Plasat în Hendon, într-o comunitate de evrei ortodocși, romanul Nesupunere spune povestea unei femei care a reușit să scape din această comunitate, dar este nevoită să se întoarcă după ce tatăl său moare. Ronit este fiică de rabin, crescută după tradiții și reguli străvechi, dar total nepotrivită pentru această lume plină de norme, discreție și supunere în toate privințele. Moartea tatălui său o obligă să se întoarcă acasă și cu inima stânsă părăsește Manhattan-ul, revenind într-o lume pe care o găsește schimbată și totuși la fel cum a lăsat-o. Comunitatea o vede ca pe o femeie răzvrătită, nesupusă regulilor sau credinței în care a crescut, o cataloghează imediat drept o sămânță rea , dar Ronit nu este deranjată neapărat de acest lucru. Poartî tocuri în continuare, fuste scurte, fumează și își păstrează obiceiurile pe care le-a dobândit în anii petrecuți în New York. Lucrurile s-au schimbat și pentru Esti, prietena ei din copilărie și femeia alături de care și-a descoperit bisexualitatea în urmă cu mulți ani. Acum, aceasta este căsătorită cu Dovid, cel care urmează să devină rabin în locul lui Rav Krushka, tatăl lui Ronit. Pentru Ronit, imaginea lui Esti căsătorită este foarte diferită de ceea ce visau ele să facă atunci când vor fi mari. Conform religiei lor și dorinței tatălui său, Ronit ar fi trebuit să fie măritată deja și să umple casa de copii. Dar ea a visat să evadeze dintotdeauna, să fugă departe de lumea totalitară în care a crescut. Pe Esti însă nu a uitat-o nici acum. I-a fost greu să o lase în urmă, este șocată de schimbarea ei, dar încă o iubește. Nesupunere este romanul de debut al autoarei, crescută într-o comunitate de evrei ortodocși, de unde și plasarea acțiunii în acest context și explorarea religiei în antiteză cu modernismul. Povestea le urmărește pe cele două prietene din copilărie, acum femei mature, cu vieți total opuse. În timp ce una a rămas în sânul comunității, urmând destinul ales pentru ea, cealaltă a evadat cu prima ocazie, lăsând totul în urmă fără urmă de regret. Regăsirea este imprevizibilă pentru amândouă, grea și dureroasă, căci amândouă devin conștiente de sentimentele care nu au încetat să existe.
Tema predominantă e romanului e credința și, mai ales, unde se situează aceasta în lumea modernă. Echilibrul dintre ceea ce ești și ceea ce vor ceilalți să fii e adesea greu de ati, în special când lumea în care te-ai născut nu te reprezintă. Ronit nu e doar rebela care și-a abandonat comunitatea pentru o viață diferită, ea reprezintă tot ceea ce oamenii comunității blamează și judecă. Ronit este bisexuală și înțelege destul de repede că viitorul ei va fi sumbru în rândul comunității. Sexualitatea nu e un subiect despre care comunitatea discută, pentru că intimitatea fiecărui om nu se discută între mai mulți oameni, aceste lucruri se petrec în spatele ușilor închise și de obicei bărbații decid majoritatea aspectelor. E și așa destul de greu să-ți găsești un scop, să-ți faci un rost în viață, darămite când provii dintr-o total desprinsă de modernitate și închistată în obiceiuri străvechi. Naomi Alderman e autoarea romanului Puterea, o distopie în care femeile dețin o putere mortală, iar Nesupunere nu duce nici el lipsă de eroine, femei puternice care să iasă din tipare și să dea un exemplu în comunitatea din care fac parte. Alderman poate fi numită o scriitoare feministă, însă nu doar feminismul e un subiect des întâlnit în romanele sale - sexualitatea, spiritualitatea, puterea , inegalitățile de gen, toleranța sunt teme pe care autoarea le dezbate și a căror importanță o scoate în evidență prin ceea ce scrie. Recunosc că mi-a plăcut mult mai mult Nesupunere, deși sunt două romane scrise total diferit, dar cu aceeși idee de bază - puterea unui om constă în dorința lui de a-și depăși limitele. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Bazat pe celebrul musical de pe Broadway (care se pare că a declanșat o adevărată isterie), Dragă Evan Hansen e un roman emoționant despre anxietate și boli mintale în rândul adolescenților, dar și impactul devastator al acestora asupra relațiilor dintre oameni. Sănătatea mintală e un subiect despre care se discută intens în ultima perioadă și parcă totuși nu e de ajuns. A devenit extrem de popular pentru că anxietatea și depresia nu par să ocolească pe nimeni în secolul XXI, iar oamenii devin din ce în ce mai conștienți de bagajul emoțional pe care îl poartă și importanța acestuia. Multe dintre aceste probleme își au originea în copilărie, atunci când creierul nostru este incapabil să discearnă alte lucruri înafara nevoilor fundamentale (hrană, afecțiune, somn) și în care ne bazăm pe cei care ne-au dat viață să ne ghideze pe drumul cel bun. Norocul nu se află de partea tuturor și astfel apar copiii disfuncționali, care se transformă în adolescenți depresivi și adulți incapabili să-și modeleze propria viață. E greu de spus care categorie de vârstă e cea mai afectată, însă adolescența e în sine o perioadă plină de anxietăți, temeri și întrebări fără răspuns. E