O tânără femeie este ucisă cu brutalitate, iar întreaga comunitate din care face parte este absolut șocată de acest acces de cruzime. Crima trimite o undă de șoc prin mințile oamenilor, reamintindu-le de o dispariție de acum cincisprezece ani, un caz rămas nerezolvat. Povestită din mai multe perspective, crima se conturează încetul cu încetul din mărturiile tatălui îndurerat, ale puținilor martori care o văzuseră pe fată chiar înainte să moară și a unor obiecte neînsuflețite, precum arma crimei sau masa de metal care a susținut cadavrul. Toți cei audiați par să ascundă secrete întunecate, singurele cuvinte sincere fiind rostite de vânt, ploaie, porumbelul care a vegheat-o pe victimă încă din copilărie sau câinele negru care s-a alimentat ani la rând cu cruzimea criminalului. Răul răzbate din toate colțurile, punând stăpânire pe ființele umane, care încep să se încurce în minciuni și strategii pentru a-și salva pielea. Moartea nu se mulțumește doar cu trupul fraged al fetei, lăsând în urma sa o dâră însângerată care duce în cele din urmă spre aflarea adevărului.
Scriitura lui Radu Găvan nu este nici comodă, nici simplu de procesat. Romanul abundă în scene de violență, sex, cruzime pură, părțile cele mai întunecate ale caracterului uman. În comparație cu obiectele neînsuflețite care vorbesc despre crimă, oamenii par niște demoni scăpați din iad, mânați de propriile dorințe animalice, de putere și avuții. Oamenii par obsedați de ideea de a domina, iar dominația lor își aruncă tentaculele peste orice urmă de puritate, bunătate sau speranță. Lumea este un ciclu infinit al binelui și răului ; ambele se luptă mereu să încline balanța într-o parte sau alta, ajungând din când în când la un echilibru precar și greu de păstrat. Lumea este un loc sălbatic, plin de manipulatori și mincinoși. Nimic nu șochează mai tare decât expunerea adevărului despre lumea în care trăim, prezentarea lui în formă brută, necosmetizată. După o reflecție atentă asupra romanului, îți dai seama că știrile de la televizor sau de pe orice site nu fac decât să vorbească la nesfârșit despre violența caracteristică ființei umane. Violența născută din frustrare, abuz, nefericire adâncă și neconsolată de nimic, ne-iubire întipărită pentru totdeauna pe suflete. Poate că răul pune stăpânire pe unii oameni fără ca aceștia să-și poată explica acțiunile sau sentimentele. Poate că purtăm cu toții în noi această sămânță și fiecare zi este o alegere conștientă dintre bine și rău. Poate că nici măcar nu suntem stăpânii propriilor acțiuni și purtăm în noi energii inexplicabile, invizibile cu ochiul liber, nediagnosticate, nebănuite. Poate că rasa umană va sfârși prin a se autodistruge, sfâșiată de propriii demoni și propriile ambiții bolnăvicioase. Indiferent de toate aceste concluzii, romanul lui Radu Găvan este un îndemn la reflecție, la autocunoaștere , la analiza minuțioasă a propriilor principii și acțiuni, la schimbare provenită din conștientizări dureroase despre propriul sine. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Iubit de milioane de cititori din întreaga lume, Guillaume Musso scrie, în același stil care l-a consacrat, un thriller antrenant despre o crimă mascată în sinucidere și lupta contra-cronometru pentru aflarea adevărului. Acțiunea romanului Angelique se petrece la Paris, la câteva zile după Crăciun. Polițistul Mathias Taillefer își revine după un atac de cord într-un salon din Spitalul Pompidou. Se trezește buimac și cu nervii întinși la maxim din cauza unei muzici de violoncel. Notele îi aparțin unei tinere pe nume Louise Collange, o studentă venită să le cânte pacienților în cadrul unui program de voluntariat. Din vorbă în vorbă, fata îi cere o favoare mai ciudată - să redeschidă ancheta din cazul morții mamei sale. Mama sa, o balerină celebră pe nume Stella Petrenko, murise cu trei luni în urmă, însă circumstanțele morții rămăseseră parțial nedeslușite. Poliția considera că fusese un simplu accident, balerina căzând de la balconul apartamentului în care locuia în timp ce își uda florile. Polițistul este sceptic la început, însă la insistențele fetei, acceptă să dezgroape detaliile cazului și să investigheze o posibilă crimă. Nu după mult timp, cei doi ajung captivi într-un labirint mortal de secrete și minciuni. Guillaume Musso a rămas același maestru al suspansului de care îmi amintesc din cărțile precedente și apreciez că și-a păstrat obiceiul de a începe fiecare capitol al cărții cu un citat. Acest detaliu mi-a plăcut de la bun început și a devenit o semnătură ușor recognoscibilă. Gheorghi Gospodinov este cel mai apreciat scriitor bulgar al momentului. După Fizica tristeții și Un roman natural, ambele apărute în colecția Anansi, urmează Refugiul timpului, un roman surprinzător atât ca subiect abordat, cât și ca scriitură. Gaustin, un personaj misterios, deschide o clinică pentru bolnavii de Alzheimer, un loc în care camerele pacienților sunt decorate cu detalii din trecut, obiecte care să le aducă aminte de vremuri fericite. Clinica devine un adăpost în fața primejdiilor vieții, un refugiu în fața tristeții și a dezamăgirilor, iar oamenii sănătoși încep să vină și ei la clinică, dornici să evadeze dintr-un cotidian apăsător. În spatele subiectului ales pentru a fi dezbătut, autorul critică regimurile opresive din întreaga Europă, mișcările politice și consecințele acestora asupra nivelului de trai, dar mai ales asupra nivelului de speranță. Gospodinov e un scriitor care te absoarbe cu totul prin cuvintele sale, prin lucrurile pe care nu le spune sau doar le remarcă în treacăt, prin felul absolut inedit de a scrie despre istoria Europei și despre viitorul ei. Bestiar este o colecție de povestiri despre marile descoperiri chirurgicale care au revoluționat acest domeniu. Tot ceea ce ni se pare oarecum firesc astăzi în legătură cu progresul științific a apărut datorită unor minți vizionare, a unor oameni cu un curaj aproape nebun de a schimba lumea. Multe dintre descoperirile prezentate în carte, precum chirurgia laparoscopică sau cateterismul cardiac, au fost însoțite de sacrificii umane, teorii greșite și malpraxis efectuat cu bună știință. Toți medicii au pornit la drum cu intenții bune, dorind să rezolve anumite probleme care păreau imposibil de gestionat acum 90-100 de ani, însă unii s-au pierdut de tot atunci când ideile le-au fost răstălmăcite, demontate sau ridiculizate. În medicină, la fel ca în oricare alt domeniu, vor exista mereu oameni corecți, demni și oameni mânați de propria ambiție distructivă. Printre faldurile istoriei, întâlnim medici care au crezut cu tărie în ideea lor, practicând-o pe propria persoană, nedorind să riște bunăstarea sau sănătatea altora. Dar mai întâlnim și medici care au fost atât de orbiți de teoria lor și de cursa contra-cronometru pentru a fi primii într-o anumită specialitate, încât și-au aplicat convingerile fără să țină seama de consecințe. Cătălin Vasilescu este chirurg la Institutul Clinic Fundeni, a adus contribuții importante în chirurgia robotică și chirurgia oncologică. Extrem de pasionat de istoria medicinei, a scris mai multe articole despre Dimitrie Gerota, Victor Gomoiu sau Toma Ionescu, nume importante ale chirurgiei românești și sper că acestui volum îi vor urma și altele.
