1 februarie a fost declarată Ziua Internațională a Cititului Împreună, scopul principal fiind de a sublinia că alfabetizarea și accesul la educație e un drept universal al omului. O zi în care putem celebra puterea extraordinară a cuvintelor, citind alături de cei dragi nouă, împărtășind povești și idei despre cărțile care ne-au schimbat viața. Studiile spun că cititul cu voce tare are efecte benefice asupra creierului uman de la vârste foarte fragede - dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii critice. Copiii cărora li se citește zilnic vor avea un avans de aproape un an comparativ cu cei cărora nu li se citește. Ora fermecată este un volum care subliniază importanța cititului cu voce tare, dar mai ales al timpului petrecut împreună cu proprii copii într-o lume tot mai lipsită de conexiune. "Cititul împreună poate face lucruri atât de importante. Poate transforma alienarea și distanța în conexiune. Poate acționa ca o punte peste apele tulburi ale copilăriei și poate face același lucru în furtunile din adolescența timpurie." Cititul are ceva magic, ceva special care transformă totul în jur, inclusiv relațiile dintre oameni. În epoca aceasta dominată de tehnologizare, capacitatea de concentrare și atenția copiilor au scăzut din ce în ce mai mult. Sunt mai atrași de gadget-uri inteligente decât de cărțile cu imagini sau povești. Atenția lor este distrasă foarte repede de la absolut orice activitate, imitând cu succes felul în care adulții din jurul lor trăiesc și muncesc. Copiii nu pot imita decât ceea ce văd. Iar noi, adulții, suntem atât de prinși în cerințele jobului nostru, în jonglarea zilnică cu nenumăratele responsabilități, încât nu ne putem focusa atenția pe un singur lucru prea mult timp. Ne-am obișnuit să facem mai multe lucruri în același timp și să le facem aproape bine. Ce fel de exemplu dăm viitoarelor generații? Călătorind prin librării și școli, prin casele unor familii care au decis să-și împărtășească experiența, autoarea subliniază importanța unei conexiuni reale cu copiii noștri, o conexiune care să ne permită să fim aproape de ei în orice moment. Cititul cu voce tare, timpul de calitate petrecut împreună sunt două unelte la îndemână, care pot forma baza sănătoasă și solidă a unei relații bazate pe încredere reciprocă. Le vrem binele din prima clipă în care aflăm că există, îi iubim cu disperare, dar uneori risipim cea mai importantă resursă a relațiilor interumane - timpul. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
O să vă cam usture și De gardă-n noaptea de Crăciun ne-au purtat printr-o călătorie extrem de dură în lumea medicinei și au analizat fațete nevăzute ale acestei meserii. Un fel de road-trip în spatele camerelor, unde totul se întâmplă pe repede-înainte, unde nimeni nu își cenzurează limbajul și totul este cât se poate de organic. După aceste confesiuni fără perdea, Adam Kay ne povestește despre viața lui după renunțarea la cariera de medic, despre provocările și sentimentele amestecate pe care le-a experimentat după o decizie extrem de dificilă. Nedoctoricit este povestea unui medic fără pacienți, un om care nu se mai numește medic pentru cei din jur, dar va rămâne mereu unul în străfundurile inimii sale. Cu același umor cu care ne-a obișnuit, aceeași tendință de autosatiră și o sinceritate dureroasă, Adam învață din nou să trăiască după o decizie care i-a schimbat viața. Își amintește cu drag și cu durere de toată perioada pe care a petrecut-o prin spitale, de toate momentele fericite alături de pacienții săi și de cele mai puțin bune, cele care au contat enorm atunci când a decis să renunțe. Poți scoate un om din sistem, dar nu poți scoate sistemul din om. Adam își exprimă încă o dată nemulțumirile legate de sistemul național de sănătate, incapacitatea acestuia de a-și proteja personalul, de a asigura toate resursele necesare pentru ca acesta să se simtă respectat și prețuit. În această călătorie înapoi în timp, amintirile fericite par extrem de puternice, în timp ce momentele de disperare sau intensă suferință sunt aproape șterse, palide, de o importanță infimă. Abilitatea minții umane de a selecta amintirile îl fac pe Adam sa-și revizuiască decizia, să se îndoiască de ea și de motivele care au contribuit la alegerea lui. Nedoctoricit este mai degrabă o călătorie prin viață, cu bune și cu rele, cu temeri și frici adânc ascunse, având ca punct culminant un curaj nebun de a o lua de la capăt. Făcând parte din sistemul medical, pot să înțeleg pe deplin decizia lui Adam. Indiferent cât de mult te-ai pregătit pentru acest sistem, indiferent cât de mult ai lupta, ai vocifera și ai încerca să schimbi ceva care funcționează defectuos de mulți ani, realitatea te lovește în moalele capului atunci când te aștepți mai puțin. Curajoși sunt cei care pleacă, curajoși sunt și cei care rămân. Nu există decizie bună sau proastă când vine vorba de această meserie nobilă, ci doar decizia care te ajută să fii bine cu tine. Cartea o găsiți aici.
