără ca nimeni să anticipeze consecințele, de ce mâncăm doar ceea ce arată mai bine pe raft în timp ce legumele și fructele noastre putrezesc pe câmpuri. Nu e ușor de citit, nu e comod să privim realitatea în față. Dar oamenii ăștia au un curaj nebun, de a schimba realitatea pe care ceilalți o ignoră, de a o prezenta așa cum e ea, fără înflorituri sau artificii, fără victimizări sau compătimire, căutând mereu soluții la problemele care există. Cu cât există mai multe probleme ale societății, cu cât apar mai multe situații absurde, vor apărea tot mai mulți oameni dispuși să schimbe ceva. Cred că în momentul ăsta al istoriei ne aflăm - sătui de atâtea nedreptăți, sătui să ne punem viitorul și viețile în mâinile altora, ne vom părăsi rutina care ne avantajează pentru binele colectiv. Oamenii ăștia sunt primul exemplu că schimbarea nu înseamnă neapărat accesul la resurse nelimitate, ci curajul de a bate la uși despre care ceilalți spun că sunt inaccesibile și convingerea că acestea se vor deschide într-un final. Dacă ar fi să compar acest volum cu o altă carte care descrie România așa cum e ea, aceasta ar fi Acasă, pe drum , volumul Elenei Stancu și al lui Cosmin Bumbuț, alte două exemple de curaj și bun-simț și o carte care îmi va rămâne în minte mult timp de acum încolo. Avem mare, mare nevoie de cărți de genul ăsta, ca să vedem ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru și să putem contribui la schimbarea pe care ne-o dorim cu toții, dar pe care o așteptăm să cadă din cer. Cartea o găsiți aici. "Ne dăruim pe noi înșine. Ne dăruim pe noi înșine celorlalți. Ne dăruim pe noi înșine nouă. Dăruim. Indiferent cum vedem Crăciunul, el ar trebui să fie al nostru, și nu ceva ce am cumpărat din magazin." Crăciunul nu a fost mereu așa cum îl știm. La începuturile sale, era reprezentat de o imagine simbolică, cunoscută și astăzi în toată lumea - mama și pruncul. A fost considerat, o bună bucată de vreme, o sărbătoare păgână, căci nicăieri nu era menționat în Biblie că Iisus s-ar fi născut pe 25 decembrie și nici nu existau referiri la obiceiurile pe care le respectăm astăzi. Istoria Crăciunului începe încă din vremea Imperiului Roman, când se organiza un festival care celebra reîntoarcerea soarelui, se dădeau cadouri, se aprindeau lumânări și se organizau fel și fel de petreceri. Moșul are și el o istorie veche, în mijlocul căreia intervine în 1931 compania Coca-Cola, care joacă un rol decisiv în imaginea acestuia peste tot în lume. Sute de tradiții s-au alăturat acestei sărbători, fel și fel de obiceiuri din diferite colțuri ale lumii, astfel că sărbătorim Crăciunul în moduri diferite, însă pornind de la aceeași idee. Crăciunul de altădată mi-l amintesc diferit, întâi din pricina zăpezilor nesfârșite care cădeau înainte și după, dar și a sentimentelor care mă încercau în acea perioadă. Astăzi, Crăciunul e despre bani, despre reclame și vânzări colosale, despre nervi și agitație în căutarea cadoului perfect. I-am uitat însemnătatea, când de fapt singurul lucru care contează e să-i avem alături pe cei dragi. Nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi. Crăciunul e despre familie și liniște, despre a dărui , dar nu în sensul comercial, despre suflete împăcate și pline de pace. Jeanette Winterson e o scriitoare atipică, prin felul de a scrie și a prezenta ceea ce scrie drept realitate. Ai senzația că tot ceea ce citești este real, că lumea ta își pierde contururile și intri într-o alta, complet nouă și plină de surprize. Totul devine posibil, ai parte de întâlniri surprinzătoare, care nu prezintă elemente fantastice, ci doar lucruri obișnuite din viața de zi cu zi, te învârți într-un univers creat de la zero și e minunat. Pe drum te acompaniază fantome, spirite, fel și fel de personaje interesante, tradiții, obiceiuri străvechi și o mulțime de surprize. E aproape o lume a Crăciunului, portretizată în cele mai mici detalii, nelipsind elemente care îți lasă gura apă, îți taie răsuflarea sau te împiedică să lași cartea din mână.