Vă povesteam în urmă cu ceva timp despre afinitatea cititorilor pentru romanele bazate pe miturile grecești, reinterpretări care aduc la lumină perspectiva personajelor feminine din acele vremuri. S-a spus aproape tot ce era de spus despre vitejia bărbaților, curajul lor de a lupta în războaie sângeroase și determinarea de a o lua de la capăt după terminarea acestora. Dar am aflat foarte puțin despre cele care i-au așteptat acasă pe acești bărbați curajoși, cele care au încercat să se readapteze unei lumi care nu mai semâna cu nimic din ceea ce cunoșteau. Casa numelor se bazează pe legenda lui Agamemnon, cel care și-a sacrificat fiica pentru a-și răscumpăra greșeala comisă față de Artemis. Romanul o are drept protagonistă pe Clitemnestra, soția lui Agamemnon, devenită o eroină modernă care a așteptat atât cât era nevoie pentru a-și îndeplini răzbunarea. Făcând abstracție de epoca în care se întâmplă acțiunea și credințele personajelor, autorul spune povestea unei familii disfuncționale, măcinată de suferință și trădare. Privit din această nouă perspectivă, fiecare personaj stârnește compasiune sau empatie la un moment dat, căci relatarea autorului este suficient de vie pentru ca cititorul să se poată imagina în locul Clitemnestrei, al lui Oreste sau chiar al lui Agamemnon. În fața unor încercări aproape imposibil de imaginat, orice om va avea o reacție și un chin sufletesc corespunzător acelei reacții. "Fără cărți, cele mai bune lucruri din lumea noastră ar fi căzut în uitare." Stau și mă întreb câteodată cum o fi viața pentru cei care nu citesc. Cum o fi existența celor care nu evadează periodic în alte lumi și-n alte timpuri? Cu ce își alină zilele sau nopțile? Unde găsesc vindecare sau refugiu? Căci pentru mine, asta înseamnă cărțile. Un refugiu sigur de fiecare dată când rutina cotidiană pare prea mult, un moment în care simt doar liniște, o metodă de relaxare și purificare de tot ceea ce mă încarcă. Această iubire infinită pentru cărți mă face să mă întreb unde am fi fost astăzi fără ele. Cum ar fi arătat societatea sau lumea noastră fără milioanele de cuvinte dătătoare de speranță? Din aceeași iubire pentru lectură și binecuvântările ei, Irene Vallejo ne poartă într-o călătorie fascinantă, înapoi în timp, în perioada în care cărțile erau tratate asemenea celor mai rare comori. Unii conducători de atunci au înțeles rapid importanța manuscriselor rare sau a papirusurilor care conțineau informații importante, încercând prin orice mijloace să intre în posesia acestora. Așa începe și povestea - cu un grup de bărbați călare, care străbat drumurile Greciei din ordinul Regelui Egiptului. Oamenii care îi văd trecând îi consideră periculoși, neștiind ce misiune trebuie să ducă la bun sfârșit. Regele, un vizionar pentru acele timpuri, vrea să adune toate operele scrise de la începutul timpului și să le expună în Marea Bibliotecă din Alexandria. O comoară pe care nu poate să o împartă cu altcineva. Călătorind pe cele mai vechi fire ale istoriei, un fapt de netăgăduit iese în evidență - inteligența strămoșilor noștri este infinit mai mare decât contribuția noastră la tot ceea ce înseamnă progres. Infinitul într-o trestie este o lectură perfectă pentru toți iubitorii cărților și nu numai, o istorie fascinantă despre evoluția umană și capacitatea creierelor noastre de a transforma informațiile asimilate în ceva palpabil. În Arta măcelăritului, Lindsey Fitzharris spune povestea chirurgului Joseph Lister, cel care a revoluționat chirurgia secolului al XIX-lea, dezlegând mistere precum rata mare a infecțiilor postoperatorii, antisepsia etc. Nu este o carte pentru cei slabi de înger și nici Creatorul de fețe nu se lasă mai prejos. În noul roman, Fitzharris își setează ca reper problema soldaților mutilați din Primul Război Mondial și spune povestea lui Harold Gillies, chirurgul care a pus bazele chirurgiei estetice așa cum o cunoaștem astăzi. Harold Gillies a fost un chirurg vizionar, un om cu o dorință profundă de a ajuta și părintele chirurgiei estetice. Născut în Noua Zeelandă, absolvent de medicină la Cambrigde, Gillies a întrevăzut un viitor plin de miracole chirurgicale atunci când l-a observat pe colegul său, Hippolyte Morestin îndepărtând o tumoră de pe fața unui pacient și acoperind zona cu piele recoltată de la același pacient. Primul Război Mondial era în plină desfășurare, iar Gillies încă nu bănuia ororile pe care le va vedea pe front. Nu a trecut mult timp și a fost clar pentru toată lumea că tehnologia militară o depășea cu mult pe cea medicală, iar traumatismele suferite de soldați erau dintre cele mai grave, multe fiind incompatibile cu viața. Soldații nu se confruntau doar cu problemele medicale generate de rănile suferite, ci și cu traumele psihice legate de aspectul fizic și percepția celor din jur. Gillies a înfăptuit miracole pentru mulți dintre ei, oferindu-le un aspect fizic apropiat de normele acceptate de societate și o viață în care speranța să-și facă loc din nou. În 2018, Madeline Miller câștiga Goodreads Choice Award la categoria fantasy pentru romanul Circe. De atunci, această carte a fost omniprezentă pe toate rețelele sociale și s-a creat un adevărat fenomen în jurul său. A fost deschizătoare de drumuri pentru romanele bazate pe mitologia greacă, reinterpretări moderne ale clasicelor povești pe care le citeam în copilărie, dar scrise dintr-o perspectivă feminină, scoțând în evidență faptele de vitejie ale femeilor din acele vremuri și celebrând feminitatea în toate formele ei. Pe Pat Barker am descoperit-o prima dată, citindu-i romanul Tăcerea femeilor. A urmat Pandora, o reinterpretare magnifică a mitului Pandorei, scrisă de Susan Stokes-Chapman.