Pe Chanel Cleeton am descoperit-o prin intermediul clubului de carte al lui Reese Witherspoon. În fiecare lună, actrița propune pentru lectură un roman sau o carte de non-ficțiune, pe marginea căruia cei care îi urmăresc contul pot discuta și schimba impresii. Actrița realizează și interviuri cu autorii cărților alese, astfel încât cititorii pot pătrunde în intimitatea procesului de creație și a căutării surselor de inspirație. Chanel Cleeton e autoarea bestsellerului Să ne vedem cu bine în Havana , roman intrat în topurile New York Times și USA Today încă de la apariție. Când am plecat din Cuba este istoria unei familii distrusă de revoluția cubaneză și o poveste despre căutarea sinelui într-o lume diferită de tot ceea ce ai cunoscut o viață întreagă. Beatriz a părăsit Cuba lipsită de demnitate, cu viitorul spar în mii de bucăți, cu certitudinea că viața ei s-a sfârșit înainte de a fi început cu adevărat. În noua sa patrie, America, ghearele Războiului Rece sunt tot mai aproape, iar Beatriz este nevoită din nou să ia o decizie de viață și de moarte. Propunerea CIA de a se infiltra în cercul intim al lui Fidel Castro și de a deveni spion cu drepturi depline o aruncă într-o lume total necunoscută. Mânată de o singură dorință, răzbunarea, Beatriz acceptă această provocare în speranța că ar putea să-și recupereze viața pierdută. Dar în calea ei apare iubirea, iar dacă aceasta se va dovedi mai puternică decât răzbunarea, Beatriz ar putea câștiga mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată... Când am plecat din Cuba este un roman alert, care te ține mereu în suspans în privința personajelor și al direcției în care va merge acțiunea. Are tensiune, o poveste de iubire, o istorie bogată de familie, confruntarea dintre trecut și prezent, răzbunare, secrete, căutare. Are toate elementele necesare ca să vă prindă destul de repede între paginile sale. Chanel Cleeton mi se pare o autoare extrem de ofertantă, care promite mult și cred că dacă n-ar fi fost promovarea prin intermediul clubului de carte nu am fi auzit foarte curând de ea.
Cartea o găsiți aici. În ciuda știrilor alarmante, a glumelor stupide și a meme-urilor care circulă pe internet încă dinainte de apariția cărții, Rezervă e una dintre cele mai triste povești pe care le-am citit vreodată. Povestea unui copil care și-a pierdut mama la doisprezece ani, iar apoi și-a închis sufletul față de lume. A refuzat să accepte moartea mamei sale, considerând că ea a vrut doar să dispară și că la un moment dat se va întoarce. Copil, care din întâmplare sau nu, e un prinț din Casă Regală britanică. Prințul rebel, care nu a știut niciodată cum să se comporte după standardele familiei sale, prințul care recunoaște deschis că e needucat în multe privințe și că nu i-a plăcut niciodată școala. Prințul care a făcut nenumărate greșeli pentru care a fost taxat grav de către presă, dar care a decis că poate mai mult. Parcursul lui Harry dinainte de relația cu Meghan este un drum plin de obstacole, un drum întortocheat, o perioadă în care s-a luptat cum a știut el mai bine să își aline singurătatea. A fost un copil pe care nu l-a îmbrățișat nimeni înafară de mama sa, un copil care nu a știut ce înseamnă afecțiunea până la vârsta de 31 de ani. I s-a spus mereu de datoria față de poporul britanic, de comportamentul adecvat pentru un membru al familiei regale, dar nimeni nu s-a îngrijit de sănătatea lui emoțională, nimeni nu i-a spus cum să facă față presiunii sau atacurilor presei. Toată neiubirea, detașarea emotională și măștile afișate de la moartea mamei sale încoace s-au topit în prima îmbrățișare a lui Meghan. Copilul