Cele mai frumoase cărți ale anului 2024În 2024 am citit povești interesante, majoritatea despre iubire sau comunitate, despre conexiunile invizibile ale trecutului cu prezentul și despre complexitatea lumii în care trăim. Nu am citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, am încercat să citesc mai multă literatură română contemporană, dar din păcate am dat doar peste cărți în care nu m-am regăsit sau al căror limbaj m-a deranjat foarte tare. Am citit mai multă ficțiune, ca întotdeauna, deși am acumulat în bibliotecă multe titluri de non-ficțiune pe care plănuiesc să le parcurg. Am citit mai mult bazându-mă pe instinct, pe starea de moment, pe ce simțeam că am nevoie să aud în anumite perioade mai dificile. Am rezonat foarte mult cu toate cărțile de pe această listă, am descoperit personaje extrem de hotărâte să-și transforme viața sau să lupte pentru propriile credințe.
0 Comments
A fost o perioadă stresantă, încărcată de gânduri negative, de imaginarea celor mai groaznice scenarii legate de viitorul nostru și al copiilor noștri. Pentru moment, unii dintre noi răsuflă ușurați, alții denunță moartea democrației, iar prăpastia dintre noi se vede din ce în ce mai tare. În aceste săptămâni, îmi pare rău s-o spun, a ieșit la iveală faptul că trăim în lumi paralele și că niciunii dintre noi nu cunoaștem existența celorlalte lumi. Nu o să mă pronunț și nu o să emit judecăți, așa cum nu am făcut-o nici până acum, nu vreau să intru în polemici, vreau doar să vorbim despre cărți și să ne revenim la normalitatea de care înainte ne plângeam zilnic.
Toate cărțile pe care le-am citit în noiembrie au fost surprize foarte plăcute. Puține la număr, dar consistente și foarte bine scrise. Am început cu cartea lui Dr. James R. Doty, Magia minții, despre care v-am povestit deja într-o recenzie și care oricum nu poate fi rezumată, deoarece conține foarte multe informații ; fiecare cititor este liber să aleagă din ea ceea ce i se potrivește. Cântecul râului, scrisă de Eleanor Shearer, are în spate o documentare profundă și o miză personală - autoarea este nepoată de sclavi originari din Caraibe. Acest roman le aduce un omagiu sclavilor care au avut curajul de a lupta pentru libertatea lor și în special femeilor / mamelor a căror iubire fără margini poate transforma orice piedică în oportunitate. Este o lectură emoționantă, pe alocuri greu de digerat și de citit, dar cred că este destul de importantă în aceste vremuri în care tensiunile par să crească de la zi la zi. A fost odată ca niciodată o perioadă neagră în istoria umanității, o perioadă despre care nu se prea vorbește și pe care o cunoaștem sub termenul de sclavie. Istoria sclaviei, a victimelor și a asupritorilor , este una complexă, spațioasă, plină de dureri greu de descris în cuvinte. Sclavia a marcat umanitatea, precum și unele dintre cele mai frumoase locuri de pe acest pământ, lăsând în urmă frânturi de istorie care continuă să se contopească cu prezentul. Un astfel de paradis în care trecutul dansează neîncetat cu schimbările modernității este Caraibe, un loc în care oamenii merg să se relaxeze pe plajă și să uite de toate grijile. Pornind de la istoria propriei familii, Eleanor Shearer a călătorit în St. Lucia și Barbados pentru a documenta anii de sclavie din insule și a readuce la viață povești de mult uitate. Eleanor este nepoată de sclavi originari din Caraibe, emigranți din Generația Windrush - valul de după cel de-al Doilea Război Mondial, care a adus mii de caraibieni în Marea Britanie. A vrut să împărtășească lumii nenumăratele modalități prin care sclavii și-au dobândit libertatea, și-au regăsit copiii sau familiile și au luptat împotriva nedreptăților la care au fost supuși. Dar în special, a dorit să spună poveștile femeilor curajoase care au fugit de pe plantații, care s-au răzvrătit împotriva destinului pentru a-și căuta copiii pierduți și a-și repara sufletele stoarse de suferință și durere. Rachel, protagonista acestui roman, este vocea tuturor mamelor care și-au pierdut copiii, care și-au strigat durerea în toate cele patru zări și au continuat să lupte chiar dacă urechile celorlalți erau imune la suferința lor.
|
Arhivă
January 2025
|