Cartea conține douăsprezece povestiri și cele mai îmbietoare rețete pe care le-am citit vreodată, la fel de captivante precum o poveste. Nu sunt doar o înșiruire de ingrediente și mod de lucru, ci te îndeamnă să intri adânc în istoria lor, să simți aromele și felul cum se combină împreună. Aproape toate mi-au lăsat gura apă, datorită talentului remarcabil al autoarei de a transforma ceva lipsit de poezie într-o explozie lirică și pasionantă. Mesajul autoarei este unul simplu - Crăciunul se află în suflete și în oameni, nu în magazine. Partea comercială a acestei sărbători, care ne fură ochii încă din luna noiembrie, nu înseamnă nimic dacă nu avem lângă noi oamenii dragi, liniștea după care tânjim atâta și toate acele lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. Crăciunul e mai degrabă un sentiment, pe care îl simți sau nu, îl propagi mai departe în viața ta sau te lași condus de ceea ce fac toți oamenii din jurul tău. Crăciunul e reîntoarcerea în locul pe care îl numești acasă, e suma valorilor simple care te-au călăuzit încă din copilărie, e tradiția pe care o respecți în fiecare an, indiferent unde te-ai afla. E întoarcerea la simplitate, bunătate și credință. E dăruire totală, atât față de noi înșine, dar mai ales față de ceilalți. Cartea o găsiți aici. Bazat pe o poveste adevărată, a devenit faimos în întreaga lume la puțin timp după apariție. A fost tradus în peste 35 de țări și nominalizat la premii literare. Tatuatorul de la Auschwitz e povestea lui Lale Sokolov, un tânăr slovac, care ajunge în lagărul de la Auschwitz-Birkenau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nevoit să se adapteze la condițiile precare, stilul de viață coordonat de ordinele germanilor și amenințarea zilnică a morții, Lale pornește de la început pe acest drum cu un optimism greu de zdruncinat. Convins în fiecare clipă că lucrurile nu pot deveni mai rele, Lale caută metode de a supraviețui și a se bucura de puținele privilegii pe care lagărul le poate oferi. Firea lui sinceră și ușor adaptabilă la condițiile inumane îl ajută să devină Tatowierer, o muncă deloc îmbucurătoare. Lale este nevoit să tatueze toți prizonierii care sosesc în lagăr, de multe ori zilele sale desfășurându-se între Auschwitz și Birkenau. Numerele tatuate prizonierilor devin singura identitate de care aceștia se pot bucura, numele lor devenind doar amintiri ale unei vieți apuse. Aceste numere reprezintă simbolul romanului, devenind amănuntul nașterii unei povești de dragoste indestructibile. 34902. Numărul pe care Lale îl tatuează cu greu, căci în spatele lui se află prima femeie sosită în lagărul de la Birkenau. Ridicându-și cu greu privirea, inima i se oprește pentru câteva secunde. Sau poate că atunci începe să-i bată pentru prima dată. Toate visurile sale legate de femeia care îi va fura inima, toate gesturile, atenția și dragostea pe care se pregătea să le ofere sunt pe cale să iasă la suprafață de când o cunoaște pe Gita. Relația lor nu e una obișnuită, căci regulile lagărului sunt prea aspre pentru a le permite să se vadă de câte ori ar vrea. Fiind tatuator, Lale se bucura de mici privilegii care îi permiteau să-și vadă iubita și, de câteva ori, să-i salveze viața. Curajul și noblețea de care dă dovadă pe parcursul anilor petrecuți în lagăr fac din Lale un adevărat erou - reușind să stabilească rapid relații cu cei din jur, îi ajută pe ceilalți prizonieri să nu moară de foame, primind pe ascuns alimente de la doi muncitori cu sufletul mare. Acest târg continuă chiar și după ce Lale este prins și torturat ca să vorbească. Versatilitatea lui și modurile în care supraviețuiește devin de-a dreptul comice după ce scapă din lagăr (fără intenția de a vă încărca cu spoilere, nu i-am fi putut citi povestea dacă nu ar fi supraviețuit lagărului nazist). Viața lui trece rapid de la o tragedie greacă la o comedie dulce-amară, fără să exagerez. Poate că tocmai acest amestec subtil de bine și rău îi conferă acestei povești o magie aparte. Nu obișnuiesc să citesc romane a căror acțiune se petrece în timpul războiului, dar povestea lui Lale e mai mult decât atât. Nu e doar povestea unui om care a supraviețuit uneia dintre cele mai mari tragedii ale lumii, ci drumul lui spre fericire împotriva tuturor piedicilor. Lale Sokolov iubea viața, indiferent cum ar fi arătat ea. Războiul nu a fost singurul impediment, a fost cel mai crunt și cel mai important. Au urmat și altele, lucruri care se întâmplă într-o