care își pierduse mama la doisprezece ani își deschidea acum sufletul în fața marii iubiri, la care sperase de atâta timp. Capitolul despre Meghan este cel mai emoționant din carte și cel care îi va face pe cititori să înțeleagă cu adevărat durerea lui Harry. Întâlnindu-se pentru prima dată cu normalitatea, cu firescul unei relații de iubire, Harry își dă seama de singurătatea sa profundă, care aproape l-a înghițit cu totul. Alături de Meghan e omul care a vrut să fie, iar iubirea dintre ei transpare dincolo de ecranele pe care îi privim. Recunosc că am vrut să abandonez cartea de câteva ori până la capitolul despre Meghan. Nu știu cât la sută reprezintă contribuția lui Moehringer în această carte, dar Rezervă nu seamănă deloc cu Sutton sau Dulcele bar. La fel ca toate celelalte lucruri sau instituții care au trecut testul timpului, monarhia britanică s-a adaptat și ea lumii moderne. Afișând o diplomație comparativă cu fericirea omniprezentă de pe Instagram, diplomație compusă din nenumărate filtre care să ascundă josnicia, minciunile și jocurile de putere din interiorul familiei regale. Adevărul este cu totul diferit față de varianta prezentată lumii. Regalitatea este formată din oameni indisponibili emoțional, aproape autiști de la atâtea încercări de a păstra aparențele. Relația cu presa este singura cale care le permite supraviețuirea, iar din când în când, unii membrii trebuie sacrificați pentru că alții să iasă în față. Dacă oricare dintre oamenii care îi acuză pe Harry sau pe Meghan ar fi fost supus la un sfert din teroarea, denigrarea și atacul psihologic de care au avut parte, nu cred că ar fi rezistat nici măcar o săptămână. Cred că lui Harry i-a trebuit mult curaj pentru a se decide să vorbească, să încalce regulile lumii în care a fost crescut și format. În spatele cuvintelor sale se află multă durere și poate că a ales să împărtășească prea puțin din faptele familiei sale, cea care, teoretic, ar fi trebuit să îl sprijine în fiecare moment al vieții sale. Deși mulți îl condamnă, susținând că acest roman reprezintă sfârșitul relației cu membrii familiei sale, nu cred că cineva este în măsura să-l judece din moment ce nu a trăit nicio zi în pielea lui. Harry, la fel ca orice alt om de pe planeta asta, este liber să își caute fericirea și împlinirea. Recunosc că am o simpatie enormă pentru cuplul Harry-Meghan - mi se par doi oameni uniți de o iubire sinceră, doi oameni care au luptat pentru iubirea lor până în punctul în care au renunțat la viața lor anterioară pentru a o lua de la capăt. Indiferent cine ești, indiferent de mediul unde te-ai născut și unde ai crescut, trauma poate fi prezentă în viața ta, durerea poate apărea oricând, destinul te poate surprinde în ciuda statutului pe care lumea ți-l atribuie. Tocmai de aceea decizia lui Harry este atât de controversată - mulți oameni se simt prinși în relația nepotrivită, mediul nepotrivit, țara nepotrivită. Dar unii nu au niciodată curajul de a renunța la tot ceea ce cunosc pentru a explora necunoscutul sau nu-și verbalizează nicicând traumele. Harry a arătat că până și membrii familiei regale sunt supuși greșelii, iar statutul lor nu îi scutește de suferință sau traumă. Ba dimpotrivă. "Mi-a trecut atunci prin minte gândul că identitatea e o ierarhie. Mai întâi suntem ceva, apoi suntem altceva, și apoi altceva, și așa mai departem, până la moarte - e o succesiune. Fiecare identitate nouă urcă pe tronul Sinelui, dar ne duce mai departe de sinele nostru inițial, poate sinele nostru esențial - copilul. Da, evoluția, maturizarea, calea spre înțelepciune, toate astea sunt firești și sănătoase, dar există o