Ne întoarcem înapoi în timp, la puțină vreme după căderea cetății Troia. O lume plină de ruine, mistuită de ură și deznădejde. Războiul dintre ahei și troieni s-a încheiat după zece ani de lupte, timp în care aproape toată lumea a uitat motivele pentru care au început acest carnagiu. Aheii sunt nerăbdători să se întoarcă acasă, în timp ce troienii zac în tabăra dominată de umbra morții. Aheii așteaptă un vânt prielnic ca să poată călători pe mare, iar așteptarea scoate la suprafață vechi dușmănii, îndoieli și gânduri potrivnice. Bărbați și femei deopotrivă încearcă să reconstruiască o lume distrusă până la temelii de un război ale cărui reverberații ajung de la Muntele Olimp până la Muntele Ida. Cele două romane se bazează în principal pe poveștile femeilor, ale supraviețuitoarelor și războinicelor care și-au văzut bărbații murind, măcinați de un conflict inutil, pornind înverșunați pe câmpul de luptă. După război, se creează alianțe surprinzătoare, unele din dorința de răzbunare, altele doar din necesitatea de supraviețuire. Femeile suportă consecințele deciziilor luate de bărbați , la fel ca întotdeauna. Trebuie să-și croiască drumul apelând la viclenie, șarm sau folosindu-și farmecele pentru a obține puțină putere. Troia nu va mai fi niciodată măreața cetate plină de bogății și prosperitate. Femeile din Troia și O mie de corăbii se concentrează pe reconstruire ca metodă de a supraviețui. Într-o lume distrusă până la temelii, oamenii care au mai rămas încearcă să-și croiască un nou destin. E nevoie de agilitate și inteligență, de oportunitate și ambiție pentru a căpăta puțină putere într-o lume formată din învingători și învinși. Considerată cea mai bună carte a anului de către The New York Times, The Washington Post și intens recomandată de personalități precum Bill Gates sau Barack Obama, Autostrada Lincoln este cel de-al treilea roman scris de Amor Towles, o carte-poezie despre drumuri nesfârșite, speranță și umanitate. Când m-am apucat de citit, am pornit la drum cu niște așteptări imense și am ajuns să sorb fiecare cuvânt al autorului undeva pe la jumătatea romanului, când simțeam tot mai acut că nu vreau ca această poveste să se termine. Cartea are în centru un personaj de o bunătate ieșită din comun, supus greșelii ca orice alt om - tânărul Emmett Watson. În urma unui eveniment regretabil, acesta este condamnat la cincisprezece luni de muncă zilnică în centrul de la Salina. După ispășirea pedepsei, Emmett se întoarce acasă, unde îl așteaptă fratele său, Billy. Tatăl lor a părăsit această lume, lăsând în urmă doar datorii și treburi nerezolvate, iar Emmett este decis să o ia de la capăt în alt colț al țării. După vânzarea fermei tatălui său și rezolvarea tuturor treburilor administrative cu banca, Emmett mai are la dispoziție o singură noapte pentru a-și lua rămas-bun de la tot ceea ce-i este familiar, de la locul în care s-a născut și a crescut, a doua zi urmând să pornească spre California, mai exact San Francisco. Planurile îi sunt date peste cap odată cu apariția celor doi foști colegi de la Salina, Duchess și Woolly, care vor să călătorească alături de el, sugerând scurte opriri în drumul lor lung și sinuos. Cei patru vor începe o călătorie complicată, plină de aventuri nebănuite și obstacole de tot felul, conducând pe Autostrada Lincoln, prima șosea care a străbătut America de la un capăt la altul. Deși nimic nu decurge așa cum este plănuit, romanul nu abundă în acțiune, nu există răsturnări de situație ieșite din comun sau evenimente care să te țină cu sufletul la gură. Autorul a insistat mai degrabă pe construcția atentă a personajelor, pe întâmplările care le-au marcat existența, pe slăbiciuni, defecte, calități, visuri. Preferatul meu absolut a fost Woolly. Provenit dintr-o familie extrem de bogată, a fost mereu cel căruia nu i-a păsat de bani sau de beneficiile câștigate de pe urma acestora. A fost, încă din copilărie, un outsider, un personaj aflat în familia nepotrivită, ridiculizat de ceilalți membri ai familiei pentru timiditatea de care dădea dovadă, neînțeles. Singurul sprijin a fost sora lui, Sarah, care îl înțelegea mai bine decât oricine și vedea luptele pe care acesta le ducea ca să se integreze în societatea din care făcea parte. Însă Woolly nu a ținut niciodată cont de reguli sau norme de bună purtare, comportamentul său fiind unul pueril, copilăros. Sufletul său mare s-a dovedit destul de curând o slăbiciune de care ceilalți profitau de câte ori aveau ocazia. Contribuția lui Woolly în această călătorie este una de ordin financiar, izvorâtă din dorința sa de a-și face fericiți prietenii. După nenumărate întâmplări care au mers din ce în ce mai rău, Woolly a ajuns la Salina și a fost decăzut din drepturile financiare care i se cuveneau. Woolly era deja dependent de medicație psihiatrică, aceasta fiind unica metodă prin care putea face față lumii întregi. Woolly vine cu o idee nebunească, ale cărei consecințe sau complicații nu le-a prevăzut - să golească seiful bunicului său din casa de vacanță de la Adirondacks și să împartă banii împreună cu Emmett și Duchess. 