o perioadă în care toată lumea pune presiune asupra ta, insistând cât de importante sunt deciziile pe care le iei și ce consecințe vor avea acestea asupra viitorului. S-a demonstrat recent că adolescenții nu sunt furioși și nemulțumiți tot timpul pentru că vor să sfideze pe toată lumea, ci pentru că creierul uman trece prin transformări vizibile, pregătind terenul pentru viitoare provocări. Povestea lui Evan Hansen nu e una neobișnuită. E doar un adolescent care vrea să-și găsească drumul, dar simte că nu se potrivește nicăieri. Vrea doar o șansă la o viață normală, în care să se simtă el însuși, iar oamenii să-l aprecieze pentru ceea ce este. Vrea să fie fericit. Să iubească și să râdă. Dar lupta cu demonii e mai aprigă în fiecare zi. Nimic nu e așa cum ar trebui să fie în viața lui, nimic nu se încadrează în sfera normalului. Dar brusc, are ocazia să trăiască viața la care visează. Să facă parte dintr-o familie normală, să se bazeze pe ocrotirea și respectul unor oameni. Să fie iubit de fata visurilor sale. Să conteze pentru o altă persoană. Să fie VĂZUT, ASCULTAT, ÎNȚELES. Toate acestea prin intermediul unei minciuni (nevinovate). Viața lui se schimbă considerabil, iar ghemul de minciuni crește tot mai tare. Evan realizează că viața e de fapt o luptă fără sfârșit și că cel mai mare obstacol care îi stă în cale e chiar propria persoană. Dragă Evan Hansen e o relatare sinceră și lipsită de dulcegării a unei vieți trăite în umbra anxietății. O poveste emoționantă despre luptele care nu se văd, despre dificultatea de a ieși afară din casă și a interacționa cu alți oameni, despre dorința de a te simți important pentru o altă ființă umană, a te simți ascultat și înțeles, chiar dacă problemele tale poate nu sunt atât de grave sau imposibil de rezolvat. De ce ne confruntăm cu acest val de afecțiuni psihice? Poate din cauză că multe dintre ele au fost considerate până nu demult subiecte tabu sau luate în derâdere, în special în rândul sexului feminin. Al doilea motiv ar fi individualismul care ne caracterizează în (aproape) toate aspectele vieții noastre, indiferența față de problemele altora și focusarea doar pe propriile îngrijorări. E nevoie de un efort colectiv pentru ca bolile mintale să nu mai reprezinte un stigmat sau un subiect rușinos pentru cei care vor să ceară ajutor. Cartea o găsiți aici. Romanul ăsta nu e o poveste înfricoșătoare despre existența unor fobii mult mai rele decât cele cu care te confrunți tu și nici un exemplu despre cum să îți învingi temerile. E doar o poveste despre doi adolescenți care nu se încadrează în tipare, prea puțin compatibili, care se îndrăgostesc subit unul de celălalt și decid să-și asume riscul. Iubirea poate fi și ea o fobie, una destul de complicată și de greu de învins. Relația celor doi e cireașa de pe tort a poveștii, dar premiza e una mult mai intrigantă - membrii unei familii care își trăiesc viețile în funcție de anxietățile lor. Esther, protagonista, e singura care (încă) nu știe ce o sperie cel mai tare, dar evită orice obiect sau situație care i-ar putea face rău. Tatăl lui Esther suferă de agorafobie, iar mamei îi este frică de ghinion. Pe fratele ei geamăn îl sperie întunericul și sunt o familie disfuncțională în adevăratul sens al cuvântului, chinuiți de nenumărate temeri și incapabili să se sprijine unul pe celălalt sau să aibă o relație normală. Toți cred că fricile lor le vor aduce moartea, sub o formă sau alta și refuză să trăiască altfel. Esther e singura norocoasă din acest punct de vedere, ea reușind să găsească (fără să vrea) o persoană care să o pună în fața faptului împlinit. Jonah Smallwood, un fost coleg de clasă, o jefuiește în stația de autobuz, luând cu el și lista ei de frici. Jonah o provoacă să își învingă toate temerile, reușind astfel să intre în lumea ei dată peste cap și să o vindece... Înainte de lansarea cărții, cei de la editură au lansat o provocare pe rețelele sociale, întrebându-și cititorii cu ce temeri trăiesc zi de zi. Cred că pe primul loc se află frica de moarte, urmată de cea legată de siguranța celor dragi. Stăteam și citeam răspunsurile, gândindu-mă ce fobie mă caracterizează, înafară de cele obișnuite cu care pot să trăiesc bine-mersi (frica de insecte, de înălțime etc.) De când am devenit mamă, nu mă părăsește îngrijorarea că ceva rău li s-ar putea întâmpla copiilor mei. Nu e o teamă care să dispară vreodată și cred că orice părinte înțelege despre ce vorbesc și a învățat pe parcurs să trăiască cu ea. Dar cea mai mare teamă o am față de incertitudinea vremurilor în care trăim - faptul că nu mai avem o siguranță legată de vreun aspect al vieților noastre. Totul pare să se schimbe foarte repede și suntem nevoiți să ne adaptăm acestor schimbări, chiar dacă asta înseamnă să ne părăsim locul de muncă, orașul în care locuim sau familia. A devenit din ce în ce mai greu să trăim o viață normală, când totul în jurul nostru pare să se transforme. E probabil cea mai mare binecuvântare și cel mai mare blestem al secolului XXI - schimbarea permanentă.