puritate a copilăriei care se diluează cu fiecare iterare." Cartea o găsiți aici. Inteligența nu a fost nicicând doar umană (Shelby Van Pelt - Remarcabile făpturi inteligente)1/13/2023 Tova Sullivan are aproape șaptezeci de ani și lucrează la acvariul din Sowell Bay. Curăță fiecare colțișor cu o precizie aproape obsesivă, este politicoasă și extrem de atașată de toate creaturile care o înconjoară la locul de muncă. Tova este tăcută, introvertită, nu este curioasă în legătură cu viețile altor oameni, respectă intimitatea tuturor și știe să asculte. Tova este mai mult decât ceea ce pare. Este o lumină care poate pătrunde cel mai adânc întuneric, o forță capabilă să schimbe micro-universul în care trăiește. Viața i-a fost marcată de o tragedie. Și-a pierdut fiul pe când acesta abia împlinise optsprezece ani. Un accident stupid sau un nenoroc, nimeni nu știe. Erik era un bun înotător, căpitanul echipei de canotaj și totuși barca lui apăruse la mal goală. Toată lumea încercase s-o convingă pe Tova că fusese o sinucidere, dar Tova refuzase să creadă acest lucru. Erik avea toată viața înainte, era inteligent, îi plăcea să exploreze și avea multe de oferit lumii. La aproape șaptezeci de ani, Tova nu mai speră că va afla vreodată adevătul, dar viața ei este pe cale să se schimbe datorită unei caracatițe geniale și a unui tănăr de treizeci de ani, tulburat, cu grave probleme de personalitate. Marcellus a fost salvat din ocean și adus la acvariu de la o vârstă fragedă. Și-a petrecut toată viața în captivitate. A ajuns să înțeleagă oamenii mai bine decât se înțeleg ei înșiși. Îi simte în moduri inexplicabile și se arată doar când consideră că e necesar. Geamurile bazinului său au avut parte de mulți pumni și au auzit multe strigăte de la ființe lipsite de respect, care considerau că biletul plătit la intrare le dă dreptul de a vedea caracatița. Marcellus nu îi urăște pe oameni, de multe ori le este chiar milă de ei și nu le poate înțelege comportamentul. La fel cum oamenii îl consideră doar o caracatiță lipsită de creier sau de emoții. În realitate însă, Marcellus are o inteligență rară, trei suflete care ar putea cuprinde întreaga omenire și o dorință imensă de a schimba lumea din jur. Din păcate, timpul lui Marcellus se scurge mult prea repede, iar Tova supraviețuiește de prea mult timp cu o gaură în inimă. Înainte de a părăsi această lume, Marcellus vrea să îi redea Tovei bucuria de a trăi... Remarcabile făpturi inteligente este una dintre cele mai populare cărți de pe internet în momentul de față (și pe bună dreptate). Având în centru o caracatiță plină de empatie, o femeie mult prea încercată de viață și un tânăr care nu și-a găsit niciodată locul pe lume, cartea spune o poveste înduioșătoare despre prietenie, pierdere, iubire, empatie și aparențe. Marcellus este dovada vie a faptului că oamenii nu sunt specia superioară și că iubirea se poate naște în orice formă de viață. Inteligența nu aparține doar speciei umane, ci este prezentă la multe alte specii de la care noi, oamenii, am avea multe de învățat. Marcellus nu este doar inteligent, ci și plin de empatie și dornic să transforme lumea înainte de a o părăsi pentru totdeauna. Deși nu iubește neapărat oamenii și nu-i vrea prin preajmă, Tova îi demonstrează zi de zi că ființele umane pot fi uneori incredibile. Iar această grijă și gingașie pe care Tova i le arată îl determină să-și ducă planul la bun sfârșit. Din când în când, în marea de oameni conduși de aceleași dorințe sau vise, cineva iese în evidență dând dovadă de calități atribuite doar eroilor din basme. Iar atunci lumea începe să se schimbe puțin câte puțin.
