"Creierul nostru este plin de speranță."
"În absența unei speranțe reale, membrii familiei lovite de această boală se pot uita pe site-ul Asociației Alzheimer, între un scutec schimbat și mâncarea de sugari cu care își hrănesc părinții, pentru a afla ultimele descoperiri : un nou cromozom purtător de gene este asociat cu boala, încă o enzimă vitală este absentă la bolnavii cu Alzheimer. Și totuși, ăn spatele fiecărui cuvânt pe care îl citesc cu răbdare se ascunde inevitabil aceeași întrebare latentă și disperată : Oare știința progresează cumva? Sau se mulțumește să dea o formă mai puțin complicată unei lipse de speranță vechi de când lumea?" "Un loc fără gînduri, desăvârșit. Un loc izbăvit de trecut și de viitor. Un loc unde nu-ți aminteai nimic, așadar nu pierdeai nimic. Un loc unde trebuia doar să se gândească la un drum pe care dorea să-l aibă." Cum ar fi să pierzi rând pe rând toate lucrurile care te definesc ca persoană și ființă umană? Pun pariu că nu ți-ai pus niciodată întrebarea asta. Ai fost prea ocupat ca să te gândești la așa ceva. Întrebările fără răspuns nu își au locul în mintea ta. Alergi în fiecare zi tot mai repede, încerci să faci cât mai mulți bani, să vizitezi locuri cât mai exotice, să îți întreții familia care îți cere tot mai mult. Până când începi să uiți anumite lucruri, te trezești dimineața lângă persoane complet străine, nu știi nici măcar unde te afli. Oare asta e casa ta? Un hotel? Un spital? Brusc, începi să te bâlbâi, nu mai reușești să accentuezi gândurile, amintiri nu mai ai și parcă toate puterile te părăsesc. Dacă nu te regăsești , înseamnă că ești norocos. Ești liber să te bucuri de cel mai important bun pe care îl ai : SĂNĂTATEA. Această carte este despre neputință. Neputința unui tată de a-i mărturisi adevărul fiicei lui. Neputința unui fiu de a ameliora starea mamei lui. Neputința noastră în fața forțelor destinului, încercând să-i dăm haosului un nume. Neputința de a-ți aminti prezentul.
P.S. Am amintit mai sus doar câteva simptome care apar la acești bolnavi și am decis să mă opresc. Cei interesați de mai multe detalii despre maladia Alzheimer sau doritori să facă o donație pentru cercetare pot vizita site-ul Alzheimer's Association la adresa www.alz.org .
Povestea Uitării by Stefan Merrill Block
My rating: 5 of 5 stars "Creierul nostru este plin de speranță." View all my reviews
0 Comments
"...se minuna de cât de fidel îi apărea, chiar și după atâta vreme. Dintr-o dată, era ca și cum s-ar fi aflat în camera alăturată și nu plecase de lângă ea decât de o clipă ; degetele îi fremătau de parcă tocmai o atinsese. Și durerea pierderii, pe care o zăgăzuise în el atâta vreme, a răbufnit, l-a inundat și el s-a lăsat purtat dincolo de controlul voinței lui; nu-și mai dorea să se salveze. Apoi a zâmbit duios, ca unei amintiri ; s-a gândit că are aproape șaizeci de ani și că ar trebui să-i fie deja străină o asemenea pasiune, o asemenea iubire.
Dar nu-i era străină, știa prea bine, niciodată nu avea să-i fie. Dincolo de amorțeală, de indiferență, de depărtare, era acolo, intensă și constantă ; fusese mereu acolo."
Stoner nu e un personaj demn de milă.
Stoner e un om simplu, un om de o bunătate care sfidează societatea în care trăiește, o persoană care își depășește condiția, chiar cu riscul de a se îndepărta de cei care i-au dat viață și care descoperă marea dragoste în momentul în care era convins că viața nu mai are ce să îi ofere, că nu îl mai așteaptă nici o surpriză... Stoner e (în) fiecare dintre noi. O carte excepțională într-adevăr. Își merită toate laudele.
Viața e despre a-ți căuta drumul. Viața e despre a te găsi pe tine. Viața e despre credința că poți face mai mult, mai bine, că poți salva ceea ce e condamnat de la bun început. Viața e despre dragoste. Și dragostea e oarbă.