Dar e în regulă să trăiești cu aceste frici. E perfect în regulă să simți că nu poți trăi fără ceva sau cineva, că nu poți trăi într-un anumit fel sau după cum îți dictează ceilalți. E în regulă să decizi singur când și dacă e momentul să le depășești sau să trăiești cu ele mereu, lăsând opiniile celorlalți să se piardă în vânt. Cartea o găsiți aici. Zânele sunt pline de surprize. Au acționat mai imprevizibil decât mă așteptam, dând dovadă de tot mai multe asemănări cu specia umană. După finalul primului volum, Prințul nemilos, visam deja la o poveste de iubire între Jude și Cardan, dar știam că jocul pentru putere e departe de a fi încheiat. Nu mă așteptam la momente clișeice sau romantisme fără rost , dar am fost convinsă că relația dintre ei va evolua într-o direcție mai mult sau mai puțin siropoasă. Ceea ce s-a întâmplat de fapt e jocul a doi oameni care se luptă pentru putere și pentru dragoste în același timp, neînțelegând că o luptă o anihilează pe cealaltă... Deși primul volum a fost cea mai surprinzătoare lectură a acestui an, Regele malefic nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. A început timid, iar toate strategiile de luptă au fost amănunțit descrise, luate în considerare toate posibilitățile de a merge mai departe, de la cele mai sângeroase până la cele mai pașnice. Abia spre finalul romanului, misterele s-au elucidat, unele bănuieli nefiind altceva decât bănuieli, iar realitatea celor întâmplate mult mai înspăimântătoare decât m-aș fi așteptat. Fiecare personaj are o strategie bine pusă la punct pentru a pune mâna pe putere, lupta dându-se de această dată între adversari antrenați ani de-a rândul, vicleni și capabili de cele mai avansate șiretlicuri. Iar printre ei se află și Jude, pentru care viața a devenit un șir nesfârșit de lupte, gânduri negre și planuri ticluite în miez de noapte. Împărțită între sentimentele pentru Cardan și protejarea tronului, Jude devine ceea ce zânele n-o credeau nicicând capabilă - un luptător neînfricat, capabil să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Singura problemă e că loialitatea ei nu se poate împrăștia în mai multe direcții, iar acest lucru îi dă multe bătăi de cap. Relația ei cu Cardan are parte de multe suișuri și coborâșuri, fiecare dintre ei pășind pe tărâm neexplorat, nesiguri de acțiunile sau sentimentele lor. Miza a devenit mult prea mare pentru a fi aruncată la gunoi de promisiunea unei relații de iubire. Presiunile asupra puterii se simt din toate părțile - de la alte case care au jurat credință noului rege, din partea prințului exilat, Balekin și din partea unui regat la fel de înspăimântător precum este descris, cel al Mării de Jos. Jonglând cu toate amenințările și fiind în alertă maximă în fiecare secundă a vieții ei, Jude nu observă pericolele care o pândesc de aproape, camuflate în persoane de încredere, inclusiv membrii ai familiei sale. Trădarea unora dintre ei vine ca o bombă, destabilizând-o iar și iar. Încrederea ei începe să știrbească și devine tot mai convinsă că singura persoană care nu o va dezamăgi e ea însăși. Chiar dacă acțiunea se petrece într-un tărâm fermecat, plin de creaturi neobișnuite, sunt ușor de remarcat marile teme pe care autoarea le aduce în discuție - feminismul, prioritățile și direcția sexului feminin în secolul XXI, evoluția speciei umane. Prin intermediul lui Jude, care e o muritoare obișnuită, sunt scoase la iveală toate dilemele femeii moderne (nici chiar zânele nu sunt scutite de asemenea îngrijorări) - grija constantă față de părerea celor din jur, abilitatea de a jongla cu toate sarcinile în fiecare zi, eterna căutare a unui echilibru între muncă și dragoste
Subtilitatea cu care autoarea a construit finalul e una demnă de laudă, acesta fiind total imprevizibil, ca un incendiu scăpat de sub control. Nu știu cum vor evolua lucrurile în continuare, care vor fi deciziile lui Jude pentru a-și regăsi atât personalitatea, cât și puterea, dar sunt extrem de curioasă să aflu. Ceea ce transmite prin toate acțiunile și deciziile sale e faptul că nu poate fi învinsă, nici chiar de dilemele specifice unui muritor îndrăgostit până peste cap. Sentimentele sale pentru Cardan vor păli în fața unui viitor glorios sau îi vor oferi o aparentă senzație de calm, o protecție fragilă. Cartea o găsiți aici. Tocmai am terminat de citit una dintre cele mai populare cărți apărute în ultimul timp, un roman despre care toată lumea vorbește și care mi-a dărâmat toate prejudecățile pe care le aveam în legătură cu motivele pentru care a devenit atât de iubit. Prințul nemilos , primul volum al seriei Făpturile Văzduhului , e o carte incredibil de bine scrisă, care se adresează mai mult iubitorilor de fantasy , dar am ajuns să cred că ar putea cuceri pe oricine. Nu știu dacă s-o numesc o carte feministă, una dintre multele povești care deschid un drum în acest sens sau pur și simplu o poveste incredibil de bună despre putere, ambiție și curaj într-o lume potrivnică. Chiar dacă lumea lui Jude e populată de zâne și multe alte creaturi fantastice, desprinse parcă din lumea basmelor, ea reprezintă o oglindă a lumii umane, iar faptele care se petrec nu sunt atât de ieșite din comun sau nemaiauzite - sunt doar situații din viața reală, în care puterea obținută cere și mai multă putere, ambiția unicul drum demn de urmat, iar oamenii din jur devin simple piese de șah care trebuie înlăturate în drumul spre victorie. Cartea m-a surprins din toate punctele de vedere și m-a scos puțin din zona mea de confort (în care intrasem destul de adânc în ultimul timp, refuzând să dau o șansă unor cărți care nu făceau parte din sfera mea literară). Nu prea obișnuiesc să citesc fantasy, dar Prințul nemilos e mai mult un amestec potrivit de romance, thriller și roman polițist ; nu abundă în clișee, are suspans exact cât trebuie, iar dacă pe alocuri am intuit ceea ce urmează să se întâmple sau cum se vor schimba anumite relații dintre personaje, a reușit să mă surprindă până la final. Jude, eroina acțiunii, e încă un motiv pentru care povestea m-a cucerit instant - e o ființă umană într-o lume fantastică, e ambițioasă și hotărâtă, gata oricând să lupte împotriva nedreptăților, dar și să suporte consecințele acțiunilor sale. E greu de abătut din drumul ei, dar viața o surprinde cu situații aparent banale - poate importante pentru un muritor obișnuit, dar nu pentru un războinic în devenire. Nu ai cum să n-o iubești sau cum să nu-i admiri istețimea, curajul și dorința constantă de a-și depăși limitele. "Ambiția are următorul aspect ciudat : te poți molipsi de ea ca de o febră, dar nu e ușor de lepădat."