Este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți din acest an, indiferent de următoarele lecturi. Își merită toate aprecierile, recenziile pline de laude și recomandările. O găsiți aici. Ficțiune2022 a fost un an destul de plin de perioade în care nu am citit nimic, urmate de perioade în care am descoperit cărți extraordinare. M-am axat destul de mult pe calitate în loc de cantitate, tocmai de aceea nici nu am reușit să citesc tot ce mi-am propus anul acesta. Am lăsat și multe cărți neterminate, pentru că de ceva timp nu mai insist atât de mult atunci când nu simt că e momentul potrivit pentru o lectură sau că nu am starea potrivită pentru a înțelege o anumită poveste. În 2023 sper să descopăr alte povești extraordinare, despre lumea în care trăim și despre oameni, dar mai ales despre cum putem deveni, fiecare dintre noi, schimbarea de care avem atât de multă nevoie. La mulți ani! Cărțile care mi-au rămas în suflet din anul ce tocmai a trecut sunt foarte diverse, dar pline de învățăminte. Începem cu sfârșitul a lui Chris Whitaker este o poveste emoționantă despre supraviețuire și despre oamenii care te susțin când totul în jur pare să se prăbușească. Castelul de hârtie se concentrează pe prietenia dintre un băiat și o fată, uniți de un secret îngrozitor și mereu în contratimp ; cei doi se străduiesc să-și definească iubirea de-a lungul anilor, trecând prin emoții contradictorii pe tot parcursul romanului. Taylor Jenkins Reid a fost o altă surpriză plăcută. Fiind extrem de populară pe toate rețelele sociale, am ezitat mult înainte să-i cumpăr cărțile, dar am descoperit două povești extrem de bine scrise și captivante de la început până la sfârșit - Scandalul din Malibu și Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo. Leii de pe Fifth Avenue de Fiona Davis, o poveste despre cărți și biblioteci, este perfectă pentru orice cititor pasionat. Despre Casa Gucci încă am păreri contradictorii. Mi-a plăcut mult începutul - principiile bătrânului Gucci legate de muncă și familie, felul în care afacerea se integra în viața de familie, mesajul pe care fiecare produs îl transmitea despre stilul de viață al cumpărătorilor, metodele de lucru și comunitatea pe care Gucci a creat-o. De la un punct încolo, atunci când bătrânul se retrage din afacere, am avut impresia că asist la o cădere în gol pe care o privesc cu încetinitorul, romanul devenind doar o înșiruire de date, cifre, nume etc. Doamna England m-a purtat în alte timpuri, dominate de principii clare și concise, dar oferind o privire de ansamblu asupra celor care nu se încadrau în normele societății de atunci. Arhitectul parizian este o poveste din Al Doilea Război Mondial, un exemplu al binelui care se răspândea constant printre ororile naziștilor, reușind în cele din urmă să învingă. Un roman despre curaj, dar mai ales despre principii. Mi-am încheiat anul cu o carte care îmi va rămâne în suflet mult timp de acum încolo - The winners, de Fredrik Backman, volumul care încheie seria Beartown și odată cu aceasta, o eră a emoțiilor intense pe care le-am trăit datorită hocheiului și vieții în toată splendoarea ei. Cea mai mare surpriză literară a acestui an a fost Benjamin Labatut, cu al său roman despre istoria ambiției umane și declinul omenirii invers proporțional cu aparentul progres. Când nu mai înțelegem lumea este o reflecție profundă asupra inteligenței umane și a consecințelor acesteia. Concentrată pe anumite personalități sau descoperiri importante din lumea matematicii și a fizicii, cartea arată dorința omului de a-și depăși condiția, nefiind în stare să anticipeze rolul pe care îl va juca în distrugerea propriei specii. Omul și-a dorit încă din cele mai vechi timpuri să înțeleagă tot despre tot ceea ce-l înconjoară, nebănuind că lipsa misterului îi poate influența definitiv destinul. Este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani și sunt extrem de dornică să citesc tot ce a scris Benjamin Labatut. În materie de autori români, am savurat cu plăcere romanul Anei Barton, Ophanim, o poveste magică, plină de lirism și emoție în fiecare rând. Ana Barton este o scriitoare versatilă, care știe să-și surprindă cititorii de fiecare dată prin subiectele abordate