viață de om, dar care își pierd importanța după ce treci prin experiențe care îți arată ceea ce contează cu adevărat. Lale și-a iubit soția chiar și dincolo de moarte, și-a iubit prietenii, copilul. Și-a iubit întreaga viață, în fiecare clipă. Îndrăznesc să spun că Tatuatorul de la Auschwitz e cea mai importantă carte pe care am citit-o anul acesta. Importanța ei nu denotă din faptul că ne amintește de o perioadă pe care ne-am dori să o uităm, dar am face mai bine să ne amintim de ea mereu, ci pentru că e o scrisoare de dragoste pentru oamenii pe care îi iubim până la capăt. Oamenii pentru care am fi capabili să sacrificăm totul, fără să stăm pe gânduri. Oameni pentru care ne-am da și inima și ultima suflare doar să îi știm în siguranță. Astfel de oameni sunt extrem de rari și, doar printr-un noroc divin și un destin extrem de permisiv, ajungem să-i întâlnim în această viață. Cartea o găsiți aici. Recomandări #cititoriferoce1. Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz. Un roman ca un carusel, o îngemănare de viață și de moarte din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O poveste despre dragoste și ură și modurile în care un om poate supraviețui chiar și în cele mai vitrege condiții. 2. Lorenzo Marone, Tentația de a fi fericit. Are ca personaj principal un septuagenar sarcastic și arțăgos, care mă duce cu gândul la Ove. De aici curiozitatea de a citi această poveste, în special pentru perspectiva unui om mai în vârstă asupra lumii de astăzi și toate luptele ei. 3. Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, România, te iubesc! O colecție de reportaje și povești de viață, adunate de-a lungul anilor de emisiune, care zugrăvesc o Românie de care ne ferim și pe care preferăm să o ascundem sub preș. Un tablou al țării noastre așa cum e ea, cu bune și cu mai multe rele. 4. De la Pământ la stele. Atlasul superlativelor lumii. O carte pentru cei mari și pentru cei mici, care răspunde tuturor curiozităților legate de recordurile lumii care ne înconjoară. 5. Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire. O radiografie a speciei umane așa cum este ea, datoriile pe care le are față de ceea ce o înconjoară și în ce direcție o poartă așa-zisa evoluție pe toate planurile. Noutăți și programPeste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 28 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori și jurnaliști celebri. Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Gaudeamus 2018, în perioada 14–18 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii. Cele 28 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul Central Romexpo vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Horia-Roman Patapievici, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Thierry Wolton, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Robert Adam, Mircea Vasilescu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Ioana Bot, Mirela Nagâț, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Irina Horea, Denisa Comănescu, Liviu Ornea, Cristian Presură, Corina Șuteu, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Cătălin Augustin Stoica, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Raluca Alexandrescu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Cristian Pătrășconiu, Luana Schidu, Bogdan Ghiu, Andreea Niță, Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu, Bianca Mereuță, Marinela V. Ardelean, Adela Greceanu, Doru Căstăian, Nona Rapotan,Voicu Hetel. La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton, autorul trilogiei O istorie mondială a comunismului, va fi prezent la București, la Gaudeamus 2018, în perioada 16–17 noiembrie, cu ocazia lansării ediției în limba română a primului volum. O istorie mondială a comunismului este cea mai amplă întreprindere de acest gen (peste 3300 de pagini) și explică sistemul comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: călăii (vol. I), victimele (vol. II) și complicii (vol. III). Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Gaudeamus. A 25-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo. Program de vizitare zilnic: 10–20. Vineri, 16 noiembrie