50.000 de dolari ar fi însemnat o viață nouă pentru toți trei, o modalitate de a-și construi un viitor. Duchess este cel care insistă în privința acestui ocol din drumul lor, având o înclinație specială pentru obținerea ușoară a banilor. Duchess este sarea și piperul acestui roman, creierul din spatele tuturor încurcăturilor, primul pe listă atunci când vine vorba de o nouă aventură. Un spirit jucăuș, care a trecut prin experiențe traumatizante și nu s-a luat niciodată în serios. Acțiunile sale, care pornesc de la cele mai bune intenții, ajung să se complice inevitabil, iar consecințele sunt suportate de toți cei din jurul lui. Corectitudinea și demnitatea cu care Emmett își trăiește viața îl pun pe gânduri pe Duchess, care încearcă din răsputeri să fie corect cu cei cărora le-a greșit, însă impulsurile firii sale sunt mai puternice decât vântul schimbării. Imprevizibilul, nebunaticul Duchess nu se va da în lături de la nimic pentru a obține ceea ce-și dorește, în final primind o lecție importantă tocmai de la prietenul pe care îl admiră nespus. Autostrada Lincoln e o călătorie asemănătoare vieții - cu bune și cu rele, cu peripeții, cu probleme neprevăzute ale căror soluții nu apar spontan, cu doza potrivită de iubire, prietenie și speranță, cu oameni sub formă de lecții și cu un gram de curaj necesar pentru a înfrunta toate surprizele destinului. Romanul poate fi luat drept un memento despre inevitabila curgere a timpului, independentă și indiferentă față de oameni. În ciuda planurilor eșuate sau a întorsăturilor de situație, viața merită trăită în fiecare clipă, așa cum e ea. În lumea nebună și mereu grăbită în care trăim, povestea asta vine ca un val care te ia pe sus și te așează într-un loc liniștit, unde toate aparentele probleme sau urgențe par nesemnificative, unde timpul curge în ritmul potrivit și totul devine o poezie dedicată vieții, în toată splendoarea și nimicnicia ei. Cartea o găsiți aici.
Din cauza faptului că stau destul de prost cu timpul, am început să includ mai multe cărți în articolele de pe blog și să le grupez în funcție de subiectul abordat. Nu am citit pe cât de mult mi-aș fi dorit în ultimul timp, am abandonat nenumărate cărți și o să vă vorbesc despre ele în bilanțul de la sfârșitul anului. Odată cu venirea verii, parcă a mai crescut și apetitul pentru lectură, în principala lectura desfășurată la aer curat, în locuri liniștite, departe de forfota orașelor. Voi începe cu recomandări de cărți pe care deja le-am citit, iar a doua parte a acestui articol va apărea pe cât de repede voi reuși să îmi ating obiectivele literare pentru acest sezon. Am deja o listă cu ceea ce vreau să citesc, cu cărți pe care le voi cumpăra înainte de vacanță (pentru că mi se par foarte potrivite de citit pe plajă), dar sunt deschisă și la recomandările voastre în materie de lecturi de vară. Nu am ales doar cărți ușoare, care se parcurg repede, ci mai degrabă lecturi care mi-au dat o stare de bine, cu perspective neobișnuite, cu subiecte destul de variate și importante. Dacă aveați nevoie de o doză bună de viață reală, autentică, golită de orice mască, Oamenii de pe peronul 5 este povestea potrivită. Romanul urmărește povestea unor pesonaje care fac naveta către locul de muncă cu același tren, iar destinele lor se împletesc firesc în urma unei întâmplări de viață și de moarte. Fiecare dintre ei devine o oglindă pentru viața celorlalți, o oglindă în care își văd toate temerile, anxietățile și certitudinile într-o lumină orbitoare. Mai multe oglinzi reușesc să scoată la iveală adevăruri dureroase, greu de suportat, dar necesare. Procesul de vindecare al fiecăruia dintre ei este lent, îngreunat de presiunile societății și prejudecățile cu care au crescut, dar vital pentru schimbarea de care aveau atât de multă nevoie. Fiicele Ialtei este singurul volum de non-ficțiune pe care l-am inclus în această listă, deoarece spune povestea unui moment important din istoria lumii și a omenirii, o părticică de istorie care a influențat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conferința de la Ialta din februarie 1945 a adunat laolată mari personalități ale vremii, oameni cu putere și influență, care, timp de o săptămână, au discutat și au hotărât soarta lumii de după război. Povestită din perspectiva celor trei fiice prezente la eveniment (Kathleen Harriman, Sarah Churchill, Anna Roosevelt), cartea scoate la iveală substraturile umane ale politicii și consecințele acestui summit asupra întregii Europe, dar și asupra lumii pe care o cunoaștem astăzi. Fiecare dintre cele trei tinere își însoțea tatăl dintr-o nevoie diferită, nicidecum ca o strategie politică. Fiecare lider purta cu sine secrete importante, prezența fiicelor fiind o metodă de sprijin printre atâtea temperamente gata să erupă. Consecințele acestei săptămâni de dezbateri intense au fost Războiul Rece și