Fără să fac prea multe precizări legate de acțiunea romanului sau final (pentru că știu deja că s-a discutat mult pe marginea ei, iar cei care nu au citit-o nu au nevoie și de alte spoilere) , voi spune doar că m-a captivat total încă de la primele pagini. În lumea populată de zâne, goblini și alte ființe cu însușiri ciudate, în care oamenii sunt acceptați, dar niciodată integrați pe deplin, fiecare zi pare o luptă pentru supremație. Întotdeauna există un plan pus la cale de cineva, o intrigă, o bârfă care circulă prin tot ținutul, un eveniment important care se apropie și care va avea o influență importantă asupra viitorului. Toată lumea pare interesată de ceea ce se întâmplă în viața celorlalți, de cel care deține puterea supremă și cei care vor să o fure. Există spioni peste tot și niciun secret nu rămâne prea mult timp ascuns. Și din marea asta de ființe care luptă pentru putere, se remarcă o muritoare, care pare să le intuiască slăbiciunile, defectele, dar și neajunsurile. Jude nu vrea putere, vrea doar să se integreze în această lume în care a fost adusă cu forța, vrea să simtă că există un loc și pentru ea, pentru că alternativa de a se întoarce în lumea oamenilor nu pare cu nimic mai bună. Iar datorită încăpățânării fără margini și a focului care îi arde în piept, reușește să se apropie de ceea ce își dorește, să fie la un pas de scopul ei și să-și dea seama că mereu vor exista consecințe și victime colaterale. Aproape de final, se înfiripă o relație pe care o bănuiam, iar Jude e maestra absolută a acțiunii, dovedindu-și dragostea față de membrii familiei sale și dorința neîncetată de a se sacrifica pentru bunăstarea lor. Sunt extrem de curioasă ce secrete ascunde volumul doi, Regele malefic, dar și cum se va termina această serie, de a cărui ultim volum ne vom bucura abia anul viitor. Holly Black a fost o surpriză tare plăcută, iar stilul ei de a scrie denotă măiestria unei scriitoare care intuiește perfect dorințele cititorilor săi. Cartea o găsiți aici. Una dintre cele mai plăcute surprize ale acestui sfârșit de an literar este Prințesa de cenușă, o reinterpretare modernă și feministă a poveștii tradiționale cu o eroină detronată, mult suspans și victoria binelui asupra forțelor malefice. Se adaugă multe replici inteligente, iubire, minciună, tensiune și se încheie cu nenumărate nuanțe de gri și multă culoare, căci ele se potrivesc cel mai bine peisajului lumii de azi. Nu prea citesc acest gen de povești, combinație de fantasy și young-adult, însă m-a surprins plăcut, m-a ținut cu sufletul la gură până la final, iar nota feministă din spatele acțiunii aduce romanul într-un context actual, în care femeile luptă pentru a fi auzite, văzute, luate în seamă, se zbat pentru drepturile lor și au curajul de a vorbi despre lucrurile care până mai ieri păreau incomode. Theodosia avea 6 ani când lumea ei s-a năruit. Mama ei a fost ucisă sub privirile sale, iar ea a devenit prizonieră în propriul regat. Acum Kaiserul conduce imperiul care era cândva al ei, o umilește și o ține captivă doar pentru plăcerea de a o vedea chinuindu-se. Numele ei nu mai e Theodosia, ci Prințesa de Cenușă, un nume care să se potrivească mai bine cu statutul de prizonieră și care să o umilească îndeajuns. Supusă la nenumărate încercări, strânge din dinți și merge mai departe, anticipând momentul când rebela din ea se va trezi și va încerca să lupte pentru o viață normală. S-a săturat să supraviețuiască și atât. Însă ororile pe care le-a suportat nu sunt de ajuns pentru Kaiser - acesta o forțează să își păteze mâinile de sânge, iar pentru Theodosia e prea mult. Acesta e momentul în care totul se schimbă și, chiar dacă nu are o armată cu care să lupte, arme sau aliați de partea ei, are o minte puternică, pe care o poate controla mai bine decât s-ar fi așteptat. Forța fizică nu e de ajuns pentru a învinge dacă mintea nu e aliniată în aceeași direcție. Aventurile lui Theo încep în forță, însă nu avem parte neapărat de o acțiune continuă, ci mai mult de reflexia gândurilor ei asupra lumii înconjurătoare și cum o poate schimba în bine. Știe că există oameni care încă o consideră moștenitoarea de drept a regatului, dar nu știe cum poate lua legătura cu ei și cum o pot aceștia ajuta, având în vedere că trăiesc în aceeași teroare ca și ea. Un plan îi încolțește în minte, însă pe măsură ce avansează, va fi nevoită să aleagă între nevoile minții și cele ale sufletului...
