"...se minuna de cât de fidel îi apărea, chiar și după atâta vreme. Dintr-o dată, era ca și cum s-ar fi aflat în camera alăturată și nu plecase de lângă ea decât de o clipă ; degetele îi fremătau de parcă tocmai o atinsese. Și durerea pierderii, pe care o zăgăzuise în el atâta vreme, a răbufnit, l-a inundat și el s-a lăsat purtat dincolo de controlul voinței lui; nu-și mai dorea să se salveze. Apoi a zâmbit duios, ca unei amintiri ; s-a gândit că are aproape șaizeci de ani și că ar trebui să-i fie deja străină o asemenea pasiune, o asemenea iubire.
Dar nu-i era străină, știa prea bine, niciodată nu avea să-i fie. Dincolo de amorțeală, de indiferență, de depărtare, era acolo, intensă și constantă ; fusese mereu acolo."
Stoner nu e un personaj demn de milă.
Stoner e un om simplu, un om de o bunătate care sfidează societatea în care trăiește, o persoană care își depășește condiția, chiar cu riscul de a se îndepărta de cei care i-au dat viață și care descoperă marea dragoste în momentul în care era convins că viața nu mai are ce să îi ofere, că nu îl mai așteaptă nici o surpriză... Stoner e (în) fiecare dintre noi. O carte excepțională într-adevăr. Își merită toate laudele.
0 Comments
Viața e despre a-ți căuta drumul. Viața e despre a te găsi pe tine. Viața e despre credința că poți face mai mult, mai bine, că poți salva ceea ce e condamnat de la bun început. Viața e despre dragoste. Și dragostea e oarbă.
P.S. Intuiția nu mă înșeală când vine vorba de cărți bune. Și bineînțeles că i-am dat 5 stele pe Goodreads. Ar fi meritat chiar mai multe.
Deși de obicei nu respect această ordine, întâi am văzut filmul, care mi-a trezit dorința de a citi cartea. Atât filmul, cât și cartea, trebuie să recunosc, sunt delicioase. Lăsând la o parte măiestria și pasiunea cu care gătesc (din film) și fantasticele descrieri ale alimentelor și tehnicilor (din carte), ai vrea să te teleportezi și să ajungi să guști din preparatele acelea. Sau dai o fugă până la bucătărie și te mulțumești cu un sandwich, căci îți lipsește îndemânarea, dar și ingredientele. Mai în glumă, mai în serios, am savurat cartea de la prima până la ultima pagină, iar filmul mi-a trezit niște emoții pe care nu le-am regăsit în scrisul autorului.
Recomand! Atât cartea, cât și filmul.
Nota 20, 5 stele pe Goodreads și încă o carte dragă sufletului meu! Imposibil de descris în cuvinte!
"Mamele nu se duc în rai când mor. Capătă învoire specială de la Dumnezeu să mai rămână prin preajmă o vreme şi să-şi vegheze copiii, orice s-ar fi petrecut între ei în timpul scurtei lor vieţi de muritori."
"Oamenii spun că gemenii sunt două trupuri cu un singur suflet. Dar ele erau mai mult de-atât. Erau un singur trup şi un singur suflet. Soartă şi Destul. Când una închidea ochii, cealaltă orbea. Dacă una era rănită, cealaltă sângera. Iar când una dintre ele avea coşmaruri, inima celeilalte bătea nebuneşte în piept." "Puteai să-ţi botezi copilul „Onoare“, atâta timp cât era băiat. Bărbaţii aveau onoare. Bărbaţii în etate sau între două vârste, chiar şi băieţii de şcoală care încă miroseau a lapte de mamă. Femeile nu aveau onoare. În schimb, aveau ruşine. Şi, aşa cum ştia toată lumea, „Ruşine“ ar fi fost un nume jalnic." "Nu-i trecuse niciodată prin minte că puteai să înşeli pe cineva drag. Până în ziua aia, nu ştiuse că puteai să iubeşti pe cineva din toată inima şi totuşi să fii gata să-l răneşti. Era întâia lui lecţie despre complicatele însuşiri ale iubirii." "Sunt două lucruri pe lume care fac un băieţandru să devină bărbat. Primul e dragostea unei femei. Al doilea e ura altui bărbat“. "Nu existau pavaje de aur în Istanbul. Ori altundeva în lume. Nici vise de împlinit. Astfel de lucruri existau doar în basme şi legende. Lumea reală, cu oamenii ei reali, semăna cu un amestec de zahăr şi ţărână şi avea, mai mult sau mai puţin, acelaşi gust. Oare ea nu ştia asta?" "Mă întreb adesea cum e să ai o soţie. O femeie care să-ţi cunoască slăbiciunile şi eşecurile mai bine chiar decât tine, toate spaţiile moarte, care să aibă harta sufletului tău desenată în palmă şi să te iubească totuşi. Cineva care să-ţi sădească în inimă o viaţă de lucruri atât de plăcute, însă atât de mici, încât să nu-ţi dai seama cât depinzi de ele până când le pierzi." "Atunci şi acolo am înţeles că nu e bine să tremuri de frică. Dacă aş fi dat dovadă de slăbiciune, m-ar fi călcat în picioare. Toată lumea asta blestemată m-ar fi călcat în picioare. Dar dacă eram puternic, într-adevăr