cincizeci de ani de tiranie pentru o jumătate de Europă. Maggie O'Farrell și-a câștigat un loc special în inima mea de când am citit Hamnet, iar cartea de față nu face decât să-i scoată și mai mult în evidență talentul și determinarea de a schimba lumea prin ceea ce scrie. Exist, exist, exist conține șaptesprezece experiențe intime din viața autoarei, momente care i-au marcat sau schimbat existența, de la boala din copilărie care a ținut-o la pat aproape un an de zile până la lupta zilnică pe care o duce în prezent de a-și ține fiica în viață. Același om, în diferite momente de cotitură ale vieții sale. Prin toate aceste mărturisiri sincere și marcate de o seninătate aparte, autoarea scoate în evidență frumusețea vieții, în ciuda greutăților care pot apărea pe parcursul ei, sau poate tocmai datorită lor. Este o lectură total diferită de Hamnet, dar la fel de poetică, la fel de încărcată de emoție. Considerată una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatura italiană a secolului XX, Grădinile Finzi-Contini a trecut cu succes testul timpului. Romanul are în centru o poveste de iubire trăită într-un decor absolut idilic, cu grădini nesfârșite, arbori bătrâni de cinci sute de ani și un ritm firesc al lucrurilor. Iubirea dintre frumoasa Micol și tânărul povestitor se naște treptat, deși este sortită eșecului de la bun început, Frumusețea lui Micol ascunde un mister cu care aceasta își învăluie prezența, o tendință de a obține mereu ceea ce-și dorește, chiar și în detrimentul celorlalți. Autorul nu insistă foarte mult asupra semnelor rău prevestitoare, acțiunea romanului petrecându-se cu câțiva ani înaintea Holocaustului, dar soarta bogatei familii pare pecetluită chiar de la primele pagini. Bassani scrie cu o anumită răceală, dar și cu o duioșie ivită de nicăieri, evocând cu succes acel dolce far niente specific Italiei. Povestea de iubire nu seamănă deloc cu ceea ce întâlnim astăzi în romane și realitate, acest lucru sporindu-i farmecul și misterul. Dacă v-a plăcut Leii de pe Fifth Avenue la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie, nu trebuie să ratați noul roman al Fionei Davis, Adresa. Întins pe parcursul unui secol, romanul are în centru o clădire celebră, unul dintre primele blocuri rezidențiale de lux din New York - Dakota House. În 1980, sub arcadele acestei clădiri, John Lennon a fost împușcat. Așa cum ne-a obișnuit deja, Fiona Davis se joacă cu cele două planuri temporale (trecut și prezent) pentru a prezenta povestea din mai multe unghiuri și a-și călăuzi citiorii în direcția conexiunilor potrivite. Adresa este povestea a două femei - o englezoaică sosită în America pentru a administra o clădire care va deveni emblemă a New York-ului și a unei tinere pe nume Bailey, care aproape o sută de ani mai târziu, simte reverberațiile trecutului asupra propriului destin. Scrisul și stilul Fionei Davis amintesc foarte mult de Kate Morton, romanele sale păstrând un anumit mister pe tot parcursul acțiunii, dar și o notă de melancolie destinată unor vremuri de mult apuse și a oamenilor care prin viziunea lor au schimbat lumea.
Thomas Mann a fost un scriitor de geniu, aducând un aport extrem de important literaturii în general și fiecărui cititor în particular. Viața lui a fost marcată de evenimente improbabile, tragedii globale care i-au influențat drumul și cariera. Provenit dintr-o familie de origine modestă, dintr-un oraș oarecare, neprezentând niciun semn care să amintească de marele scriitor de peste ani, Thomas Mann a supraviețuit celor două războaie mondiale și Războiului Rece, având un spirit de luptător și o capacitate de reinventare mereu la cote înalte. A fost premiat cu Nobelul pentru literatură în 1929. După ascensiunea naziștilor, se exilează în Elveția, iar de acolo pleacă în America pentru a preda la universitatea Princeton. Magicianul îl prezintă pe Thomas Mann într-o lumină cu totul aparte, din perspectiva unui om simplu, cu un talent neobișnuit. Cele două ipostaze ale autorului se împletesc firesc de-a lungul vremii, în ciuda tuturor opreliștilor, dând naștere unei hărți detaliate a vieții acestuia. A fost odată ca niciodată o insulă , martoră a marilor iubiri și a marilor tragedii. O insulă binecuvântată și blestemată în același timp, în care sunt îngropate toate secretele familiei Sinclair. Mincinoșii , așa cum le place să se prezinte, au fost mereu perfecți în ochii lumii, de nepătruns. Dar povestea lor are rădăcini adânci, iar minciuna a fost combustibilul care i-a ținut în viață zeci de ani. În anul 1986, surorile Sinclair se află pe insula Beechwood, la fel ca în orice altă vară. Zilele sunt pline de soare, apă cristalină, râsete și mese gustoase. Peisajul idilic și fericirea aparentă a familiei nu te duc cu gândul la o tragedie care îi va schimba pentru totdeauna. Dar în acea vară, cea mai mică dintre surori, Rosemary, moare în brațele mării pe care o iubea atât de mult. Nimic nu va mai fi la fel vreodată și totuși, nimic nu se va schimba.