Chiar dacă avem în fața ochilor o reinterpretare a basmelor, cartea surprinde aspecte ale vieții moderne, în special acest curent feminist care prinde tot mai mult contur. Îmi vine în minte o scenă dintr-un serial/film în care ideea principală era faptul că uneori prințesa este nevoită să se urce ea însăși pe calul alb și să plece în căutarea propriului destin, fără să-l mai aștepte pe prințul capabil să le facă pe toate. Independența și puterea feminină capătă tot mai mult culoare în zilele noastre din cauza discriminării de gen care încă există - femeile nu sunt considerate capabile să practice anumite meserii sau sunt împiedicate s-o facă, le sunt diminuate puterile în nenumărate situații și sunt (până la proba contrarie) sexul slab. Însă acest gen de afirmații tind să o ia pe o pantă descendentă pentru că tot mai multe femei au curajul să vorbească despre abuz, despre discriminarea de orice fel, despre situațiile în care au fost umilite fără motiv. Nu trăim într-o lume de basm și, cu siguranță, nu ne salvează nimeni de greutați sau obstacole. De cele mai multe ori, suntem nevoiți să ne salvăm singuri. "Mama era cunoscută drept Regina de Foc, o întruchipare a puterii. Eu sunt Prințesa de Cenușă, o batjocură." "Muzica se pornește și mintea îmi zboară înapoi la mama. E genul de muzică pe care ea dansa, rotindu-se în timp ce fusta i se ridica, dezvăluindu-i picioarele, învârtindu-mă și pe mine cu ea, până amețeam amândouă. E genul de muzică pe care ea și Ampelio dansau, îmbrățișându-se strâns. Acești oameni nu merită să o asculte ; nu merită nimic din toate acestea. Strâng pumnii de furie, ascunzându-i în poalele rochiei." "Sunt furioasă. Sunt flămândă. Și îmi promit că, într-o zi, îi voi vedea pe toți cum vor arde." Cartea o găsiți aici. Cât la sută din viața noastră e destin? Cât la sută e liber arbitru? Ce înseamnă de fapt destinul? Suntem capabili să îl schimbăm? Sau lucrurile care sunt menite să se întâmple se întâmplă oricum, în ciuda eforturilor noastre? De o profunzime aproape dureroasă, o sensibilitate aparte și o scriitură excepțională, Imortaliștii îi are în prim plan pe frații Gold - Simon, Klara, Daniel și Varya. Proveniți dintr-o familie evreiască, cu un tată mai mult absent, preocupat în totalitate de atelierul de confecții pe care îl conduce și o mamă exuberantă și plină de viață, cei patru copii se iau la întrecere cu destinul într-o zi sufocantă de iulie 1969. Plictisiți, moleșiți de la căldura insuportabilă și mereu în așteptarea unor lucruri palpitante, acceptă propunerea lui Daniel de a merge la o femeie de pe strada Hester, care le va spune data morții și alte detalii despre cum va decurge viața lor. Varya este destul de reținută, dar Simon și Klara ciripesc de încântare, convinși că vor avea ce povesti la sfârșitul verii și dornici de o aventură nemaitrăită până atunci. Nimic nu se întâmplă așa cum și-au imaginat - fiecare intră pe rând la această femeie misterioasă, convinși fiind că vor găsi răspunsurile de care au nevoie. Însă ceea ce le spune femeia îi șochează, chiar dacă vor să pară indiferenți și detașați de situație. Curând ajung la concluzia că totul a fost o greșeală imensă, iar femeia doar o impostoare care vrea să-și câștige banii cât mai ușor. Vorbele femeii reverberează mulți ani după și niciunul dintre ei nu uită data la care le-a prezis femeia că vor muri... Fiecare alege să folosească această informație diferit - Simon decide să profite de fiecare clipă a vieții sale, să fie curajos și să-și recunoască orientarea sexuală, chiar dacă acest lucru va atrage cu sine consecințele de rigoare ; Klara își transformă viața într-o magie continuă, așa cum și-a imaginat mereu că va trăi, o nomadă veselă, plină de culoare, dar care nu e scutită de necazuri și obstacole ; Daniel, cel mai detașat dintre toți (aparent) de vorbele femeii, devine medic militar, așa cum și-a dorit mereu, iar munca lui devine un mod de a trăi, căpătând o însemnătate deosebită în mintea sa ; Varya, cea mai lucidă și pragmatică dintre toți patru, devine cercetător la institut faimos, studiind longevitatea și cauzele îmbătrănirii, ceea ce nu o împiedică să experimenteze anxietatea, frica permanentă și sentimentul de vină. Modul în care îți trăiesc viețile nu se datorează numai spuselor femeii, ci personalităților lor extrem de diferite - sunt incapabili să se accepte unul pe celălalt după această întâmplare, fiecare consideră că ceea ce face e mult mai important decât ceea ce fac frații săi, iar aceste bariere îi împiedică să mai aibă o relație normală, o relație care să le permită să-și împărtășească temerile, visele și incertutidinile. Mi-a plăcut extrem de tare partea Klarei, dar în aceeași măsură și cea a Varyei - pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare, cele două surori aleg stiluri de viață opuse, însă ceea ce le unește e tocmai inabilitatea