16.30 Lansarea antologiei 16 prozatori de azi.lit Texte de Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“, coordonată de Andreea Răsuceanu Vor vorbi: Adela Greceanu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu 17.00 Lansare de carte Lorenzo Marone, Tentația de a fi fericit Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comănescu 17.30 Lansare de carte și sesiune de autografe Robert Adam, Două veacuri de populism românesc Colecția „Istorie“ Vor vorbi: Robert Adam, Raluca Alexandrescu, Radu Vancu 18.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Radu Vancu, Transparența Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“ Vor vorbi: Radu Vancu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu 18.30 Lansarea romanelor Nikos Kazantzakis, Grădina de piatră J.M. Coetzee, Scene de viață provincială Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Ioana Bot, Irina Horea, Nona Rapotan, Denisa Comănescu 19.00 Eveniment dedicat volumului The Wine Book of Romania/Cartea vinurilor românești de Marinela V. Ardelean Degustare de vinuri Sâmbătă, 17 noiembrie 11.00 Eveniment Humanitas Junior Atelier de lectură interactivă cu Bianca Mereuță din volumul Basme de Wilhelm Hauff 12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Lucian Boia, De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi Serie de autor Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir 12.30 Lansare de carte și sesiune de autografe Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Mirela Nagâț, Horia-Roman Patapievici 13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică Vol. 1: Cu pumnul de fier. Călăii Colecția „Istorie“ Vor vorbi: Thierry Wolton, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu 14.00 Lansare de carte Robert Musil, Omul fără însușiri Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu 14.30 Lansare de carte și sesiune de autografe Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire Serie de autor Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu 15.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată Vor vorbi: Ana Blandiana, Lidia Bodea 15.30 Lansare de carte și sesiune de autografe Radu Paraschivescu, Orice om îi este teamă. Un partid, trei ani și doi premieri Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Ioan Stanomir 16.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș 17.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Vlad Zografi, Șapte Octombrie Vor vorbi: Vlad Zografi, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu 17.30 Lansare de carte Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Denisa Comănescu 18.00 Lansare de carte Ioan Stanomir, La Centenar. Recitind secolul României mari Colecția „Istorie“ Vor vorbi: Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile 18.30 Lansarea volumelor Jim, Baggott, Origini. Povestea științifică a creației Paolo Zellini, Matematica zeilor și algoritmii oamenilor Colecția „Știință“ Vor vorbi: Liviu Ornea, Cristian Presură, Doru Căstăian, Vlad Zografi 19.00 Lansare de carte Amos Oz, Dragi fanatici Serie de autor, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Marian Voicu, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Denisa Comănescu Duminică, 18 noiembrie 11.00 Eveniment Humanitas Junior Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii Vor vorbi: Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu Lectură: Voicu Hetel, actor, Teatrul „Ion Creangă“ 12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Mircea Vasilescu, Cultura română pe înțelesul patrioților Vor vorbi: Mircea Vasilescu, Horia-Roman Patapievici, Corina Șuteu, Cosmin Ciotloș 12.30 Lansare de carte și sesiune de autografe Dan C. Mihăilescu, Plăceri vinovate și datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie) Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea 13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe România, te iubesc! Texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu Cuvânt înainte de Cristian Leonte Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Lidia Bodea 14.00 Eveniment Humanitas Multimedia Lansarea audiobookului Maria regina României, Jurnal de război. 1916–1918 Lectura: Oana Pellea Vor vorbi: Oana Pellea, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea 14.30 Lansare de carte Ludmila Ulițkaia, Scara lui Iakov Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu 15.00 Lansare de carte și sesiune de autografe Cătălin Augustin Stoica, România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism Vor vorbi: Cătălin Augustin Stoica, Marian Voicu, Andreea Niță 15.30 Lansare de carte Boualem Sansal, Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Bogdan Ghiu, Denisa Comănescu |
Arhivă
December 2023
|