puternic, nimeni n-ar fi putut. De atunci nu m-am mai arătat niciodată slab. Plin de vinovăţie, da. Complet orbit de greşeli. Dar nu slab. Niciodată." "Ea era poarta lui spre o lume care, deşi mai neclară şi mai periculoasă, părea totodată mai reală. Îl deranja enorm că era o iubire nepermisă, însă posibilitatea de-a o pierde în orice moment nu făcea decât să-i sporească dorinţa chinuitoare de-a o avea. Era veriga lipsă din viaţa lui, legătura cu trecutul, cu strămoşii, cu latura lui orientală. Iubirea ei compensa piesele rătăcite şi timpul pierdut." "Când deveneai prima oară tată, îţi închipuiai copilul ca pe o prelungire a ta. Te umplea de mândrie, de un sentiment de împlinire şi înrădăcinare, până ajungeai să-ţi dai seama, încetul cu încetul, că un copil era propria lui creaţie. Nu se abătea de la destinul lui, oricât de mult ţi-ai fi dorit, l-ai fi îndemnat sau l-ai fi silit să meargă pe urmele tale" "Peste ani, lucrând în numeroase oraşe vestice şi observând viaţa primei generaţii de imigranţi, îşi aducea mereu aminte scena aceea. Şi ei erau smulşi din mediul lor natural. În noul decor respirau greu, vulnerabili, aşteptând ca oceanul să-i ia înapoi sau ca nisipul să le înghită stinghereala, să-i ajute să-şi găsească locul."
"Remember me, remember me
And ah! envy my fate." "Dacă oamenii ar urca in ierarhia socială proporțional cu incompetența lor, vă garantez că lumea n-ar funcționa cum funcționează. Dar problema nu-i aici. Ceea ce vrea să spună această frază nu este că incompetenții au un locsub soare, ci că nimic nu-i mai dur și mai nedrept decât realitatea umană : oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele, și nu faptele, au putere, unde competența supremă este stăpânirea limbajului. E cumplit, fiindcă, în fond, suntem primate programate pentru a mânca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri si securiza teritoriul și fiindcă cei mai înzestrați pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt întotdeauna duși de nas de ceilalți, cei care vorbesc bine deși ar fi incapabili să-și apere grădina, să aducă un iepure pentru cină sau să procreeze cum se cuvine. Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă." "Nu putem înceta să dorim, iar asta ne glorifică și ne ucide. Dar e atât de extenuant să dorim neîncetat..." "Dacă ne gândim bine la faptul că preocupările primordiale ale primatelor sunt sexul, teritoriul și ierarhia, reflecția asupra sensului rugăciunii la Sfântul Augustin pare relativ frivolă." "Așadar, suntem civilizații atât de măcinate de gol, încât nu trăim decât în angoasa lipsei? Nu ne bucurăm de bunurile noastre sau de simțurile noastre decât când suntem asigurați că putem să ne bucurăm și mai mult de ele? Poate că japonezii știu că nu guști o plăcere decât fiindcă o știi efemeră și unică și, dincolo de această cunoaștere, sunt capabili să-și construiască viața cu ea." "Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în acelați timp frumusețea și moartea. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decît să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decît pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomigdale de la Laduree, își deapănă ei înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata își bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește de conferințele lui Marian, vituperează asupra propriei reflecții și, când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei. Eu însă implor soarta să-mi acorde șansa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva." "...îmi spun că , în cele din urmă, poate că asta e viața : multă disperare, dar și câteva momente de frumusețe în care timpul nu mai este același. E ca și cum notele muzicale ar face un fel de paranteze în timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un întotdeauna în niciodată."
Cred că tocmai am citit una dintre cele mai frumoase și mai captivante cărți care mi-au căzut în mână de-a lungul timpului. De o simplitate extraordinară, dar în același timp dezvăluind complexitatea acțiunilor și sentimentelor umane, "Eleganța ariciului" prezintă destinele unor oameni judecați după aparențe, suflete-pereche, care se regăsesc într-un ultim joc al destinului, poate înainte de a fi prea târziu. Întalnirea este menită să le demonstreze fiecăruia dintre ei că nu sunt singuri pe lume, că personalitatea lor poate fi înțeleasă și iubită. Nota 10 pentru Muriel Barbery, pentru că mi-a atins coardele sufletului.
|
Arhivă
April 2024
|