de a trăi așa cum și-au dorit. În timp ce Klara se ascunde sub măștile colorate, sub trucurile magice și sub indiferența prea des afișată, Varya își pune nenumărate protecții, căci toate pericolele vieții reale o sperie și o încântă în egală măsură. Varya e surpriza acestui roman, secretul ei fiind dezvăluit aproape de final și aruncând în aer toate aparențele și limitările sale. Cuvintele mele sunt sărace pentru a descrie forța acestui roman, curajul autoarei de a vorbi despre subiecte considerate tabu, dar în special despre curajul și fragilitatea ființelor umane. Unii dintre noi credem prea tare în destin, alții suntem de părere că îl putem influența din când în când prin deciziile noastre - ceea ce demonstrează această carte e că nu putem fugi de el, oricât de mult ne-am dori. Ceea ce e menit să se întâmple, indiferent de influențele sub care ne adăpostim, se va întâmpla. Cartea o găsiți aici. Emma O'Donovan era o adolescentă obișnuită. Frumoasă, inteligentă, conștientă de calitățile sale și cu o nevoie constantă de a fi în centrul atenției. Înconjurată mereu de prietenele sale, de băieți care ar fi făcut orice să îi între în grații, de nenumărate persoane care îi cereau sfatul. Totul se schimbă într-o noapte. Din fata populară și cu un viitor strălucit în față, se transformă în târfa care a provocat toată situația. Dovezile violului apar pe rețelele sociale, iar în curând micul orășel în care trăiește vorbește doar despre ea. Și-a căutat-o... E doar vina ei... Pozele rămân dovada vie a ceea ce s-a întâmplat, obligând-o să își amintească în fiecare zi, în fiecare secundă. Viața ei devine un șir nesfârșit de zile amare, în care rutina nu își mai găsește locul, iar lucrurile simple pe care înainte le făcea fără să gândească necesită acum un efort supraomenesc... Trăim într-o societate care își condamnă victimele și le arată cu degetul, în timp ce agresorii se bucură de prezumția de nevinovăție. Judecăm des și fără să crâcnim, căci ne imaginăm că știm mai bine ceea ce s-a întâmplat. Ne vine greu să credem că, având în vedere circumstanțele, victimele ar putea să aibă dreptate. În special când victima e o femeie. Trăim într-o lume în care femeile sunt condamnate pentru ceea ce li s-a întâmplat, în timp ce agresorilor li se găsește mereu o scuză. "E bărbat", "A fost provocat", "Fusta aia era prea scurtă", "Cine a pus-o să bea?"... Dar în realitate, nimeni nu merită să treacă prin asemenea experiență, oricât de mult ar fi greșit, oricât de tare și-ar fi dorit să atragă atenția. Credem că știm mai bine, dar nu e așa. Adolescența e o perioadă dificilă, în care îți cauți drumul cu disperare și nu ai suficientă experiență pentru a distinge binele de rău sau nuanțele de gri din anumite situații. Nu ești suficient de matur pentru a decide anumite lucruri, dar ar trebui să fii în stare să decizi ceea ce se întâmplă cu tine și cu corpul tău. Ar trebui să fii ascultat atunci când spui NU, să fii înțeles și acceptat pentru ceea ce ești. Dar nu trăim într-o lume ideală. Abuzul sexual există, chiar dacă este un subiect tabu, chiar dacă în jurul nostru nu există cazuri sau nu am aflat de existența lor. Dar e necesar să vorbim despre el, despre consimțământ și despre consecințele lui. Mai ales despre consecințe - victimele abuzurilor sexuale nu se confruntă cu înțelegere și empatie după aceste episoade, ci cu valuri de ură și vinovăție, depresii crunte și amenințări cu moartea. Un alt aspect important, care apare nu doar în romanul de față, ci și în cartea lui Backman, Scandalul este această cultură a violului în rândul sportivilor. Acești băieți cărora li se spune că pot face orice, că pot obține orice, că li se cuvine totul, inclusiv fetele la care râvnesc. Nu e nevoie că acestea să îi placă sau să fie de acord, căci ei sunt cei care merită totul. E șocant și inuman să crești în acest spirit al călcării pe cadavre pentru a ajunge undeva. Și nu doar în grupurile sportive se întâmplă aceste abuzuri, ci și în mediile în care, aparent, ai de-a face cu oameni inteligenți, cu bun-simț și respect pentru semenii lor - televiziune, presă, cinematografie etc. Cred că ne amintim cu toții amploarea fenomenului #metoo, când nenumărate personalități de la Hollywood au mărturisit chinurile prin care au trecut, apropourile sexuale la tot pasul și luarea în derâdere. A fost nevoie de mult curaj pentru ca toate acele femei să-și spună povestea, să stea în fața lumii și să-și arate rănile, anticipând consecințele, judecata și părerea celor din jur. După toate declarațiile și mărturisirile celor care s-au confruntat cu această experiență, actrița Natalie Portman spune că încă lucrează pentru a schimba industria în care a crescut și că nu e normal să trăim într-o societate în care bărbaților li se pare firesc să se comporte urât, iar femeilor să fie rănite. Romanul ăsta mă va bântui mult timp, așa