și personajele surprinzătoare. Descoperirea acestui an a fost Anca Mizumschi cu romanul Cei care cumpără stele, o poveste cu accente de basm, desprinsă parcă din universul celor 1001 de nopți. Un roman pe care nu îl poți include neapărat într-o categorie, dar pe care ți-e imposibil să-l lași din mână, fiind atras tot mai tare în această călătorie nesfârșită între Orient și Occident. Cazul Alaska Sanders reprezintă reîntoarcerea lui Joel Dicker, din punctul meu de vedere. Pe cât de mult m-au impresionat Adevărul despre cazul Harry Quebert, Cartea clanului din Baltimore, pe atât de tare m-au dezmăgit Dispariția lui Stephanie Mailer și Enigma camerei 622. Era un fel de remiză atunci când am început să citesc romanul de față, dar am regăsit instant toată magia de care e în stare Dicker, toate elementele care te fac să vrei să citești fără oprire, să te scufunzi cu totul în acestă poveste despre viață, despre iubire, despre greșeli și consecințe. Poate mi-a plăcut atât de mult deoarece este în strânsă legătură cu Harry Quebert și pune primele cărămizi la baza romanului despre Goldmanii din Baltimore. Am devorat-o pur și simplu, pe măsură ce mă apropiam de ultimele concluzii îmi doream să mai dureze, să nu se mai termine această descătușare literară absolut uimitoare. Sunt extrem de curioasă despre ce va scrie Joel Dicker în continuare și am impresia că în ultimele pagini ne oferă un răspuns legat de acest lucru. Non-ficțiuneÎn materie de non-ficțiune, am citit despre istoria chirurgiei, despre mâncare, timp și despre dispariția satului românesc. Mircea Struțeanu a adunat în volumul Nimeni acasă fotografii din diverse zone ale României, zone abandonate, uitate de oameni și de lume, care reprezintă un contrast între frumusețea naturii și tristețea poveștilor care mor în încăperile nelocuite. Despre timp este o poveste fascinantă a evoluției umane, din vremuri antice și până în epoca modernă. Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre felul în care apariția ceasurilor ne-a influențat și modificat modul de viață, obiceiurile, relațiile, veți găsi răspunsuri interesante în cartea lui David Rooney. Chirurgul și cuțitul de gheață nu este un volum pentru cei slabi de înger, dar a fost fascinant din toate punctele de vedere. Evoluția ramurilor medicale, în special cea a chirurgiei, a cunoscut salturi enorme de câteva secole încoace, iar dacă vă imaginați că a fost mereu atât de sigur sau simplu să te operezi atunci când ai o problemă, veți descoperi că nu e chiar așa. În strânsă legătură cu ramura chirurgicală, s-a dezvoltat și ceea ce astăzi cunoaștem drept anestezie. Dar anestezia de la începuturi nu seamănă deloc cu cea de astăzi, iar acest lucru este unul incredibil de bun pentru psihicul uman. Lucrând în domeniul medical, sunt curioasă să citesc tot ceea ce ține de istoria medicinii sau de oamenii care au contribuit la dezvoltarea ei. Stanley Tucci nu e doar un actor incredibil, ci și un povestitor de excepție. În volumul Gust, ne poartă pe urma amintirilor sale culinare, începând din copilărie și culminând cu prezentul în care își aprofundează cunoștințele gastronomice. A fost una dintre surprizele plăcute ale acestui an și de-abia aștept să citesc și alte volume scrise de el. Cărți pentru copiiAngela McAllister - Lumea poveștilor lui Shakespeare
Seria Familia Iepuretti Signe Torp - Simte-te ca acasă Mircea Dragu - Marea aventură a micii albine Mitsu Laura Dina - Geografie cu ratonul Pălărie Geraldine Elschner - Casa fanteziei Simon Barnes - Istoria lumii în 100 de animale Dana Kaveli - Incredibilul Sylvester Bogdan Tiberiu Dumitrescu - Regatul pernelor încâlcite Isabelle Paglia - Cutia "What is life, other than moments? What is laughter, other than a small victory over sorrow? A single moment, just one, when everything inside us isn't broken." Mi-e atât de greu să vorbesc despre cărțile lui Backman și despre magia care se regăsește în fiecare poveste. Sunt foarte puține cărți pe care le-aș reciti oriunde și oricând, care îmi rămân întipărite în suflet indiferent de trecerea anilor. Trilogia în centrul căreia se află un oraș obsedat de hochei este povestea aceea pe care o s-o recomand mereu și o s=o iubesc până la sfârșitul vieții.