În 1987, Carrie împlinește șaptesprezece ani și este singura din familie care vorbește despre Rosemary, obligându-și părinții și surorile să își strige durerea. Insula a rămas la fel, totul este neschimbat atât în exterior, cât și în sânul familiei. Dar pentru Carrie, vara anului 1987 va însemna timpul maturizării forțate, timpul secretelor dureroase ieșite la iveală după zeci de ani și momentul perfect pentru a-și croi propriul secret împreună cu surorile sale. Minciunile planează asupra familiei Sinclair asemenea unei plase de protecție, aparent singura care îi menține în viață. O minciună va sta la baza dependenței cu care Carrie se va lupta la maturitate, iar singurul adevăr rostit în acea vară va fi trecut sub tăcere într-o discuție dintre Carrie și tatăl său. Apariția lui Yardley, verișoara primară a surorilor Sinclair, împreună cu George, iubitul ei și cei doi prieteni ai săi, Major și Pfeff, va marca începutul unei veri pline de distracții, plimbări cu barca în miez de noapte, seri târzii petrecute în casa de oaspeți, povești nesfârșite despre viață, prietenie, iubire... Prima dragoste, această experiență incomparabilă cu oricare alta și deseori fatală, va reprezenta centrul de greutate al vieții lui Carrie din acea vară. Tachinările, săruturile furate, complicitatea, secretele - toate trăite alături de Pfeff, acest băiat apărut de nicăieri pentru a-i da lumea peste cap. În naivitatea ei profundă, Carrie nici nu bănuiește cât de încurcate sunt căile iubirii, dar mai ales ale descoperirilor din adolescență. Încrederea oarbă în sentimentele celorlalți, precum și interpretarea absolut copilăroasă a semnalelor venite din partea lui Pfeff o vor pune în cele din urmă în fața unei situații de neimaginat. Decizia de a-și salva familia în pofida celui pe care îl iubește nu este una care vine după îndelungi momente de gândire. E o decizie pe care o poartă în suflet dintotdeauna, așa cum a învățat-o tatăl ei, așa cum îi va confirma mai târziu că secretul ei este în siguranță în sânul familiei pe care o conduce. Cartea o găsiți aici. Au rămas multe povești nespuse despre rolul femeilor în victoria asupra naziștilor din 1945. Nu cunoaștem și probabil nu vom cunoaște niciodată numele tuturor eroinelor care au luptat prin diferite mijloace împotriva nedreptăților, a regulilor absurde, dând dovadă de umanitate și compasiune în timpuri extrem de complicate. În afara câmpului de luptă s-au petrecut multe fapte de vitejie, toate demonstrând capacitatea nelimitată a omului de a se adapta schimbării și ingeniozitatea minții umane de a lupta cu nedreptatea. Tinerele femei care au trăit acele vremuri aveau puține opțiuni de a supraviețui, una dintre ele fiind să lupte din umbră pentru a combate un inamic ingenios și viclean. Am ales două romane în care puterea feminină a fost folosită în scopuri nobile, ambele petrecându-se pe două planuri temporale. Trecutul și prezentul se află într-o balanță care încearcă din răsputeri să mențină echilibrul. Ambele cărți sunt povești despre bunătate, iubire, curaj, o lume care se prăbușește din temelii, schimbare, umanitate.
Fetele din livada cu meri este povestea lui Violet Etherington și, șase decenii mai târziu, a nepoatei sale, care descoperă puterea unui secret din trecut asupra prezentului. Violet este o tânără cu gânduri progresiste, mereu în conflict cu atitudinea conservatoare a mamei sale. Violet visează să schimbe lumea, dar mama ei insistă că o căsătorie ar aduce-o cu picioarele pe pământ și i-ar împlini existența. După pierderea tragică a verișoarei sale într-un raid aerian și decizia mamei de a programa nunta. Violet se înscrie în Armata Terestră a Femeilor, singurul refugiu pe care l-a găsit în vremuri atât de tulburi. Are doar șaptesprezece ani, dar e plină de curaj și ambiție. Nu bănuiește cât de mult i se va schimba existența în următoarele luni și nici ce preț imens va plăti p„entru actul ei de rebeliune. Pentru a scăpa de furia mamei sale, își schimbă numele și astfel începe noul capitol al vieții sale, unul în care va munci din greu sperând ca munca ei și a colegelor sale să contribuie la o victorie cât mai rapidă împotriva naziștilor. 60 de ani mai târziu, Frankie, nepoata lui Violet, caută răspunsuri despre viața bunicii sale. Au trecut zece ani de când nu s-au mai văzut și, în pofida faptului că bătrâna a trădat-o, Frankie vrea să o simtă din nou aproape. Mintea bunicii este grav tulburată, iar secretul pe care aceasta îl dezvăluie ar putea avea un impact îngrozitor asupra vieții tinerei jurnaliste... Natasha Lester este deja cunoscută publicului larg prin romanele Secretele Parisului și Secretul fotografei franceze. Casa de pe Riviera este al treilea roman tradus la noi de către editura Nemira, cu acțiunea plasată în timpul războiului și concentrată pe operele de artă pe care naziștii le-au furat din Franța ocupată. E anul 1940, iar Eliane, o tânără pasionată de pictură, cataloghează operele de artă din Luvru și Jeu de Paume. Naziștii au împânzit deja toate cotloanele Parisului, inclusiv muzeele. Eliane joacă un joc periculos, transmișând luptătorilor din Rezistență toate informațiile pe care le aude din conversațiile germanilor. Aceștia cred că ea nu înțelege nimic din limba lor, dar se însală amarnic. Însă pericolul la care se expune crește exponențial după o vizită pe Riviera franceză, într-o casă spectaculoasă, înțesată de opere de artă. 75 de ani mai târziu, aceeași casă este adusă brusc la viață de o tânără pe nume Remy Lang, greu încercată de viață în ultimul timp. A moștenit casa într-un mod misterios, iar cercetările sale legate de obiectele din casă nu fac decât să îi trezească și mai multe întrebări. Tabloul care i-a împodobit camera toată copilăria se află într-un catalog al operelor de artă furate de naziști în timpul războiului. Drumul pe care Remy decide să pășeasă pentru a desluși secretele familiei sale e unul deosebit de periculos... Femeile se lovesc de prejudecăți din momentul în care se nasc. Toată lumea știe mai bine ce au de făcut și cum ar trebui s-o facă, cum să fie și cum să se comporte. Încă din primii ani de viață, aceste prejudecăți se răsfrâng și asupra sistemului reproducător feminin, sexualității sau plăcerii feminine. Femeile sunt învățate de mici că problemele legate de menstruație, sex. naștere sau orice alt detaliu care vizează aparatul reproducător sunt subiecte despre care nu se vorbește în public. Sunt subiecte murdare, interzise. Confruntate cu atât de multe teorii și sfaturi nesolicitate, majoritatea femeilor nu află informații benefice despre propria sănătate, nu încearcă să descopere plăcerea sau să-și exporeze sexualitatea la fel de liber precum o fac bărbații. Merg pe aceleași cărări trasate deja de sute de ani, fără să pună întrebări, obișnuite cu suferința sau durerea fizică. Leah Hazard, moașă și mamă a doi copii, s-a confruntat ea însăși cu