cum avertizează prima copertă, iar cel mai frustrant lucru e chiar finalul. Nu am înțeles nici acțiunile Emmei de dinainte de viol, nici cele de după. Nu există doar vinovați și victimă - lucrurile sunt mult mai complicate decât atât ; oricât de detaliat ar fi descris autoarea gesturile și promiscuitatea protagonistei, Emma e o victimă a lumii în care trăiește, a prejudecăților și a așteptărilor de la cei din jurul ei, la fel cum sunt și prietenele ei sau băieții cu care obișnuiau să petreacă, pe care îi ademeneau încontinuu, simțind poate că nu există limite pentru ei. Până când, într-o bună zi, au existat prea multe limite pentru o viață normală... Nu e o lectură comodă,nu vă sfătuiesc să o citiți dacă vreți să vă relaxați și să uitați de griji, căci vă va izbi realitatea în față mai tare decât v-ați putea imagina. Cartea o găsiți aici. Internetul ne ocupă o mare parte din viață, în aceeași măsură în care ne simplifică anumite îndatoriri sau ne reamintește lucruri pe care le uităm în tumultul preocupărilor zilnice. Cu cât tehnologia evoluează mai mult și mai repede, avem senzația că deținem controlul asupra timpului nostru, când de fapt e tocmai invers. Lumea virtuală reprezintă o portiță de scăpare pentru mulți dintre noi, căci avem impresia că acolo nimeni nu ne cunoaște cu adevărat și nimeni nu poate vedea cât suntem de speriați, de anxioși sau de conduși de propriile frici. Reprezintă un spațiu al evadării, contactul vizual nefiind obligatoriu, iar identitățile false ușor de creat. Practic, poți să fii oricine fără ca ceilalți să bănuiască cine se află în spatele unui profil. Și, la un moment dat, ajungi să te identifici atât de tare cu identitatea virtuală încât cea reală pare aproape invizibilă. Nu mai știi cum să reacționezi față de ceilalți decât din spatele unui ecran, nu mai vrei să construiești relații fără să stai în spatele unui scut format din email-uri și mesaje în miez de noapte. Curajul e pretutindeni în sfera internetului, dar în viața de zi cu zi lipsește cu desăvârșire. Și ce faci atunci când cele două lumi în care exiști se întâlnesc pentru prima dată, riscând să-ți năruie existența? Francesca Zappia spune povestea Elizei, o adolescentă timidă și introvetită, fără prieteni, fără speranțe de a se descurca vreodată în viața reală. În sfera virtuală, e LadyConstellation, creatoarea unor benzi desenate , cu milioane de fani în întreaga lume. Atunci când unul dintre colaboratorii ei din spațiul virtual se mută la aceeași școală, cei doi încep să dezvolte o relație , Eliza ieșind încet, încet din carapacea ei. Dar secretul ei este dezvăluit din greșeală și cele două lumi în care există se contopesc, amenintând să-i distrugă orice șansă de a deveni un adult normal. Povestea Elizei e aproape universală în era tehnologiei - milioane de adolescenți se regăsesc doar în spațiul virtual, fiind incapabili să interacționeze cu ceilalți în viața reală. Internetul le oferă un plan de evadare, un loc unde pot să se regăsească pe sine așa cum vor și când vor, reușind să-i îndepărteze de realitate puțin câte puțin. Există niște limite imprecis delimitate între cele două lumi, iar faptul că nu le putem identifica reprezintă practic problema de bază a evoluției tehnologiei. Atunci când cineva devine incapabil să mai poarte o conversație privindu-și în ochi interlocutorul intervine adevărata problemă. Ascunși în spatele ecranelor, suntem cu toții curajoși și dornici de a face bine. În realitate însă, tăcem de cele mai multe ori. Asistăm pasivi la evenimente care nu au nicio legătură cu noi, dar care ar trebui să ne miște. Distribuim cauze nobile pe rețelele sociale, știri de interes mondial sau ironii create în spațiul virtual, dar suntem incapabili să spunem ce ne doare, ce ne macină, ce ne deranjează la cei din jur. Nu putem să deschidem gura atunci când trebuie, căci adevărul riscă să ne rănească mai tare decât ghemul de minciuni care ne taie respirația. Și poate că e de înțeles de ce totul pare mai simplu într-o lume virtuală, în special pentru adolescenți. Poate că e scuzabilă această evadare atunci când lumea din jur nu ne mai acceptă așa cum suntem, nu ne mai suportă vorbele și adevărurile, căci pe internet putem fi cine vrem să fim și există puține consecințe care să ne demonstreze contrariul. Dreptul la liberă exprimare domnește pe toate rețelele sociale, împreună cu știrile false și limbajul trivial. Nu există nimeni care să facă diferența între ele. Dar nu vom putea niciodată să pretindem altcuiva să vină și să traseze anumite limite. Limitele le trasăm chiar noi, cu ceea ce spunem, ce dezvăluim, cât la sută ne arătăm așa cum suntem și mai ales, cine poate să vadă lucrurile astea. Eliza și monștrii ei e un roman care merită citit - poate veți privi lumea altfel. Și pe cei din jur. Cartea o găsiți aici. Puterea e o povară grea, oricât de mult ai