P.S. Intuiția nu mă înșeală când vine vorba de cărți bune. Și bineînțeles că i-am dat 5 stele pe Goodreads. Ar fi meritat chiar mai multe.
Deși de obicei nu respect această ordine, întâi am văzut filmul, care mi-a trezit dorința de a citi cartea. Atât filmul, cât și cartea, trebuie să recunosc, sunt delicioase. Lăsând la o parte măiestria și pasiunea cu care gătesc (din film) și fantasticele descrieri ale alimentelor și tehnicilor (din carte), ai vrea să te teleportezi și să ajungi să guști din preparatele acelea. Sau dai o fugă până la bucătărie și te mulțumești cu un sandwich, căci îți lipsește îndemânarea, dar și ingredientele. Mai în glumă, mai în serios, am savurat cartea de la prima până la ultima pagină, iar filmul mi-a trezit niște emoții pe care nu le-am regăsit în scrisul autorului.
Recomand! Atât cartea, cât și filmul.
"Singura modalitate de a păstra o femeie este să o pictezi."
"I-am aparținut, în întregime. Și a meritat. Fără nici o îndoială, a fost cea mai bună relație pe care am avut-o cu cineva. Știu că e groaznic să spun așa ceva, și că mă gândesc inevitabil la Daniel, la ceea ce înseamnă el pentru mine, la cât de importantă este pentru mine relația noastră. Însă știu că așa a fost și ar fi absurd acum să nu recunosc." "Fiecare dintre noi a dat cu bâta în baltă cel puțin o dată, în situații dificile. Toți am părăsit pe cineva când avea cea mai mare nevoie de noi." "Viața oamenilor e plină de iubiri imposibile rămase prin cotloanele prăfuite ale minții." "Nou și modern - atributele cele mai perisabile din câte există." "Tot ce poți face cu o femeie e să o modelezi după gustul tău, zice Amadeo, fără patimă, urmărind stucaturile tavanului, ușor amețit de alcool. Să o iei ca pe o materie primă, ca un diamant brut, apoi să îndepărtezi tot ceea ce are în plus pentru a-i da exact forma dorită de tine." "Obsesia lui. Teresa lui. O frumusețe nepământeană, cu privirea piezișă, așa cum o avusese dimineață, când voise să-l părăsească. Teresa privind dincolo de viață, dincolo de orizontul pe care el i-l trasase. Teresa lui, singura femeie pe care și-a dorit s-o facă fericită. Captivă între acele ziduri, dar pierdută pentru totdeauna." Un thriller captivant, care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de Barcelona. Prima dată a fost după ce am citit cărțile lui Zafon și trebuie să recunosc că tânăra scriitoare, Care Santos a împrumutat puțin din stilul acestuia, din misterul care învăluie fiecare pagină. Am stat cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. A reușit să mă prindă repede, date fiind ingredientele esențiale ale poveștii : dragoste în vremuri de mult apuse, artiști, pictori, crimă, suspans.
Nota 20, 5 stele pe Goodreads și încă o carte dragă sufletului meu! Imposibil de descris în cuvinte!
"Mamele nu se duc în rai când mor. Capătă învoire specială de la Dumnezeu să mai rămână prin preajmă o vreme şi să-şi vegheze copiii, orice s-ar fi petrecut între ei în timpul scurtei lor vieţi de muritori."