multe dintre prejudecățile amintite mai sus. A militat toată viața ei pentru o informare din surse sigure în ceea ce privește sănătatea reproductivă feminină, dar mai ales pentru ascultarea propriului instinct. Bazată pe o cercetare minuțioasă și interviuri cu specialiști, mame, femei, cercetători, Pântecul spulberă toate miturile care ni s-au spus despre propriul corp. Este un roman despre medicină, politică și societate, o istorie complexă care vizează unul dintre cele mai importante organe din corpul uman - uterul, locul în care începe viața. Unul dintre primele mituri demontate este acela al uterului steril. S-a considerat mult timp că uterul își începe activitatea doar în momentul apariției menstruației și că după terminarea acesteia, revine la starea sa inițială, fără nicio activitate. Unii medici credeau că uterul este folositor doar din momentul concepției și până în momentul nașterii. Evident că nicio afirmație nu este reală. Uterul nu este un mediu steril, ba din contră - este populat cu bacterii, care contribuie la sănătatea reproductivă și la buna funcționare a întregului organism. O altă teorie este una legată de menstruație. La o simplă analiză a sângelui menstrual, s-a dovedit că sângele eliminat există într-o proporție foarte mică (de până la 10%), restul fiind bacterii, lactobacili și alte tipuri de celule care ar putea să răspundă la întrebări despre sănătatea reproductivă sau despre riscurile de a dezvolta anumite boli. Urmează prejudecățile legate de travaliu, modurile de naștere și recuperarea după aceasta, alăptare și toate subiectele care derivă din creșterea unui copil. Bărbații au avut întotdeauna o părere legată de orice aspect legat de maternitate, ba chiar înainte de ea, dorind să decidă asupra unor organe care nu le aparțin. Politica a intuit beneficiile pe care le-ar putea avea din subiectul reproducere și astfel au apărut nenumărate legi sau proiecte de lege care să menționeze cum și când ar trebui femeia să dea viață. Cu siguranță vă amintiți de perioada comunismului , când avortul era interzis și un număr necunoscut de femei au murit încercând să scape de sarcini nedorite. Dreptul la contracepție este un alt subiect sensibil pentru opinia publică, iar oamenii politici au sesizat și aici un mare capital de popularitate dacă pun problema așa cum vor alții s-o audă. Practic, de la naștere și până la moarte, cineva are idei despre tot ceea ce ar trebui să facem și mai ales, cum să facem.
Pântecul este o carte necesară, o lectură plină de empatie și informații utile despre feminitate, sănătate reproductivă, maternitate, plăcere, sexualitate. Este documentată minuțios, atât din punct de vedere medical, cât și din perspectivă socială, autoarea făcând o analiză cronologică a tuturor subiectelor abordate. Mi se pare incredibil cât de puține lucruri știm (chiar și astăzi) despre aparatul reproducător feminin, cât de mult potențial există în fiecare informație nou descoperită, cât de multe studii s-ar putea face pentru a rezolva niște probleme îndelung supărătoare sau pentru a evita anumite statistici în creștere. Un exemplu concret este endometrioza, boala cu o mie de fețe. O afecțiune extrem de întalnită în epoca modernă, a cărei diagnosticare durează un an de zile sau chiar mai mult. Dacă studiile științifice s-ar concentra pe anumite aspecte ale sănătății reproductive feminine, această boală ar putea fi preîntâmpinată, diagnosticată rapid și tratată sau chiar evitată dacă pacientele ar respecta anumite sfaturi medicale. Cartea o găsiți aici. Elin este o persoană dedicată atât în viața personală, cât și în cea profesională. Este răbdătoare cu pacienții săi, le ascultă problemele cu atenție și încearcă să găsească soluții la orice. Căsnicia sa este la fel ca oricare alta, cu momente bune și mai puțin bune, dar în principiu armonioasă, presărată cu mici compromisuri și clipe de tandrețe. Dar într-o zi totul se schimbă în mintea lui Elin. Sătulă de monotonia unei vieți în care profesia și căsnicia îi ocupă cea mai mare parte a timpului, Elin îi trimite o cerere de prietenie unui fost iubit, iar conversația dintre cei doi curge firesc, natural. Pusă față în față cu posibilitatea unei evadări, a unei experiențe total diferită de viața ei de zi cu zi, Elin începe să pună la îndoială tot ceea ce are în prezent, toate deciziile care au adus-o în acest punct și refuză să se mai supună regulilor absurde ale societății moderne. Refuză să mai stea în fiecare seară singură pe canapea și să bea o sticlă de vin în timp ce Axel, soțul ei, este plecat într-o altă competiție de schi. Refuză să mai răspundă afirmativ la orice rugăminte din partea pacienților săi. Brusc, totul i se pare lipsit de sens și începe să vadă lumea drept o carcasă aurită, dar goală pe dinăuntru. Se mută în cabinetul său, părăsindu-și soțul confuz și începe să își pună nenumărate întrebări despre viața sa. Singura voce care răspunde (ipotetic) este cea a lui Tore, scheletul de plastic aflat într-un colț al cabinetului. Tore devine vocea sa interioară, care îi spune răspicat toate adevărurile pe care Elin le-a ignorat timp de douăzeci de ani... Romanul Ninei Lykke este o radiografie a epocii moderne marcată de infinite opțiuni, anxietate și minciuni. Omul modern este plin de încredere în propriile forțe și în dezvoltarea tot mai accelerată a lumii înconjurătoare, fiind pus în fața unui șir nemăsurat de opțiuni, de șanse, de escaladări sociale. Tentațiile sunt prezente la orice pas, sugerându-i în fiecare clipă că poate câștiga mai mulți bani, mai multă putere, poate fi mai fericit în alte circumstanțe, poate să iasă din zona sa de confort și să trăiască aventuri ieșite din comun. Noutatea, dorința de mai bine, aparenta fericire aflată la tot pasul pot destabiliza căsnicii, relații, iubiri perfecte. Elin suferă un fel de criză emoțională după discuția cu un fost iubit, alimentată de absența îndelungată a soțului și o monotonie de aproape două decenii. Toate de ce - urile pe care le-a ascuns în subconștient ani de zile încep să iasă la iveală, acompaniate de ce ar fi fost dacă. Toate deciziile pe care le-a luat în adolescență și la începutul maturității au catapultat-o într-o viață pe care nu o mai recunoaște. Maleabilitatea ei, dorința de a ajuta, imposibilitatea de a refuza pe cineva o aduc în pragul unei tornade de emoții reprimate. Nina Lykke descrie fidel anxietățile cu care se confruntă omul modern, imposibilitatea acestuia de a se stabiliza pe toate planurile, dorința continuă de a evolua dintr-un anumit punct de vedere. Obsesia noastră de a ne compara încontinuu cu cei din jur nu este nici sănătoasă, nici productivă. Poate că viața este suma deciziilor pe care le luăm în anumite momente, dar cred că viața e și drumul acela care ne era menit, parcurs împreună cu persoanele de care avem cu adevărat nevoie. Cartea o găsiți aici. Cartea o găsiți aici.