încerca s-o întorci pe toate părțile pentru a-i găsi avantajele. Te scoate din minți, te conduce mai mult decât conduci tu cu ajutorul ei, te aduce de multe ori în situații de viață și de moarte. Puterea unui om va trezi mereu sentimente contradictorii în ceilalți. Oamenii așteaptă mult de la cei puternici - așteaptă minuni și fapte bune, așteaptă dreptate universală și trasarea unor granițe clare. Iar așteptările le sunt adesea năruite, căci puterea unui om, a fiecărui om de pe planeta asta sunt ceilalți. Într-o lume ideală, poate că singura putere ar reprezenta-o empatia, dragostea, felul cum ne raportăm la ceillați. "Oricât de complicat îți imaginezi că e, ei bine, lucrurile sunt și mai complicate de-atât. Nu există scurtături. Nici spre înțelegere, nici spre cunoaștere. Nu poți să pui pe nimeni într-o categorie. Ascultă, nici măcar o piatră nu e la fel cu alta așa că nu știu cum v-ați trezit voi să etichetați oamenii cu un cuvânt și să credeți că știți tot ce de știut." Romanul lui Naomi Alderman este o distopie sângeroasă și fermecătoare, o proiectare a unui viitor în care femeile dețin puterea absolută și se folosesc de ea pentru a trasa un curs nou al lumii. Din momentul în care femeile devin conștiente de puterea lor și de efectele ei asupra celorlalți, totul devine o luptă crâncenă pentru putere, teritoriu, bani etc. La început, e asemenea unei epidemii - nimeni nu știe ce se întâmplă, câte persoane sunt afectate, cine va descoperi leacul. Dar totul se răspândește cu o viteză uluitoare, iar bărbații devin din vânători vânat și sunt nevoiți să găsească o cale de a supraviețui. Evident că războiul împotriva prejudecăților și a cutumelor învechite stă să izbucnească, ambele sexe fiind afectate de eterna luptă a tuturor împotriva tuturor... Există patru perspective ale poveștii, dar se înmulțesc la un moment dat, căci autoarea le dă tuturor personajelor aceleași drepturi - de a-și expune părerile și experiențele liber, fără să se teamă că lezează adevărul sau principiile celorlalți. Subiectele abordate sunt egalitatea sexelor, diferențele care ne apropie și cele care ne despart, dar și prejudecățile pe care ne bazăm întreaga existență, fără să acceptăm alte unghiuri sau perspective. La un moment dat, devine greu de citit, greu de imaginat că am putea cândva să asistăm la asemenea orori (indiferent că sunt îndreptate împotriva femeilor sau a bărbaților) , dar pe măsură ce motivele fiecărui personaj se dezvăluie, am realizat că autoarea repovestește trecutul îndepărtat, în care războaiele erau la ordinea zilei, cu certitudinea că acestea se vor întâmpla din nou, sub o formă sau alta. Perspectiva e înfiorătoare, însă la o privire mai atentă, secolul XXI e marcat de nenumărate războaie, fie ele vizibile sau nu. Trăim într-o lume care nu poate să accepte dreptul la liberă exprimare, argumentele valide sau oamenii care încearcă să iasă din plasa minciunilor în care suntem prinși cu toții. Cei care ies din rând sunt arătați cu degetul și condamnați la tăcere. O dată ce am înțeles adevărurile din spatele acestui roman, am început să îmi pun întrebări serioase legate de viitorul nostru - văd în fiecare zi polemici legate de cele mai inofensive subiecte, văd multă ură mocnind în jurul meu și de cele mai multe ori mi se pare că stăm cu toții pe un vulcan gata să erupă. Războiul dintre sexe, precum și emanciparea femeilor sunt subiecte des abordate de autorii contemporani. Însă Puterea întoarce cumva atenția de la feminism, concentrându-se pe o răzbunare adusă sexului masculin - bărbații sunt tratați în același mod în care sunt tratate milioane de femei din întreaga lume. Acțiunea devine o violență ieșită din comun, căci răzbunarea supremă e păstrarea bărbaților cu gene bune pentru crearea de noi vieți și perpetuarea speciei umane. Deși unele pasaje sunt dificil de citit și greu de imaginat, femeile trec prin asemenea experiențe peste tot în lume. Și nu există încă acea egalitate despre care vorbim cu toții - există în continuare aceleași prejudecăți, aceeași ipocrizie și subestimare a sexului feminin, aceleași etichete puse înaintea oricărei vorbe. Probabil că am putea vorbi la nesfârșit despre toate implicațiile sociale, rasiale și umane evocate în acest roman, însă vă pot spune cu siguranță că e una dintre cele mai vocale cărți pe care mi-a fost dat să le citesc anul acesta. Încă am sentimente contradictorii legate de ea, dar v-o recomand cu certitudinea că ceea ce descrie autoarea va trezi ceva în noi - o scânteie, o dorință de a schimba puțin lumea din jurul nostru. E cert faptul că omenirea a ajuns la o răscruce de drumuri, iar direcția spre care se îndreaptă va fi stabilită doar de noi. Cred că toate aceste romane, distopii sau nu, au menirea de a schimba măcar câteva mentalități, poate și niște direcții sau prejudecăți... Cartea o găsiți aici. |
Arhivă
April 2024
|