Pentru că Backman nu a scris trei volume despre sport, ci prin intermediul sportului a atins subiecte precum corupția, consecințele deciziilor personale, problemele care stau la fundamentul societății, relațiile dintre părinți și copii, iubirea, emoția, empatia, schimbarea, apartenența într-o comunitate. Ideea de comunitate stă la baza tuturor romanelor lui Backman. E ușor să fii atras în mijlocul poveștii, căci orice om de pe lumea asta visează să facă parte dintr-un grup, dintr-o adunare de oameni care sunt mereu acolo unul pentru celălalt, la bine, dar mai ales la rău. Un grup de oameni care au păreri diferite despre aproape orice, care pot să se certe zile întregi pe marginea unui subiect, dar rămân uniți în fața tuturor pericolelor care le amenință comunitatea. Așa a început totul. Un oraș în care hocheiul dictează aproape fiecare aspect al vieții de zi cu zi, aproape fiecare relație sau interacțiune dintre oameni. Hocheiul îi unește și îi separă în același timp, dar la finalul zilei fiecare om știe că se poate baza pe un sat întreg. O altă caracteristică este jocul cu aparențele. Din perspectiva unui cititor, toate personajele sunt de la început ori bune, ori rele. Dar autorul dezvăluie rând pe rând câte o fațetă a personajului, mișcându-se printre aceste aparențe care îl înconjoară. Niciun om nu este doar bun sau doar rău. Cu toții avem o parte întunecată sau mai multe, o parte luminoasă sau mai multe, depinde doar de noi ce alegem să arătăm în fașa lumii. Cred că acest adevăr despre caracterul uman a fost evidențiat cel mai bine în ultimul volum al seriei Beartown. Apar o mulțime de personaje noi, personaje controversate sau oameni simpli, muncitori, aproape plictisitori în normalitatea lor. Despre cei controversați mi-am făcut imediat o părere, iar pe cei încadrați cu succes în normele societății nu i-am crezut capabili de furie, violență sau ură. Dar m-am înșelat. Un alt lucru care iese în evidență pe tot parcursul romanului sau un fel de concluzie / explicație pentru toate problemele societății actuale este lipsa iubirii. Backman insistă foarte mult pe această temă și în special pe consecințele fiecărei decizii mici pe care un om o ia, neștiind că o întreagă comunitate va avea de suferit de pe urma acesteia. Lipsa iubirii este o traumă care se transmite din generație în generație, o traumă care poate degenera ușor spre drumuri periculoase. Iubirea este ceea ce lipsește de la baza societății moderne. Finalul o să vă frângă inima. Nu știu ce ați simțit când ați terminat Us against you , eu am plâns mult și pentru scurtă vreme nu m-am mai apropiat de nicio carte. Acum, la finalul acestei călătorii despre hochei și viață, simt că s-a încheiat o eră. Toate cele trei volume sunt traduse în limba română la editura Art ( Scandalul, Noi contra voastră, Învingătorii ) de către Andreea Caleman. Găsiți aici toate cărțile scrise de Fredrik Backman. Nu ezitați să îl citiți. La începutul pandemiei, Stephen King s-a întrebat ce poveste ar putea scrie astfel încât să se simtă fericit. Ca și cum imaginația sa ar fi așteptat un semn ca să se trezească la viață, povestea a început să se contureze încetul cu încetul, transformându-se și crescând în fiecare zi. Așa s-a născut Un basm, o poveste care teleportează înapoi pe tărâmurile copilăriei, unde lupta dintre bine și rău nu se termină niciodată, iar eroul trebuie să ia decizii de viață și de moarte pentru a salva tot ceea ce iubește. Charlie Reade e un adolescent ca oricare altul. Un elev muncitor, pasionat de baseball și fotbal. Când avea zece ani, mama lui a murit într-un accident de mașină și de atunci nimic n-a mai fost la fel. Tatăl său s-a cufundat în alcool, iar Charlie a fost nevoit să se maturizeze mult prea devreme pentru a-și purta de grijă. A devenit curând un copil-adult care veghea asupra singurului adult din casă. Într-o zi ca oricare alta, Charlie se întâlnește cu o cățelușă pe nume Radar și cu stăpânul ei, Howard Bowditch, un bătrân singuratic care locuiește pe culmea unui deal. Prietenia cu domnul Bowditch se conturează firesc, Charlie fiind un tânăr deschis în fața tuturor experiențelor vieții. Nu își imaginează că viața lui se va schimba definitiv după această întâlnire. Pe Charlie îl așteaptă o lume complet diferită de cea în care trăiește și o mulțime de experiențe care să îi deschidă mintea, ochii și sufletul. Stephen King știe exact cum să-și farmece cititorii, de această dată apelând la cele mai pure și frumoase amintiri din viața unui om - momentele copilăriei. Izvoarele acestor amintiri, poveștile, ne-au înseninat fiecare dimineață și seară, dezvăluindu-ne o mulțime de lucruri despre lume și despre oameni, purtându-ne prin cele mai fantastice locuri. Basmele ne-au învățat diferența dintre bine și rău, dar și necesitatea de a alege cauza pentru care să luptăm. Evident că basmul lui Stephen King nu seamănă cu cel al lui Harap-Alb sau cu alte povești pe care le cunoaștem de mici. Este caracteristic pentru maestrul genului horror, căci explorează cele mai întunecate părți ale caracterului uman și demonii care ne dau târcoale aproape constant, rădăcinile răului și felul în care acesta transformă lumea, dar și lupta de a menține un echilibru constant între bine și rău.