Despre creierul uman s-au scris nenumărate volume, studii de specialitate, rânduri peste rânduri pline cu descoperiri despre mecanismele complexe pe baza cărora funcționează. În creier se află esența a tot ceea ce ne face oameni, centrul gândirii și al emoțiilor pe care le transmitem în lume, baza relațiilor pe care le dezvoltăm. Lucrurile pe care le știm despre creier sunt foarte puține în comparație cu cele pe care nu le știm. Știm că datorită capacității creierului de a stoca doar anumite experiențe suntem capabili să ne readaptăm în timpul vieții, să dăm la o parte tot ceea ce ne-a rănit și să căutăm alte surse de bunăstare. Ceea ce nu știm este cum să stopăm degenerescența creierului, cum să îl ferim de bolile care progresează rapid și distrug tot ceea ce înseamnă o ființă umană. În cele două volume de mai jos, creierul uman este prezentat în situații vulnerabile, situații dramatice care îi pun în pericol supraviețuirea și se urmărește cu precizie modul în care acesta reacționează la stres, boală, traumă, modul în care se adaptează la noi realități și ceea ce stochează în aceste momente. Un volum face parte din categoria non-ficțiune, fiiind scris de un profesor de neuroștiință cognitivă și imagistică, iar celălalt se încadrează în categoria ficțiune, fiind bazat pe fapte reale Adrian Owen este neurocercetător în cadrul Universității Western Ontario, Canada. Conduce programul Fundației Azrieli de Studiu al Creierului, Minții și Conștinței, iar studiile sale au apărut în cele mai importante publicații de știință, printre care Science, The New England Journal of Medicine și Lancet. În zona cenușie , Owen explorează limita dintre viață și moarte a creierului, bazându-se pe cazuri reale. Zona cenușie se referă la un fel de purgatoriu, o zonă dintre conștiința deplină și moartea creierului. În 2006, Owen a condus o echipă care a descoperit o categorie aparte de pacienți - pacienți cu leziuni cerebrale traumatice, victime ale accidentului vascular cerebral sau ale bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer sau Parkinson. Majoritatea acestor pacienți nu vorbeau, nu se mișcau, nu reacționau la niciun stimul exterior. Cu toate acestea, nu erau în moarte cerebrală. Creierele lor continuau să funcționeze într-o anumită formă, imposibil de explicat din punct de vedere științific. Și nu doar atât - acești pacienți erau conștienți într-un mod straniu, auzind și înțelegând tot ceea ce se petrece în jurul lor. Unii dintre ei s-au recuperat într-o anumită măsură și au început să își amintească detalii sau discuții din perioada lor cenușie. Descoperirile făcute în aceste cazuri ne arată cât de mare este puterea de adaptare a creierului uman, capacitatea sa de a face față tuturor obstacolelor impuse de corpul fizic în urma unor traumatisme. Creierul uman este o enigmă superbă, care continuă să ofere dovezi despre perfecțiunea sa și despre multiplele moduri în care ne protejează de-a lungul vieții. Cartea are în centru o întrebare profundă despre viitorul speciei umane - ce înseamnă o viață trăită din plin? O viață condiționată de limite fizice mai poate fi numită viață sau noi suntem cei care ne impunem prea multe limite? Cartea o găsiți aici. O altă fațetă a puterii de adaptare a creierului uman este expusă în romanul scris de Melissa Da Costa, al cărui personaj principal suferă de o formă precoce de Alzheimer. Romanul a câștigat numeroase premii în Franța și a fost extrem de apreciat atât de critici, cât și de cititori. Emile are 26 de ani, un diagnostic crunt și un prognostic de aproximativ doi ani de viață normală. Confruntat cu această certitudine șocantă, Emile decide să iasă din zona lui de confort și să plece într-o ultimă călătorie înainte ca mintea sa să se desfacă în bucăți imposibil de adunat la un loc. Un anunț în ziar îl aduce față în față cu viitoarea parteneră de călătorie, o tânără pe nume Joanne. O femeie frumoasă, plină de mister, care nu oferă nicio explicație în privința deciziei de a-l însoți. Călătoria celor doi va fi una plină de surprize, experiențe de viață, emoții intense trăite într-un timp foarte scurt. Amenințarea care planează asupra creierului lui Emile îi determină pe cei doi călători să profite de fiecare moment, să scoată toată seva vieții din orice clipă pe care o au la dispoziție. Cartea o găsiți aici. |
Arhivă
April 2024
|