"Oamenii spun că gemenii sunt două trupuri cu un singur suflet. Dar ele erau mai mult de-atât. Erau un singur trup şi un singur suflet. Soartă şi Destul. Când una închidea ochii, cealaltă orbea. Dacă una era rănită, cealaltă sângera. Iar când una dintre ele avea coşmaruri, inima celeilalte bătea nebuneşte în piept." "Puteai să-ţi botezi copilul „Onoare“, atâta timp cât era băiat. Bărbaţii aveau onoare. Bărbaţii în etate sau între două vârste, chiar şi băieţii de şcoală care încă miroseau a lapte de mamă. Femeile nu aveau onoare. În schimb, aveau ruşine. Şi, aşa cum ştia toată lumea, „Ruşine“ ar fi fost un nume jalnic." "Nu-i trecuse niciodată prin minte că puteai să înşeli pe cineva drag. Până în ziua aia, nu ştiuse că puteai să iubeşti pe cineva din toată inima şi totuşi să fii gata să-l răneşti. Era întâia lui lecţie despre complicatele însuşiri ale iubirii." "Sunt două lucruri pe lume care fac un băieţandru să devină bărbat. Primul e dragostea unei femei. Al doilea e ura altui bărbat“. "Nu existau pavaje de aur în Istanbul. Ori altundeva în lume. Nici vise de împlinit. Astfel de lucruri existau doar în basme şi legende. Lumea reală, cu oamenii ei reali, semăna cu un amestec de zahăr şi ţărână şi avea, mai mult sau mai puţin, acelaşi gust. Oare ea nu ştia asta?" "Mă întreb adesea cum e să ai o soţie. O femeie care să-ţi cunoască slăbiciunile şi eşecurile mai bine chiar decât tine, toate spaţiile moarte, care să aibă harta sufletului tău desenată în palmă şi să te iubească totuşi. Cineva care să-ţi sădească în inimă o viaţă de lucruri atât de plăcute, însă atât de mici, încât să nu-ţi dai seama cât depinzi de ele până când le pierzi." "Atunci şi acolo am înţeles că nu e bine să tremuri de frică. Dacă aş fi dat dovadă de slăbiciune, m-ar fi călcat în picioare. Toată lumea asta blestemată m-ar fi călcat în picioare. Dar dacă eram puternic, într-adevăr puternic, nimeni n-ar fi putut. De atunci nu m-am mai arătat niciodată slab. Plin de vinovăţie, da. Complet orbit de greşeli. Dar nu slab. Niciodată." "Ea era poarta lui spre o lume care, deşi mai neclară şi mai periculoasă, părea totodată mai reală. Îl deranja enorm că era o iubire nepermisă, însă posibilitatea de-a o pierde în orice moment nu făcea decât să-i sporească dorinţa chinuitoare de-a o avea. Era veriga lipsă din viaţa lui, legătura cu trecutul, cu strămoşii, cu latura lui orientală. Iubirea ei compensa piesele rătăcite şi timpul pierdut." "Când deveneai prima oară tată, îţi închipuiai copilul ca pe o prelungire a ta. Te umplea de mândrie, de un sentiment de împlinire şi înrădăcinare, până ajungeai să-ţi dai seama, încetul cu încetul, că un copil era propria lui creaţie. Nu se abătea de la destinul lui, oricât de mult ţi-ai fi dorit, l-ai fi îndemnat sau l-ai fi silit să meargă pe urmele tale" "Peste ani, lucrând în numeroase oraşe vestice şi observând viaţa primei generaţii de imigranţi, îşi aducea mereu aminte scena aceea. Şi ei erau smulşi din mediul lor natural. În noul decor respirau greu, vulnerabili, aşteptând ca oceanul să-i ia înapoi sau ca nisipul să le înghită stinghereala, să-i ajute să-şi găsească locul." "-Când oamenii mor, mor plini de teamă, a spus. Îți pretind totul, iar ca medic e de datoria ta să le dai, să-i alini, să-i ții de mână. Dar copiii mor exact așa cum trăiesc - plini de speranță. Ei nu știu ce se întâmplă, așa că nu așteaptă nimic, nici nu-ți cer să-i ții de mână - în schimb, tu te trezești simțind o mare nevoie să te țină ei de mână. Cu copiii ești pe cont propriu. Înțelegi?"