Cartea o găsiți aici. "Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete." (George Santayana) Regimul nazist reprezintă o pată întunecată în istoria omenirii, o perioadă marcată de cea mai profundă cruzime de care e capabilă ființa umană. Chiar și în prezent, aceste povești stârnesc fiori reci pe șira spinării și par desprinse din mintea întunecată a unui bolnav mintal. Au rămas multe istorii nespuse, multe nume pe care timpul le-a îngropat în faldurile lui, mulți eroi care au luptat pentru binele comun și au ajutat cât i-au ținut puterile, dar și mulți monștri ale căror nume nu au fost făcute publice niciodată. Aceasta este povestea lui Henry Oliver Rinnan, agent dublu și unul dintre cei mai sadici criminali de război din istoria Norvegiei. A lucrat pentru Gestapo și și-a desfășurat activitatea în regiunea Trondheim din Norvegia. În 1941, a confiscat o casă din Trondheim, care a devenit sediul general al misiunii naziste. Pivnița a fost folosită ca închisoare și centru de tortură, iar casa era ocupată în întregime de cei care lucrau împreună cu Henry. Pe durata războiului, sute de oameni au fost aduși și torturați cu brutalitate, interogați și chinuiți. Rinnan a fost un servitor fidel al lui Hitler și valora nazismul mai mult decât propria-i viață. A rămas în istorie drept un criminal sadic, un om fără coloană vertebrală care a distrus sute de vieți și al cărui unic crez a fost o ideologie crudă. Să nu uitați numele lor a fost tradusă în 22 de limbi, a câștigat numeroase premii în Norvegia și este un roman bazat pe fapte reale, care spune povestea a patru generații. O poveste despre cel De-al Doilea Război Mondial și efectele grandomaniei unui singur om asupra lumii întregi. Cred că niciodată nu o să înceteze să mă surprindă aceste povești despre extrema cruzime umană care se balansează non-stop cu bunătatea izvorâtă din suflet, aceste două caracteristici umane care încearcă mereu să mențină un echilibru. În tot răul e și un bine. Iar în marea asta de răutate și tortură, au existat picături de bine împrăștiate de-a lungul pământului, luminând slab în întuneric până când s-a făcut lumină. Cartea o găsiți aici.
Pompeii, anul 74. O lume dominată de dorințe murdare, minciuni și oportunități fragile care pot schimba o viață. Un oraș dominat de bordeluri pline de sclave care îndeplinesc fanteziile tuturor, iar sexul este moneda care cumpără supraviețuirea. Amara a fost cândva o fiică mult iubită, răsfățată de tatăl său, lipsită de orice grijă sau temere. Acum locuiește într-un bordel rău-famat, numit Sălașul Lupului, iar familia sa e cufundată în sărăcie după moartea tatălui. Amara a pierdut tot ce avea mai de preț pe lume, iar acum singurul său scop e să stârnească dorința bărbaților. Amara este o tânără inteligentă și perspicace, dar soarta i-a fost potrivnică. Zi de zi, cu sufletul făcut bucăți, bate drumurile din Pompeii alături de celelalte femei de la lupanar, cu care împărtășește o complicitate născută din nevoie. Femeile își povestesc visele și nevoile, această activitate fiind singura lor bucurie și oază de liniște. Amara este atentă la fiecare detaliu, la fiecare oportunitate de care poate profita și foarte curând înțelege că viața ei s-ar putea schimba radical. Dorința pe care o stârnește în mintea bărbaților ar putea fi biletul ei către libertate. Oricare dintre fete ar putea să-și schimbe destinul datorită darurilor pe care le posedă. Iar Amara trebuie să pândească momentul potrivit pentru a putea scăpa din mâinile tiranicului bărbat care conduce Sălașul Lupului. Lupanarul este o poveste despre libertate, despre ambiție, despre dorințele întunecate ale ființei umane. Plasat în Pompeii anului 74, romanul urmărește poveștile unor sclave sexuale nevoite să-și folosească farmecele pentru a produce bani pentru stăpânul bordelului. Sexul este moneda de schimb pentru orice, inclusiv pentru o viață mai bună. Fiecare femeie ajunge să viseze la o viață liberă, în care să iubească cu pasiune, nu doar forțată de împrejurări. Însă nimic nu e ceea ce pare în această lume măcinată de secrete. Orice oportunitate are un preț, adesea imposibil de plătit. Orice lucru sau privilegiu pe care l-ar putea obține își cere, mai devreme sau mai târziu, tributul. Totul se plătește, iar libertatea este cea mai scumpă comoară care a existat vreodată.
Romanul este primul volum al unei trilogii si îl găsiți aici. |
Arhivă
April 2024
|