"În cele din urmă, fără să se mai scrie în ziar, l-au împușcat pe tigrul acela fără picioare chiar acolo, pe lespedea de piatră din cușca lui. Omul care-l crescuse - cel care-l hrănise cu biberonul, îl cântărise, îi făcuse baie, îl plimbase prin grădină în rucsac, ale cărui mâini apăreau în toate pozele făcute pe vremea când acesta era doar un pui - apăsase pe trăgaci. Se mai spune că, în primăvara care a urmat, partenera acestui tigru și-a ucis și devorat unul dintre pui. Pentru tigroaică, anotimpul acesta însemna de pe-acum lumină roșie, văpaie dogoritoare, zgomote care urcă și coboară asemenea unor țipete. Așa că îngrijitorii i-au luat puii rămași în viață și i-au crescut acasă la ei, alături de animalele lor de companie și de copiii lor - acasă la ei, unde săptămânile se scurgeau fără curent electric și fără apă. Acasă cu tigrii." Tea Obreht a reinventat basmul și l-a readus în lumea modernă, atât de preocupată de succes și bani, încât a uitat să se bucure de povești. M-am simțit ca un copil care deschide fascinat o carte de basme, iar în scurt timp aceasta devine însoțitorul cel mai drag al lui. O ia cu el peste tot, o îngrijește ca pe nimeni alta, o dezmiardă, își clătește ochii cu paginile ei frumos colorate și pline de cuvinte cu tâlc. Copilăria mea încă nu s-a terminat. Cu toate că pe parcursul anilor, bucuriile simple și-au pierdut din intensitate, cărțile nu și-au pierdut niciodată farmecul pentru mine. Citind această carte, m-am teleportat cumva în lumea copiilor, în lumea plină de mister a curții bunicilor, a activităților atât de dragi repetate zilnic împreună cu aceștia. Povestea omului fără de moarte, dar și povestea soției tigrului sunt ambele la fel de fascinante pentru mintea umană setată deja pe grijile și îndatoririle de zi cu zi. Dragostea pentru animale se reflectă în aproape toate poveștile din carte, fie că e vorba despre tigri, elefanți sau păsări exotice. Singurul lucru cu care nu m-am împăcat prea bine a fost descrierea amănunțită a unor locuri din trecut, sate, peisaje rurale, fascinante de altfel, dar care țineau puțin acțiunea pe loc. A fost ceva diferit față de ceea ce am citit în ultima vreme și aștept cu interes următorul roman al autoarei. Dacă ați citit cartea , aștept și alte păreri sau comentarii și, de ce nu, recomandări pentru viitor! I'm open minded ;)
Cartea asta m-a lăsat fără replică.
Eterna luptă dintre ceea ce trebuie să faci și ceea ce ai vrea să faci cu adevărat e perfect descrisă, dar și trăită de protagonist. Prins în mrejele vieții de familie, o familie pe care și-a dorit-o, pe care o iubea și prețuia mai mult decât orice, se vede pus în fața unei probe grele a destinului : dragostea lui din tinerețe, cea mai bună prietenă, apare după un răstimp în care nu a mai știut nimic de ea și îi dă viața peste cap, atât la propriu, cât și la figurat. Cu toate că iubirea părea mai puternică decât oricând, îi ia ceva timp să se acomodeze cu disparițiile, dar și aparițiile la fel de surprinzătoare ale iubitei, cu secretele ei care păreau că nu se mai termină. Prins între ciocan și nicovală, între dragostea pentru fiicele lui, dar și pentru singura locatară a inimii lui, ajunge să spună minciuni peste minciuni, să înșele, să facă compromisuri. Exact lucrurile pe care nu voia să le facă vreodată. Lucrurile pe care le vedea în comportamentului socrului său, un om pe care îl admira și detesta deopotrivă. Suprasolicitarea își spune la un moment dat cuvântul, iar dispariția definitivă a persoanei iubite îl lasă mut, trist, fără speranță sau cale de întoarcere. Soția îl iartă, revine la viața pe care o cunoștea atât de bine înainte, dar rămâne cu golul pe care nimeni și nimic nu ar putea să îl umple vreodată. Ce m-a impresionat atât de mult? poate vă întrebați. Universul lui Murakami e același și de fiecare dată altul, te prinde în mreje de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul. Multe zile după ce am terminat cartea simțeam un gol adânc, ca și cum eu aș fi pierdut totul, viața mea ar fi fost atacată de un uragan și așteptam o soluție salvatoare. E ceva magic în cărțile lui. E nonconformist și în același timp...uman. Dacă aveți alte păreri (fie ele negative sau pozitive) sau comentarii, le aștept cu drag aici pe blog!
La sud de graniță, la vest de soare by Haruki Murakami
My rating: 5 of 5 stars Breathless. View all my reviews |
Arhivă
April 2024
|